Rămâi conectat

Actualitate

Când nu se fac nunți în 2025: Zilele din an în care nu se săvârșește Taina Cununiei în Biserică

Ioana Oprean

Publicat

în

Când nu se fac nunți în 2025: Zilele din an în care nu se săvârșește Taina Cununiei în Biserică

Cununia religioasă nu se poate organiza în Biserică în zilele de post de peste an și nici în zilele Praznicelor Împărătești, potrivit calendarului ortodox. Conform datelor bisericești, în funcție de sărbătorile creștine, sunt stabilite și zile în care nu se fac nunți în anul 2025.

Rânduielile creștine impun câteva restricții, respectiv zile în care nu se săvârșește Taina Cununiei în Biserică. În 2025, în perioada sărbătorilor importante din timpul anului nu se fac nunți.

Citește și: Calendar creștin ORTODOX 2025: Sărbătorile religioase și zilele de post din fiecare lună a anului

Când nu se fac nunți în anul 2025

Nu se fac nunți în 2025 în toate zilele de post din timpul săptămânii, în perioadele de post importante din timpul anului și nici în ajunul și zilele Praznicelor împărătești după cum urmează:

1-2 februarie – Întâmpinarea Domnului;
28-29 mai – Înălțarea Domnului;
7-9 iunie – Rusaliile;
15 august – Adormirea Maicii Domnului;
13-14 septembrie – Înălțarea Sfintei Cruci;
24 februarie – 27 aprilie – De luni, după Lăsatul Secului de carne pentru Postul de Paște, și până Duminica Sfântului Apostol Toma;
16 iunie-28 iunie – Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel;
31 iulie-14 august – În Postul Adormirii Maicii Domnului;
29 august – Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul;
15 noiembrie – 24 decembrie – Postul Nașterii Domnului;
25 decembrie 2025 – 6 ianuarie 2026 – În intervalul dintre Crăciun și Bobotează.

Citește și: Calendar ortodox luna IANUARIE 2025: Sfântul Vasile, Boboteaza și Sfântul Ioan, principalele sărbători religioase ale lunii

Ce sunt Praznicele Împărătești

Zilele denumite Praznice Împărătești sunt sărbătorile religioase importante din calendarul ortodox, care se celebrează an de an în fiecare Biserică Creștină. Evenimentele care poartă denumirea de praznic sau prăznuire sunt cele în care Biserica subliniază un moment important din istoria mântuirii, a unui sfânt sau Sfinte moaște.

Praznicele Împărătești sunt sărbătorile Maicii Domnului și Sfinților importanți din calendar trecute cu cruce roșie încadrată de cerc sau paranteze, ca semn distinctiv pentru importanța evenimentului.

Care sunt Praznicele Împărătești din calendarul ortodox

1 ianuarie – Tăierea împrejur cea după trup a Domnului. Sf. Ier. Vasile cel Mare;
6 ianuarie – Botezul Domnului (Boboteaza);
7 ianuarie – Soborul Sf. Prooroc Ioan Botezătorul și Înaintemergătorul Domnului;
27 ianuarie – Aducerea moaștelor Sf. Ier. Ioan Gură de Aur;
2 februarie – Întâmpinarea Domnului (Stratenia);
25 martie – Buna Vestire (Blagoveştenia);
23 aprilie – Sf. Mare Mucenic Gheorghe; Paștele – prima, a doua și cea de-a treia zi de Paște;
29 aprilie – Izvorul Tămăduirii;
21 mai Sf. Împăraţi, întocmai cu Apostolii, Constantin şi mama sa Elena;
2 iunie – Înălţarea Domnului;
13 iunie – Sfânta Treime;
24 iunie – Naşterea Sf. Ioan Botezătorul (Sânzienele);
29 iunie – Sfinții Apostoli Petru şi Pavel;
20 iulie – Sf. Slăvitul Prooroc Ilie Tesviteanul;
6 august – Schimbarea la Faţă a Domnului;
15 august – Adormirea Maicii Domnului;
29 iulie – Tăierea Capului Sf. Prooroc Ioan Botezătorul;
8 septembrie – Naşterea Maicii Domnului;
14 septembrie – Înălţarea Sf. Cruci;
1 octombrie – Acoperământul Maicii Domnului;
26 octombrie Sfântul Mare Mucenic Dimitrie;
27 octombrie – Sf. Cuv. Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor;
8 noiembrie – Soborul Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil;
30 noiembrie – Sfântul Apostol Andrei, cel Întâi Chemat, Ocrotitorul României;
6 decembrie Sfântul Ierarh Nicolae, Arhiep. Mirelor Lichiei;
25, 26, 27 – decembrie Naşterea Domnului (Crăciunul).

Motivul pentru care biserica interzice organizarea nunților în perioadele stabilite de post și Praznice de peste an este că, bucuria asociată atmosferei de sărbătoare nu este în concordanță cu înfrânarea și sobrietatea pe care o impune postul.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Ce sancțiuni riscați dacă parcați pe locurile destinate femeilor însărcinate sau părinților cu copii mici

Rebecca Buzdugan

Publicat

în

Ce sancțiuni riscați dacă parcați pe locurile destinate femeilor însărcinate sau părinților cu copii mici În România a intrat în vigoare Legea nr. 280/2023, care stabilește drepturi clare pentru femeile însărcinate și persoanele care însoțesc copii de până la cinci ani, inclusiv în ceea ce privește parcarea. Încălcarea acestor prevederi nu mai este doar o […]

Citește mai mult

Actualitate

Persoanele afectate de vaccinul anti-COVID pot da statul în JUDECATĂ. Curtea de Casație și Justiție validează cererile de despăgubiri

Rebecca Buzdugan

Publicat

în

Persoanele afectate de vaccinul anti-COVID pot da statul în JUDECATĂ. Curtea de Casație și Justiție validează cererile de despăgubiri Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a stabilit că persoanele care susțin că au avut de suferit după vaccinarea anti-COVID pot solicita despăgubiri nu doar de la producătorii vaccinurilor, ci și de la statul român. […]

Citește mai mult

Actualitate

Plafonarea tarifului la apă potabilă, corelată cu salariul minim net. Proiectul legislativ a fost depus

Bogdan Ilea

Publicat

în

Plafonarea tarifului la apă potabilă, corelată cu salariul minim net. Proiectul legislativ a fost depus O propunere legislativă ar putea plafona tariful pentru apă potabilă a consumatorilor casnici. Aceasta a fost depusă de către un parlamentar AUR care speră să faciliteze accesul la apă al populației. Citește și: Tichete de masă 2025 | Valoarea tichetelor […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea