Campionatul European de fotbal Under-19 din România, ANULAT de UEFA: Care au fost motivele
Campionatul European de fotbal Under-19 din acest an, care urma să fie găzduit de România, a fost anulat, marți, de către Comitetul Executiv al UEFA, motiv fiind pandemia de Covid-19, potrivit site-ului forului continental.
UEFA, care a anulat şi Europeanul U-19 feminin, a ţinut cont în luarea deciziilor de faptul că, ”având în vedere restricţiile impuse de unele guverne, ar face dificile călătoriile echipelor şi organizarea mini-turneelor s-ar dovedi foarte dificilă”, scrie agerpres.ro.
”Asociaţiile membre ale UEFA au fost consultate şi au susţinut decizia. Deşi este păcat că nu vor avea loc competiţii de juniori în acest an, sănătatea şi siguranţa tinerilor sportivi trebuie să fie prioritară în condiţiile actuale”, se mai arată în hotărârea UEFA.
UEFA stabilise vara trecută ca turneul final al Campionatului European Under-19 să se desfăşoare în perioada 30 iunie – 13 iulie 2021, în România.
Competiţia urma să reunească 8 echipe, urmând să se dispute un total de 15 partide. Reprezentativa tricoloră U19 pregătită de Daniel Oprescu era calificată direct, din postura de gazdă.
Cele patru arene nominalizate de FRF în dosarul câştigător de candidatură erau Stadionul „Ilie Oană” – Ploieşti (15.073 locuri), Stadionul „Giuleşti” – Bucureşti (14.047 locuri), Stadionul „Arcul de Triumf” – Bucureşti (8.155 locuri) şi Stadionul „Anghel Iordănescu” – Voluntari (4.518 locuri).
Competiţia UEFA este continuatoarea Turneului de Juniori FIFA care a debutat în 1948 şi a fost preluat de forul continental european din 1955. Din 1980, a fost dedicat categoriei de vârstă U18, iar din 2002, dedicat categoriei U19. În istoria formatului actual, România a găzduit acest turneu în 2011.
Sursa: stiripesurse.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Sondaj Avangarde: AUR, pe primul loc, dar se află în scădere. Cum se situează celelalte partide aflate la guvernare în acest moment
Sondaj Avangarde: AUR, pe primul loc, dar se află în scădere. Cum se situează celelalte partide aflate la guvernare AUR, partidul condus de George Simion, conduce detașat în intenția de vot la alegerile parlamentare, potrivit unui sondaj realizat de Avangarde, dar pierde teren față de alte sondaje publicate la începutul acestui an. Partidele aflate la […]
FOTO | Trageri reale cu transportoarele blindate „Piranha V” într-un poligon din Transilvania: „Au fost perfecționate abilitățile de operare a sistemelor de armament”
Trageri reale cu transportoarele blindate „Piranha V” într-un poligon din Transilvania Militarii Batalionului 812 Infanterie „Bistrița” au executat trageri reale cu transportoarele blindate „Piranha V”, în poligonul din Cârțișoara, județul Sibiu. Activitatea a avut ca scop perfecționarea abilităților de operare a sistemelor de armament, îmbunătățirea coordonării între membrii echipajelor și menținerea unui nivel ridicat de […]
Cum va fi VREMEA în România până în 20 aprilie 2026: Temperaturi specifice perioadei. Prognoza ANM pe 4 săptămâni
Cum va fi VREMEA în România până în 20 aprilie 2026: Temperaturi specifice perioadei. Prognoza ANM pe 4 săptămâni Administrația Națională de Meteotologie (ANM) a prezentat, vineri, 20 martie 2026, prognoza meto pe 4 săpătămâni. Meteorologii estimează că, în prima parte a lunii aprilie, temperaturile se vor situa în jurul celor specifice acestei perioade din […]