Ştirea zilei

Campionatele Naţionale de şah rapid şi blitz pe echipe de la Sebeş din această săptămână s-au încheiat: Care au fost rezultatele

Suciu Andra-Ioana

Publicat

în

Campionatele Naţionale de şah rapid şi blitz pe echipe de la Sebeş din această săptămână s-au încheiat: Care au fost rezultatele

La capătul a două zile de întreceri pline de suspans, s-au încheiat Campionatele Naţional de şah rapid şi blitz găzduite în condiţii excelente de sala de evenimente a Hotelului Leul de Aur din Sebeş. Competiţiile au făcut parte din Festivalului Internaţional al României la Şah organizat de Federaţia Română de Şah în parteneriat cu Consiliul Judeţean Alba.

Târgul Grădinarului

Atât competiţia open cât şi cea feminină au fost dominate cu autoritate de echipele CSU ASE Superbet Bucureşti, un club care în acest an s-a impus în majoritatea întrecerilor interne şi a obţinut clasări foarte bune şi în Cupa Cluburilor Europene.

Avându-i în componenţă pe Constantin Lupulescu, Vlad Jianu, Mircea Pârligras şi David Gavrilescu, practic în proporţie de 80% echipa olimpică a României, şi condusă de marele maestru internaţional Tiberiu Georgescu, CSU ASE Superbet a reuşit câte 7 victorii şi un meci egal atât în turneul de şah rapid, cât şi în cel de blitz, impunându-se fără probleme în ambele turnee.

La feminin, CSU ASE Superbet Bucureşti condusă de Andrada Popa le-a avut în componenţă pe Irina Bulmaga, Elena Cosma şi Alessia Ciolacu, toate trei componente ale echipei olimpice a României, reuşind să câştige toate meciurile jucate în competiţiile de şah rapid şi blitz.
Iată medaliatele competiţiilor:

Şah rapid – open
1.CSU ASE Superbet Bucureşti
2.ACS Arnia Chess IT Bucureşti
3.CS Universitatea de Vest Timişoara

Şah rapid – feminin
1.CSU ASE Superbet Bucureşti
2. CSM Bucureşti
3.ACS Arnia Chess IT Bucureşti

Blitz – open
1.CSU ASE Superbet Bucureşti
2.Sparta Techirghiol
3.CS Universitatea de Vest Timişoara

Blitz – feminin
1.CSU ASE Superbet Bucureşti
2.CSM Bucureşti
3.ACS Arnia Chess IT Bucureşti

Trofeele au fost înmânate participanţilor de doamna Gabriela Konzelman, director general al Hotelului Leul de Aur din Sebeş, care a fost extrem de implicată în organizarea acestui eveniment în cele mai bune condiţii.
În această companie extrem de puternică, CSM Unirea Alba Iulia, care în acest an a promovat în Divizia A, a avut o evoluţie onorantă terminând pe locul 9 din 20 de echipe participante în ambele competiţii, de şah rapid şi blitz.

În mare formă, liderul echipei Mihnea Costachi a tras echipa după el, realizând 6 puncte din 8 partide (câte 4 victorii şi 4 remize) în ambele probe.

O evoluţie bună a avut şi George Ileană, 4,5 puncte la şah rapid, respectiv 5 puncte la blitz. De remarcat şi evoluţia excelentă în proba de blitz a lui Andrei Negrean, campionul mondial şi european en titre la blitz la categoria copii sub 10 ani. Foarte talentatul junior român al cărui tată este din Cugir a fost împrumutat de clubul albaiulian pentru acest campionat şi a obţinut 3,5 puncte din 6 partide, victoria sa împotriva maestrului internaţional Gabriel Grecescu fiind decisivă în victoria cu 2,5-1,5 a CSM Unirea Alba Iulia împotriva ACS Arnia Chess IT Bucureşti, una dintre cele mai mari surprize ale campionatului.

De altfel CSM Unirea Alba Iulia a pierdut la Sebeş doar împotriva unor echipe de calibru, care joacă în Superliga Naţională pe echipe, CSU ASE Superbet Bucureşti, Sparta Techirghiol, CS Universitatea de Vest Timişoara şi Vados Arad.

O surpiză foarte plăcută a fost evoluţia echipei a 3-a a clubului albaiulian, formată din juniorii Răzvan Burja-Udrea, Alexandru Simina, Andrei Simina şi Maia Macarie, care a reuşit să se claseze pe locul 17 în competiţia de şah rapid şi pe un excelent loc 14 în competiţia de blitz, în care a câştigat 3 meciuri şi a încheiat unul la egalitate, împotriva unor adversari mult mai experimentaţi. Felicitări celor 4 juniori ai CSM Unirea Alba Iulia şi antrenorilor lor Mihnea Costachi şi David Cordea!

De notat şi evoluţia foarte bună în proba de blitz a CSO Metalurgistul Cugir, care s-a clasat pe locul 11.

De luni Festivalul Internaţional al României la Şah se va muta la Hotelul Transilvania din Alba Iulia pentru Finala Grand Prix România, turneu la care participă 16 dintre cei mai buni şahişti români ai momentului. Cu siguranţă favoritul publicului va fi albaiulianul Mihnea Costachi, ale cărui rezultate obţinute în acest weekend la Sebeş ne dau speranţe pentru o clasare foarte bună a acestuia în finala circuitului Grand Prix România 2022. Meciurile de luni şi marţi vor începe la orele 9.30 şi 16.00, publicul putând asista live atât la partide, cât şi la comentariile oferite de mari maeştri şi maeştri internaţionali.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

VIDEO | Transapuseana și Drumul Mănăstirilor schimbă viitorul a două comune de munte din Alba. Acces mai bun, interes tot mai mare pentru zonă: „Prețul terenurilor a crescut chiar și de 20 de ori”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Transapuseana și Drumul Mănăstirilor schimbă viitorul a două comune de munte din Alba. Acces mai bun, interes tot mai mare pentru zonă: „Prețul terenurilor a crescut chiar și de 20 de ori” Comunele Ponor și Râmeț din județul Alba încep să simtă tot mai mult efectele investițiilor în infrastructura rutieră, odată cu dezvoltarea Transapuseana și […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Floriile 2026 și Confirmarea la Biserica Reformată Calvină din Alba Iulia: Trei tineri au depus mărturie despre credința lor, într-o sărbătoare majoră a întregii comunități

Ioana Oprean

Publicat

în

Floriile 2026 și Confirmarea la Biserica Reformată Calvină din Alba Iulia: Trei tineri au depus mărturie despre credința lor, într-o sărbătoare majoră a întregii comunități Anul acesta, catolicii și reformații sărbătoresc Floriile pe 29 martie 2026, fiind una dintre cele mai importante și încărcate de simbolism momente din calendar. Aceasta precede cu o săptămână Paștele […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Apariție surprinzătoare în Alba: Elan filmat de reprezentanții AJVPS, pe un teren din județ. ,,S-a stabilit pe un fond de vânătoare gestionat de noi”

Ioana Oprean

Publicat

în

Apariție surprinzătoare în Alba: Elan filmat de reprezentanții AJVPS, pe un teren din județ. ,,S-a stabilit pe un fond de vânătoare gestionat de noi” Un elan a fost observat de specialiştii AJVPS Alba pe un teren ce ar fi situat pe unul din fondurile cinegetice gestionate de aceștia. Imagini filmate cu animalul au fost postate […]

Citește mai mult