Cămătăria – interzisă prin lege
Camera Deputaţilor a adoptat marţi, pe articole, un proiect de lege privind interzicerea activităţii de cămătărie. Iniţiativa legislativă care a fost înaintată încă de anul trecut de 9 deputaţi PDL, între care şi deputatul de Alba Corneliu Olar şi doi deputaţi de la minorităţi prevede că darea de bani cu dobândă de către cămătari se pedepseşte cu închisoarea de la şase luni la cinci ani, iar sumele de bani şi bunurile provenite din săvârşirea acestei infracţiuni se confiscă. Proiectul defineşte camăta ca fiind dobânda pe care o ia cămătarul pentru sumele date cu împrumut, iar cămătarul drept persoana care dă împrumuturi băneşti în schimbul unei camete. În expunerea de motive a proiectului de lege, între altele, se precizează: „Foarte multe persoane apelează la cămătari pentru obţinerea banilor necesari într-o afacere sau pentru acoperirea unor datorii scadente. Fără giranţi şi multitudinea de acte pe care le solicită o bancă, diversele anunţuri de mică publicitate prin care se oferă împrumuturi cu dobândă mică, nespecificându-se dacă pe lună sau pe an, par la prima vedere ispititoare, devenind o soluţie salvatoare pentru nevoiaşi. Persoanele care împrumută bani pot oferi chiar şi iluzia seriozităţii(…) Totuşi se ascund multe capcane. Apelând la ajutorul cămătarilor, aparent interesaţi doar de câştigurile rezultate din dobândă, mulţi români au rămas fără case sau chiar mai rău, au fost bătuţi, unii pierzându-şi viaţa. Pentru a elimina acest tip de activitate, vă supunem aprobării prezentul proiect de lege privind activitatea de cămătărie”.
La dezbaterile generale, liderul deputaţilor PDL, Mircea Toader, a salutat iniţiativa, precizând că aceasta acoperă vidul legislativ creat până la intrarea în vigoare a noului Cod penal. „În ultimii 20 de ani fenomenul de cămătărie a început să devină apanajul unor grupuri interlope. (…) Această iniţiativă este binevenită, acoperă vidul legislativ până apare Codul penal”, a afirmat Toader, adăugând că fenomenul cămătăriei a luat amploare şi trebuie tratat ca o infracţiune foarte gravă. Deputatul social-democrat Aurel Vlădoiu a arătat că grupul PSD susţine acest proiect de lege, precizând că la biroul său parlamentar din Vâlcea mulţi oameni reclamă „metodele diabolice folosite de cămătari”. În schimb, liberalul Mihăiţă Calimente a susţinut că este o „iniţiativă populistă”. „Cămătăria este una dintre cele mai mârşave acţiuni care se desfăşoară în societate şi de multe ori se ajunge la distrugerea unor oameni şi nu numai la pierderea unor bunuri pe care aceştia le-au acumulat sau la crimă sau suicid. Este un flagel care bântuie omenirea de când a existat şi probabil o va mai bântui, pentru că în opinia mea – de imagine dă bine un asemenea proiect de lege – dar eu vreau să văd cum îşi va face efectul în realitate, ştiind bine că aceşti cămătari când dau banii cu împrumut nu fac un contract (…) E bine că există un asemenea proiect de lege, nu cred că el va produce mari efecte”, a spus liberalul.
Această lege se va abroga la data la care va intra în vigoare noul Cod Penal, adoptat prin Legea 286/2009, care la articolul 351 pedepseşte la fel cu închisoare de la 6 luni la 5 ani darea de bani cu dobândă, ca îndeletnicire, de către o persoană neautorizată.
Tinu MATEŞ
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Restricții de circulație pe o stradă din Alba Iulia: Se execută lucrări de reabilitare a rețelei de apă
Restricții de circulație pe o stradă din Alba Iulia: Se execută lucrări de reabilitare a rețelei de apă Circulația rutieră este restricționată miercuri, 28 ianuarie 2026, pe o stradă din municipiul Alba Iulia unde se execută lucrări de reabilitare a rețelei de apă. În intersecția străzilor Doinei, Vasile Alecsandri și Henri Coandă, Compania Apa CCTA […]
FOTO | Cum a acționat Poliția Locală în cazul unui aiudean care a depozitat deșeuri în fața blocului
Cum a acționat Poliția Locală în cazul unui aiudean care a depozitat deșeuri în fața blocului Poliția Locală Aiud a reacționat rapid și ferm în cazul unui localnic care a depozitat ilegal deșeuri, chiar în fața blocului. „Un aiudean și-a făcut curățenie în propriul apartament, însă, dintr-o neatenție (vrem să credem), a depozitat deșeurile pe […]
Mandat de consilier județean PSD, validat de Tribunalul Alba, după demisia lui Corneliu Mureșan. Radu Călin i-a luat locul, în legislativul județean
Mandat de consilier județean PSD, validat de Tribunalul Alba, după demisia lui Corneliu Mureșan. Radu Călin i-a luat locul, în legislativul județean Tribunalul Alba a validat mandatul unui nou consilier județean din partea Partidului Social Democrat. Radu Călin i-a luat locul, în legislativul județean, lui Corneliu Mureșan, președintele PSD Alba. Acesta din urmă a fost […]