Politică Administrație

Călin Potor: USL nu se va rupe. Nici azi, nici mâine, nici la alegerile europarlamentare, nici la cele prezidenţiale!

Bogdan Presecan

Publicat

în

Calin PotorDeclarație politică deputat PNL de Alba, Călin Potor:

“USL a venit la guvernare din dorinţa de a duce la bun sfârşit Angajamentul său pentru România. Ne-am asumat o declaraţie de principii, în 10 puncte, pe care le vom urma nemijlocit în acţiunile noastre politice viitoare. Angajamentul nostru este a fost acela de a da României un nou model de guvernare, competentă şi eficientă, dar şi să creăm un nou model pentru societate, aşezată pe repere morale, construită pe solidaritate, respect şi toleranţă.

Este important ca românii să ştie că responsabilitatea noastră a debutat prin a spune oamenilor adevărul despre starea naţiunii, pentru a nu crea false aşteptări. Este clar că lucrurile nu se puteau schimba peste noapte! După trei ani şi jumătate de măsuri aberante ale fostelor guvernări pedeliste, care au distrus economia şi au dus românii la disperare, va fi nevoie de cel puţin alţi trei ani pentru ca rezultatele politicilor noastre publice şi guvernamentale să fie resimţite de fiecare român. USL a propus un program realist, nu unul populist, nu am promis mai mult decât suntem conştienţi că vom putem realiza.

Marile probleme ale unei societăţi nu pot fi rezolvate fără dezbatere şi dialog, fără competenţă şi fără corectitudine. România nu avea nevoie în această perioadă doar de o alta guvernare, ci şi de alte modele. Nu putem avea o societate care construieşte, dacă suntem conduşi de oameni cu vocaţia distrugerii. Nu putem avea prosperitate, dacă guvernanţii nu se gândesc decât la înrobirea populaţiei şi austeritate. Nu putem avea progres pentru toţi cu o putere care serveşte doar un grup de interese. Angajamentul şi datoria noastră va rămâne să fim în mod real în serviciul cetăţenilor, nu doar declarativ.

Guvernarea USL de până acum a arătat fără echivoc că agenda publică a fost construită pe problemele reale ale românilor. Am fost preocupaţi să reparăm nedreptăţile făcute de guvernările anterioare unor segmente importante ale populaţiei, precum reîntregirea salariilor şi a pensiilor, oamenii care şi-au pierdut locurile de munca, copiii merituoşi  fără bani de şcoală, cei care nu îşi mai pot plăti creditele, tinerii care termina facultatea şi ajung şomeri pentru că posturile sunt blocate. Am făcut dreptate şi vom continua să facem dreptate românilor!

Relansarea economică a României presupune şi un nou model economic, bazat pe încurajarea iniţiativei private, susţinerea investiţiilor şi crearea de noi locuri de muncă. Noul model economic va avea ca rezultat dezvoltarea unui mediu de afaceri puternic, dezvoltarea clasei de mijloc şi, implicit, reducerea inechităţilor sociale. Guvernarea USL va ava drept efect o societate care îşi respectă pensionarii, are grijă de copii şi nu îi abandonează pe cei defavorizaţi.

Vom crea un stat care îşi respectă contractul cu cetăţenii, plătitori de taxe şi impozite. Avem nevoie de sisteme publice solide şi funcţionale, iar educaţia, sănătatea, ordinea publică, care reflectă gradul de civilizaţie şi dezvoltare al unei societăţi, vor fi pentru noi domenii prioritare. Vrem să rupem definitiv tradiţia politizării şi să readucem profesionalismul în administraţia publică centrală şi locală.

Spre disperarea detractorilor care „cântă” aproape zilnic eventualul prohod al USL, vreau să-i dezamăgesc din nou, spunându-le că alianţa care a câştigat simpatiile majorităţii românilor nu se va rupe. Nici azi, nici mâine, nici la alegerile europarlamentare, nici la cele prezidenţiale de anul viitor! Dezbaterile constructive sunt benefice pentru buna funcţionare a oricărei structuri! USL şi-a asumat să însănătoşească România îmbolnăvită de băsescu şi boc, cu litere mici, în cel puţin patru ani de guvernare! O să-i ducem la capăt cu succes, în ciuda piedicilor, deoarece România trebuie să devină un partener de încredere, predictibil şi respectat în cadrul Uniunii Europene, iar românii trebuie să îşi recapete demnitatea, onoarea şi speranţa.”

 Deputat PNL de Alba,

Călin POTOR


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

13 incendii de vegetație uscată în Alba, o persoană cu arsuri grave și o amendă de 5.000 lei, în primele zile ale lunii martie 2026: Măsuri la nivel județean în contextul creșterii numărului incendiilor de vegetație și fond forestier

Ioana Oprean

Publicat

în

13 incendii de vegetație uscată în Alba, o persoană cu arsuri grave și o amendă de 5.000 lei, în primele zile ale lunii martie 2026: Măsuri la nivel județean în contextul creșterii numărului incendiilor de vegetație și fond forestier 13 incendii de vegetație uscată, o persoană cu arsuri grave și o amendă de 5.000 lei, […]

Citește mai mult

Politică Administrație

FOTO | Inteligență artificială și digitalizare la Primăria Blaj. Ce cuprinde proiectul de peste 2,5 milioane de lei: ,,Soluții care depășesc cadrul soluțiilor tradiționale”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Inteligență artificială și digitalizare la Primăria Blaj. Ce cuprinde proiectul de peste 2,5 milioane de lei: ,,Soluții care depășesc cadrul soluțiilor tradiționale” Digitalizarea sectorului public nu este o modă, ci o necesitate obiectivă care are ca rezultat dezvoltarea orașelor inteligente și creșterea nivelului de trai al locuitorilor. La Blaj, un pas înainte în această direcție […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Trei blocuri din municipiul Blaj, cu peste 100 de apartamente, vor fi eficientizate energetic cu fonduri europene nerambursabile: Costuri mai mici pentru locatari și o calitate mai bună a vieții

Bogdan Ilea

Publicat

în

Trei blocuri din municipiul Blaj, cu peste 100 de apartamente, vor fi eficientizate energetic cu fonduri europene nerambursabile: Costuri mai mici pentru locatari și o calitate mai bună a vieții Autoritățile publice ale municipiului Blaj, au demarat în urmă cu câțiva ani un amplu proces prin care urmăresc eficientizare energetică a tuturor locuințelor colective construite […]

Citește mai mult