Călin Hartzos, absolvent al Colegiului Militar din Alba Iulia, admis la Academia Forțelor Aeriene a SUA, pe singurul loc repartizat elevilor de colegiu militar din România, în acest an
Călin Hartzos, absolvent al Colegiului Militar din Alba Iulia, admis la Academia Forțelor Aeriene a SUA, pe singurul loc repartizat elevilor de colegiu militar din România, în acest an
Absolventul Călin Hartzos a fost admis la una dintre cele mai prestigioase academii din Statele Unite ale Americii, Academia Forțelor Aeriene din Colorado Springs”, pe sigurul loc repartizat elevilor de colegiu militar din România, în acest an. Procesul de selecție a fost unul riguros, bazat pe performanțe școlare, sportive și implicare în activități educative extrașcolare. După finalizarea studiilor în Statele Unite ale Americii, Călin se va întoarce în România, unde își va începe cariera de ofițer.
Încă de la admiterea în Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia, în anul 2020, Călin s-a remarcat prin participarea și obținerea de rezultate deosebite la olimpiade, concursuri școlare, proiecte sau dezbateri din aproape toate domeniile, variind de la cele reale, până la cele umane, motivat de dorința de a-și fructifica toate capacitățile și de a-și lărgi orizonturile. Timp de patru ani a avut cele mai bune rezultate din promoție, iar în clasa a XII-a a deținut cel mai mare grad onorific ce se acordă elevilor din colegiile militare, gradul de elev plutonier adjutant, fiind pentru colegii mai mici un model de seriozitate, determinare în atingerea obiectivelor și de reușită în viață.
Pentru Călin, termenul „cel mai bun” este puțin absolut pentru că așa cum spune el, „niciodată nu poți să fii cel mai bun, deoarece există o variantă mai bună a ta care se poate îmbunătăți. Ceea ce am avut tot timpul în vedere a fost că ori de câte ori am ajuns într-o oarecare poziție fruntașă la un concurs în liceu sau mai departe, a fost ca acesta să nu fie un punct al frazei care a reprezentat acest colegiu, ci maxim o virgulă, o pauză după care urmează un alt concurs. Liceul și această vârstă nu îți permit încă să te oprești, indiferent de rezultatele pe care le ai. Ceea ce a însemnat că fiecare astfel de rezultat pozitiv a reprezentat pentru mine o bucurie, dar în același timp și un semn că trebuie să continui”, a mărturisit Călin.
Citește și: FOTO | Momente emoționante la Colegiul Militar „Mihai Viteazul” din Alba Iulia: Absolvenții Promoției 2024 și-au primit gradele onorifice
Cheia succesului a fost pentru Călin multă muncă, perseverență și o bună organizare a timpului. Studiul nu a reprezentat pentru el o obligație, ci din contră un hobby. I-a plăcut foarte mult să studieze, să se implice în diverse activități educative, iar rezultatele obținute vorbesc de la sine. Toată experiența și maturitatea dobândite în decursul celor patru ani l-au ajutat să conștientizeze ce anume își dorește în viitor și sacrificiile pe care trebuie să le facă pentru a ajunge acolo. „Consider că în acești patru ani de liceu nu am avut foarte mult timp în care să nu fi realizat ceva. Întotdeauna am încercat să rămân activ.
O parte din fericirea mea a fost că am avut ocazia de a face ceea ce îmi place, chiar dacă poate părea absurd să spun că îmi place să particip la olimpiade sau îmi place să învăț, este unul dintre hobby-urile mele. Îmi place la fel de mult să fac sport, să ies afară, să citesc o carte, să mă întâlnesc cu prietenii, dar și școala o consider pentru mine o activitate plăcută. Toate experiențele anterioare au fost pe de o parte o experiență în interacționarea cu străinii sau în dobândirea unor abilități și competențe verificate fie de o olimpiadă, de o activitate, de un proiect și în al doilea rând au fost un plus la CV-ul pe care l-am prezentat în cadrul concursului de admitere în Statele Unite ale Americii. Dar consider că fiecare din aceste evenimente la care am participat au fost în primul și în primul rând o experiență de învățare. La orice concurs, proiect la care am participat, am făcut-o voluntar pentru că este ceea ce-mi place”, a mai spus Călin.
Parcursul său în colegiul militar a fost unul complex, care a avut nu doar suișuri ci și coborâșuri, iar orice experiență a reprezentat pentru Călin o nouă provocare, afirmând că „acolo unde există voință, există și o cale. Cred că este dificil să pun o concluzie, pentru că nu consider că experiența mea se termină odată cu acești ani. Au fost atât aspecte pozitive cât și negative, dar aș pune accentul pe cele pozitive pentru că mereu vor exista perioade dificile, care la urma urmei sunt o provocare pe care o poți depăși și pe care mai degrabă eu le văd ca o ocazie de învățare, de dezvoltare aș putea să le numesc. Consider că acești patru ani m-au ajutat foarte mult în dezvoltarea mea personală atât din punct de vedere academic, militar, sportiv cât și pe partea socială. Am devenit mult mai deschis, am relaționat atât cu colegii, am reușit să interacționez cu profesori, cadre militare, să văd țări, să călătoresc în străinătate. De aceea nu regret înscrierea la acest colegiu militar și încurajez pe oricine este dornic să facă performanță, își dorește să atingă excelența și să își vadă potențialul realizat, îl încurajez să se înscrie la un colegiu militar și să descopere acest colectiv de care eu am avut parte în acești patru ani, colectiv de elevi, profesori și cadre militare cărora încă o dată le mulțumesc pentru acești patru ani de neuitat”, a mai spus Călin.
Așa cum a fost încrezător în reușitele sale, Călin are încredere că și colegii de an, cei care i-au fost mai mult decât prieteni în cei patru ani de liceu, vor reuși să își îndeplinească toate obiectivele. „Colegilor mei doresc în primul și în primul rând să le mulțumesc pentru patru ani extraordinari, un colectiv bine închegat. Experiența este unică pentru fiecare elev, dar un lucru pe care vi-l pot spune cu siguranță, colectivul este un plus și te ajută tot timpul. Colegii îți sunt acolo în fiecare zi, în fiecare moment, ei sunt baza ta. În liceu, fiind departe de casă, departe de părinți, de multe ori ajungi să te bazezi pe acești colegi mai mult decât te-ai putea baza pe părinții tăi și pentru aceasta le mulțumesc pentru patru ani extraordinari. Acum în prag de examene le doresc succes, am fost alături de ei, am văzut cum s-au pregătit și sunt sigur că vor reuși să parcurgă cu bine provocările care îi așteaptă”, a transmis Călin.
Pe colegii mai mici îi încurajează să își depășească limitele, să performeze și ei și să își urmărească visurile. „Cei mai mici au tot timpul din lume în fața lor. Este foarte important pentru toți colegii din liceul militar să fie conștienți că oricând au timp să realizeze ceea ce și-au propus. Să nu fie niciodată restrânși de limitele pe care și le impun ei, pentru că liceul le permite să se extindă în pasiunile lor. Este foarte important să-și urmărească visurile pe care le au și să atingă performanța în ceea ce își doresc ei. Există un talent pentru fiecare și fiecare elev se poate manifesta spre excelență în domeniul său. Este foarte important ca tu ca elev să găsești acea nișă în care poți să dai dovadă de excelență.
Liceul acesta, pe lângă partea academică, încurajează o descoperire a potențialului și pe alte laturi, fie că vorbim despre muzică, de artă plastică, e foarte important să profiți de acest liceu care și pe mine m-a ajutat foarte mult”, a spus Călin.
La finalul unui capitol care i-a marcat semnificativ dezvoltarea, Călin vorbește și despre planurile de viitor, pentru că după virgulă începe o nouă aventură, un nou drum pe care își dorește să exceleze din nou. „Planuri există, însă cred că felul în care le pot rezuma pe acestea este că îmi doresc să învăț și să mă fac remarcat în primul și în primul rând, indiferent de specializarea pe care o voi alege acolo. Fie că voi alege să rămân în domeniul științelor reale, voi trece pe partea de pilot de supersonice, sau mă voi îndrepta către diplomație, ceea ce-mi doresc este să fiu cel mai bun în domeniul pe care l-am ales și să mă întorc în țară cu o dorință de schimbare indiferent de domeniul în care voi profesa, doresc să ajung spre vârf și să aduc o schimbare sistemului. Doresc să îl fac să fie cunoscut ca fiind un sistem care promovează în primul și în primul rând înainte de armament, înainte de conflicte, promovează valori, promovează statutul pe care un om trebuie să-l aibă în societatea modernă”, a mai spus Călin.
Călin Hartzos este al unsprezecelea absolvent al Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia care își va desăvârși pregătirea în domeniul militar în instituții de renume din Statele Unite ale Americii și al patrulea la Academia Forțelor Aeriene din Colorado Springs, Academia Militară „West Point” (6 absolvenți) și Academia Militară Navală a SUA (un absolvent).
Te felicităm Călin pentru realizările deosebite! Îți dorim mult succes în tot ceea ce vei întreprinde în viitor viitor și în obținerea de noi performanțe! Suntem mândri de tine!
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
FOTO | S-a născut o stea în Apuseni! Oana Frenț, reprezentanție magistrală ca prim balerină în rolul Clarei din Spărgătorul de Nuci, pe scena Casei de Cultură din Sibiu
S-a născut o stea în Apuseni! Oana Frenț, reprezentanție magistrală ca prim balerină în rolul Clarei din Spărgătorul de Nuci, pe scena Casei de Cultură din Sibiu Oana Frenț este elevă la Școala Gimnazială Câmpeni și a fost recent prim balerină în rolul Clarei din Spărgătorul de Nuci, pe scena Casei de Cultură din Sibiu, iar […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 22 de ore
MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Povestea sau legenda lui Moș Crăciun
-
Ştirea zileiacum 7 ore
Renii lui Moș Crăciun. Povestea renilor. Care sunt numele lor și cum îi ajută aceștia pe Moșul
-
Opinii - Comentariiacum 7 ore
MESAJE SMS de CRĂCIUN 2024 în limba ENGLEZĂ. Idei de URĂRI şi Felicitări în română şi engleză !
-
Curier Județeanacum 2 zile
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui