Călin Georgescu va fi judecat pentru propagandă interzisă de lege: ,,Promovarea, în public, a cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni”
Călin Georgescu va fi judecat pentru propagandă interzisă de lege: ,,Promovarea, în public, a cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni”
Călin Georgescu, trimis în fața instanței pentru propagandă legionară. Judecătoria Sectorului 1 a decis începerea judecății pe fond, respingând toate excepțiile ridicate de avocații fostului candidat la președinție. Instanța a confirmat că probele procurorilor au fost administrate legal.

„Respinge cererile şi excepţiile formulate de inculpatul Georgescu Călin, ca neîntemeiate. Constată că Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti este competentă din punct de vedere material şi teritorial să soluţioneze prezenta cauză. Constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Caaţie şi Justiţie din data de 01.07.2025, înregistrat pe rolul acestei instanţe la data de 02.07.2025, privind pe inculpatul Georgescu Călin, aflat sub măsura preventivă a controlului judiciar, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de promovarea, în public, a cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război, precum şi fapta de a promova, în public, idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, în formă continuată (5 acte materiale)”, se arată în decizia de marţi a instanţei.
De asemenea, magistratul de la Judecătoria Sectorului 1 a constatat legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală şi a dispus începerea judecăţii cauzei faţă de inculpatul Călin Georgescu, potrivit news.ro.
Decizia de marţi a instanţei are drept de contestaţie în termen de trei zile de la comunicarea încheierii de şedinţă.
Fostul candidat la Preşedinţie Călin Georgescu a fost trimis în judecată sub control judiciar, în 2 iulie 2025, de Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru promovarea, în public, a cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid, contra umanităţii şi de crime de război, precum şi fapta de a promova, în public, idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, în formă continuată (5 acte materiale).
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
FOTO | 25 de exemplare de vultur sur, aduse în Munții Făgăraș din Spania: Regii înălțimilor dispăruseră de peste 70 de ani din fauna României
25 de exemplare de vultur sur, aduse în Munții Făgăraș din Spania: Regii înălțimilor dispăruseră de peste 70 de ani din fauna României 25 de exemplare de vultur sur (Gyps fulvus) au fost aduse în Munții Făgăraș în martie 2026, într-un proiect de reintroducere a speciei în România. Exemplarele au fost aduse din Spania. Vulturii […]
Producția de carne din România: Creșteri la porcine și păsări, scăderi la bovine, ovine și caprine, în ianuarie 2026
Producția de carne din România: Creșteri la porcine și păsări, scăderi la bovine, ovine și caprine, în ianuarie 2026 Producția de carne din România a înregistrat evoluții diferite în ianuarie 2026, comparativ cu aceeași lună a anului trecut. Potrivit datelor publicate marți de Institutul Național de Statistică, s-au consemnat creșteri la carnea de porc și […]
CONTROALE la serviciile sociale rezidențiale pentru persoanele cu dizabilități din România: „Toleranță zero pentru nerespectarea standardelor”
CONTROALE la serviciile sociale rezidențiale pentru persoanele cu dizabilități din România Ministrul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, Petre-Florin Manole, a anunțat, marți, 10 martie 2026 declanșarea unor controale la serviciile sociale rezidențiale pentru persoanele cu dizabilități din România. „Am toleranță zero pentru nerespectarea standardelor în serviciile sociale rezidențiale pentru persoanele cu dizabilități. De aceea, […]