Câinii fără stăpân din Alba Iulia nu vor mai fi eutanasiați după 14 zile de la capturare – Modificări importante pentru iubitorii de animale, în regulamentul gestionării ecarisajului
Consilierii locali din Alba Iulia au aprobat, în unanimitate, în ședința extraordinară de luni, caietul de sarcini al licitației pentru concesionarea ecarisajului din subordinea primăriei. În documentul administrativ există modificări importante ale regulilor de gestionare a ecarisajului, menite să îmbunătățească atât condițiile de viață ale câinilor capturați de pe străzi, cât și să încurajeze adopția acestora și să pună pe primul plan prelungirea vieții animalelor.
Precizăm că aceste modificări au fost făcute la solicitarea și în urma unor întâlniri între Asociația Arche Noah Transilvania, reprezentanți ai societății civile (grupul albaiulienilor iubitori de animale) și conducerea Primăriei.
Cea mai importantă modificare este prelungirea perioadei în care câinii pot fi ținuți în ecarisaj, înainte de a aplica soluția extremă a eutanasierii, de la 14 la 20 de zile lucrătoare, măsură ce va da posibilitatea implicați în salvarea lor să găsească mai ușor persoane care să-i adopte definitiv, sau la distanță.
O altă decizie importantă pentru prelungirea vieții câinilor care ajung în ecarisaj este vaccinarea celor cu vârste până la 6 luni împotriva Parvovirozei – o boală care până acum a decimat peste jumătate din numărul puilor capturați de hingheri de pe stradă, în ciuda eforturilor depuse de voluntari sau chiar de persoanele dispuse să-i adopte și să le plătească tratamentele medicale necesare.
Alte reglementări pe care firma ce va câștiga contractul de gestionare a ecarisajului va trebui să le respecte sunt:
– Prelungirea orarului de funcționare al ecarisajului, respectiv program cu publicul și sâmbăta, între orele 10.00-14.00 (până în prezent câinii puteau fi vizitați doar de luni până vineri, între orele 10.00 – 16.00)
– Dotarea ecarisajului cu un sistem de supraveghere audio-video cu sistem de publicare live, pe internet, astfel încât cei interesați să poată urmări în timp real toată activitatea din incintă.
– Concesionarul serviciului pentru gestionarea câinilor fără stăpân este obligat să asigure tuturor animalelor cazate în ecarisaj hrană și apă în cantitate suficientă, posibilitate de mișcare suficientă, tratament medical, îngrijire și atenție.
– Asigurarea de hrană corespunzătoare pentru pui (care până în prezent erau hrăniți cu mâncare pentru câini adulți). Cățeii în vârstă de 6-12 săptămâni vor fi hrăniți de 3 ori pe zi, cei în vârstă de peste 12 săptămâni – de două ori pe zi iar cei de peste un an o dată pe zi.
– Hrana va fi întotdeauna proaspătă, administrată individual și supravegheat, în recipiente suspendate de grilajul boxei pentru a se evita contaminarea cu dejecții.
– Toate cuștile, boxele și spațiile închise vor fi spălate de câte ori este nevoie, pentru a se menține o igienă corespunzătoare.
– Se vor realiza dezinfecții lunare generale, cu dezinfectanți omologați, conform legislației în vigoare. Se va evita contactul acestora cu animalele și se vor lua măsuri ca acestea să nu fie afectate de substanțele folosite.
– Fiecare spațiu de cazare va fi curățat și dezinfectat înainte de intrarea unui nou animal.
– În timpul curățeniei se va evita contactul apei sau dezinfectantului cu animalele, acestea urmând să fie mutate în alt padoc. În cazul în care cuștile câinilor sunt dotate cu pături sau alte materiale care au rol de protecție, acestea vor fi scoase și curățate separat și se va avea grijă ca acestea să nu intre în contact cu apa.
– Asigurarea de cuști dotate corespunzător cu pături sau alte materiale care să ofere protecție suplimentară câinilor găzduiți iarna în spații neîncălzite.
– Animalele trebuie să fie separate pentru a se reduce stresul asupra lor și pentru a controla bolile.
– Personalul firmei care va gestiona serviciul de ecarisaj va fi instruit cu privire la modul de lucru cu câinii și trebuie să fie apt din punct de vedere psihologic, astfel încât să nu le creeze acestora un stres suplimentar.
– Concesionarul serviciului va fi obligat să promoveze pentru adopție câinii aflați în ecarisaj, prin crearea un web-site și a unei pagini pe rețeaua de socializare Facebook, și să actualizeze zilnic informațiile despre câinii aflați în ecarisaj, inclusiv cu publicarea de poze.
De asemenea, documentul aprobat de CL Alba Iulia conține și câteva obligații privind înregistrarea câinilor din ecarisaj, evaluarea și consemnarea stării lor de sănătate, activitatea de sterilizare etc., pe care concesionarul va trebui să le respecte.
În urma aprobării caietului de sarcini, administrația locală va demara licitația de concesionare a activității de ecarisaj din municipiu, iar contractul va fi încheiat cu firma câștigătoare, pe o perioadă de 5 ani.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Comunicat de presă | Corneliu Mureșan, președinte PSD Alba: CJ Alba stă pe un purcoi de bani (33 mil. euro), dar lasă de izbeliște drumul spre Munții Șureanu
Corneliu Mureșan, președinte PSD Alba: CJ Alba stă pe un purcoi de bani (33 mil. euro), dar lasă de izbeliște drumul spre Munții Șureanu Se pare că președintele Consiliului Județean Alba, domnul Ion Dumitrel, are în fișa postului doar atribuția de a purta discuții sterile și de a-i amăgi atât pe proprietarii de pensiuni de […]
13 incendii de vegetație uscată în Alba, o persoană cu arsuri grave și o amendă de 5.000 lei, în primele zile ale lunii martie 2026: Măsuri la nivel județean în contextul creșterii numărului incendiilor de vegetație și fond forestier
13 incendii de vegetație uscată în Alba, o persoană cu arsuri grave și o amendă de 5.000 lei, în primele zile ale lunii martie 2026: Măsuri la nivel județean în contextul creșterii numărului incendiilor de vegetație și fond forestier 13 incendii de vegetație uscată, o persoană cu arsuri grave și o amendă de 5.000 lei, […]
FOTO | Inteligență artificială și digitalizare la Primăria Blaj. Ce cuprinde proiectul de peste 2,5 milioane de lei: ,,Soluții care depășesc cadrul soluțiilor tradiționale”
Inteligență artificială și digitalizare la Primăria Blaj. Ce cuprinde proiectul de peste 2,5 milioane de lei: ,,Soluții care depășesc cadrul soluțiilor tradiționale” Digitalizarea sectorului public nu este o modă, ci o necesitate obiectivă care are ca rezultat dezvoltarea orașelor inteligente și creșterea nivelului de trai al locuitorilor. La Blaj, un pas înainte în această direcție […]