Rămâi conectat

Ştirea zilei

UPDATE: Cadavrul unui nounăscut găsit în baia unei case de tip familial din Alba Iulia

Bogdan Presecan

Publicat

în

UPDATE: Medicii legişti din cadrul sericului de Medicină Legală Alba au efectuat necropsia nou născutului găsit decedat marţi, 17 aprilie în baia centrului de tip familial. Potrivit concluziilor acestora moartea fătului nu a fost una violentă, “…datele necroptice sunt caracteristice ale unui nou născut mort, iar cauza probabilă a morţii este prematuritatea”.

Marţi, 17 aprilie, în jurul orei 22.30 referentul de serviciu al unui centru de tip rezidenţial din Alba Iulia a chemat o ambulanţă, pentru că, potrivit acestuia, o tânără care locuieşte în centru acuza dureri mari în zona abdomenului. Medicii de pe ambulanţă ajunşi imediat la faţa locului au făcut o descoperire macabră. În baia casei de tip familial se afla cadavrul unui nou născut, fapt pentru care au sesizat Poliţia.

S.F., femeia care dat naştere fătului în vasul de toaletă, a fost transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Alba,  pentru acordarea de îngrijiri medicale. Din primele cercetări, oamenii legii au constatat că o tânără de 21 de ani, care locuieşte în instituţia de ocrotire socială a dat naştere copilului chiar în baia centrului de plasament.

Potrivit IPJ Alba, “echipa de cercetare deplasată la faţa locului a constatat că în baia casei, pe pardoseală, lângă vasul de toaletă, se afla cadavrul noului născut iar din primele cercetări efectuate de poliţişti sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba, a rezultat că acesta a fost născut, în toaleta casei, de către S.F., de 21 de ani şi imediat după naştere, copilul a fost găsit decedat, în vasul toaletei de către îngrijitoarea casei, acesta fiind scos de către angajaţii ambulanţei sosiţi la faţa locului.”

Cadavrul noului născut a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei şi stabilirea cauzei morţii. În cauză cercetările Poliţiei sunt continuate, iar în funcţie de rezultatul necropsiei urmează a fi făcută încadrarea juridică a faptei şi tragerea la răspundere a celor vinovaţi.

Versiunea DGASPC Alba sună puţin diferit de cea a Poliţiei. Potrivit comunicatului transmis de Firu Elena, purtătorul de cuvânt al instituţiei “pentru că tânăra acuza dureri mari, referentul de serviciu a anunţat serviciul de ambulanţă şi până la venirea acesteia a intrat în bucătărie pentru a-i face tinerei un ceai. Ambulanţa a sosit în foarte scurt timp de la solicitare, iar cei de pe ambulanţă, după ce au intrat în grupul sanitar al casei, au constatat că a avut loc o naştere spontană, cu fătul decedat. Au fost sesizate organele abilitate, respectiv  procuratura şi poliţia, iar fătul a fost preluat pentru a i se efectua examenul medico-legal. În cursul zilei de astăzi, 18 aprilie, s-a demarat o ancheta administrativă de către DGASPC Alba la centrul de tip rezidenţial şi se aşteaptă rezultatele examenului medico-legal, ale anchetelor poliţiei şi procuraturii pentru a se stabili cu exactitate cauzele  şi împrejurările în care s-a produs incidentul.”

Povestea acestei naşteri sau avort spontan, vom afla exact despre ce este vorba după ce medicii vor stabili vârsta fătului, este îngrozitoare. S.F., mama de 21 de ani este din comuna Meteş şi a crescut în instituţiile de protecţie socială din Alba. În condiţiile în care Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului din subordinea Consiliului Judeţean Alba nu a putut să îi găsească un loc de muncă când tânăra instituţionalizată a împlinit vârsta majoratului, aceasta beneficiază în continuare de protecţie specială din partea statului pentru a-şi continua studiile şi pentru că suferă de un uşor retard mental.

Nimeni din centrul de plasament nu şi-a dat seama că tânăra este gravidă, şi chiar mai mult decât atât, aceasta susţine cu tărie că nu a întreţinut raporturi sexuale. Nici la examenul medical făcut în luna decembrie 2011 medicul de familie nu a observat că fata ar fi însărcinată.

Sorin Chirilă, directorului DGASPC Alba, subliniază şi existenţa unei stări de criză în care se află sistemul de protecţie şi asistenţă socială, respectiv criza specialiştilor. Lipsa profesionalismului unora dintre cei care muncesc în acest sistem are drept cauză în primul rând salariul, între 500 şi 750 de lei, pe care, de exemplu, îl primeşte un psiholog angajat în acest sistem. (B.P.,A.M.)

foto: arhivă


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

FOTO | Oana Frenț, tânără balerină din Câmpeni, încântătoare pe scena festivalului de balet 2025 de la Sibiu: „Talentul Oanei este vizibil în fiecare mișcare, în fiecare piruetă executată cu precizie și emoție”

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Oana Frenț, tânără balerină din Câmpeni, încântătoare pe scena festivalului de balet 2025 de la Sibiu Oana Frenț, tânără balerină din Câmpeni, a avut o prestație încântătoare pe scena „Sibiu Dance Competition” 2025.  Citește și: FOTO | S-a născut o stea în Apuseni! Oana Frenț, reprezentanție magistrală ca prim balerină în rolul Clarei din Spărgătorul de […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

FOTO | ACCIDENT MORTAL: O femeie și-a pierdut viața după impactul violent dintre un autotren și o căruță

Ioana Oprean

Publicat

în

ACCIDENT MORTAL: O femeie și-a pierdut viața după impactul violent dintre un autotren și o căruță Pompierii mureșeni au fost solicitați să intervină, luni, 20 octombrie 2025, în jurul orei 18.00, în localitatea Cerghid, în urma producerii unui accident rutier între un autotren și un atelaj (căruță). Citește și: FOTO | Accident MORTAL pe DJ […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Moaștele Cinstitului Cuvios Dometie cel Milostiv de la Râmeț, așezate spre închinare la Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Moaștele Cinstitului Cuvios Dometie cel Milostiv de la Râmeț, așezate spre închinare la Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia În perioada 20-22 octombrie 2025, la Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia, sunt așezate spre închinare moaștele Sfântului Cuvios Dometie cel Milostiv de la Râmeț, cu prilejul sărbătorii Sfinților Mărturisitori Ardeleni. Cinstit cu multă evlavie încă din perioada […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea