Cadastru gratuit pentru 1.000.000 de proprietăţi
Doar aproximativ 20% dintre imobilele şi terenurile intravilane sau agricole din mediul rural sunt intabulate şi înscrise în Cadastrul General. Aşa arată datele Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI), ai cărei oficiali susţin că toate proprietăţile vor intra în legalitate până în 2020. Iar situaţia se va îmbunătăţi chiar din următorii doi ani, când sute de mii de români din 15 judeţe îşi vor primi actele întocmite pe banii statului pentru proprietăţile (peste un milion la număr) pe care le deţin în 80 de comune.
lTerenuri măsurate cu ruleta
Specialiştii ANCPI au început deja măsurătorile cadastrale în 19 localităţi din 13 judeţe, primele extrase din cartea funciară urmând să fie eliberate în perioada septembrie-octombrie. „Am ales aceste localităţi pentru a vedea ce probleme întâmpinăm în timpul realizării cadastrului gratuit al comunelor şi pentru a găsi soluţii care să fie implementate apoi la nivel naţional. Spre exemplu, o parte din aceste comune sunt din judeţe din Moldova, acolo unde înregistrarea proprietăţii se făcea după numele proprietarului, iar o parte din zona Transilvaniei, acolo unde proprietatea este înregistrată după suprafaţă”, a explicat Mihai Busuioc, preşedintele ANCPI. Mai grav este însă faptul că o parte dintre proprietăţile cadastrate şi intabulate în mediul rural au fost măsurate de proprietari cu ruleta. „Eu am măsurat cu ruleta. E drept că la terenul agricol am tras un pic de ruletă, iar la casă… la fel. Ştiţi cum este, ruleta nu stă fixă. Am măsurat şi cu compasul, dar aşa era atunci. E bine că se fac măsurători, aşa nu vor mai exista certuri între vecini”, a explicat unul dintre proprietarii din comuna dâmboviţeană Vulcan Băi, localitate în care a debutat proiectul ANCPI.
O altă problemă este aceea că, în multe cazuri, pe acelaşi teren au fost eliberate mai multe titluri de proprietate. Din acest motiv, după ce, în baza măsurătorilor, specialiştii ANCPI vor începe să pună ordine în documente, autorităţile locale vor fi obligate să înfiinţeze comisii care să stabilească cine este proprietarul de drept al parcelei cu probleme. „Terţii, care deţin totuşi titluri de proprietate valide, vor primi teren echivalent în altă parte”, a explicat preşedintele ANCPI. Acesta a precizat că este important ca oamenii să ştie că nu vor trebui să plătească niciun leu din buzunarele proprii pentru „legalizarea” proprietăţilor. Statul va trebui să ramburseze însă Băncii Mondiale împrumutul de 47,7 milioane de euro, alocate proiectului. (E.Z.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Economie
Comunicat de presă – 19 martie 2026: Anunț finalizare proiect „Creșterea eficienței energetice a societății PREBET AIUD SA”
Comunicat de presă privind finalizarea proiectului „PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată” SC PREBET AIUD SA, în calitate de Beneficiar, cu cod de identificare fiscală RO1763841, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J01/121/1991, cu sediul în Mun. Aiud, str. Arenei, nr. 10, județ Alba, a implementat proiectul „Creșterea eficienței energetice a societății PREBET […]
Comunicat de presă – 17 martie 2026: Anunț închidere proiect „Dotarea Școlii Gimnaziale Blandiana Județul Alba”
Comunicat de presă „PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată” DOTAREA ȘCOLII GIMNAZIALE BLANDIANA JUD. ALBA Comuna BLANDIANA, în calitate de beneficiar, a semnat în data de 09.08.2023 contractul de finanțare nr. 1106DOT/2023 pentru proiectul cu titlul „DOTAREA ȘCOLII GIMNAZIALE BLANDIANA JUD. ALBA” cod F-PNRR-DOTĂRI-2023-6378, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență, Pilonul VI. […]
Comunicat de presă – 13 martie 2026: Anunț încheiere proiect „Actualizarea în format GIS a planului de amenajare a teritoriului județean Alba”
COMUNICAT DE PRESĂ 13.03.2026 „PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!” Anunț încheiere proiect „ACTUALIZAREA ÎN FORMAT GIS A PLANULUI DE AMENAJARE A TERITORIULUI JUDEȚEAN ALBA” Proiectul „ACTUALIZAREA ÎN FORMAT GIS A PLANULUI DE AMENAJARE A TERITORIULUI JUDEȚEAN ALBA”, Cerere de finanțare nr. C10-I4-6/16.05.2022, Contract de finanțare nr. 129189/16.11.2022, Componenta C10-Fondul Local, Investiția […]