Actualitate

Cabinetele medicale private, obligate să transmită raportări. DSP Alba va demara controale în toate aceste unităţi

Alexandra Mates

Publicat

în

Numărul cabinetelor medicale private din Alba, care s-au conformat legislaţiei şi au trimis către DSP statisticile din ultima perioadă, este foarte mic. Aceste raportări sunt necesare în vederea elaborării strategiei naţionale în domeniul sănătăţii.

Conducerea Direcţiei de Sănătate Publică Alba a făcut apel către cei care deţin cabinete medicale private, pentru a transmite raportări către instituţie în cel mai scurt timp posibil. Din păcate, puţini au fost cei care s-au conformat, astfel că, în perioada următoare, se vor efectua controale la aceste cabinete, iar cele care nu sunt înregistrate în Registrul Unic al Cabinetelor Medicale vor fi suspendate şi se vor alege şi cu amenzi deloc de neglijat.

Ministerul Sănătăţii a demarat procedura de elaborare a strategiei naţionale pentru a avea o imagine clară asupra celor mai frecvente afecţiuni pe fiecare zonă în parte şi pentru a elabora programe de sănătate ţintite pe nevoile populaţiei.

Foto: arhivă


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Piața carburanților din România este stabilă și funcțională din punct de vedere al aprovizionării și al accesului la marfă. Anunțul făcut de Ministerul Energiei

Bogdan Ilea

Publicat

în

Piața carburanților din România este stabilă și funcțională din punct de vedere al aprovizionării și al accesului la marfă. Anunțul făcut de Ministerul Energiei Piața carburanților din România rămâne stabilă, fără probleme în aprovizionare, iar stocurile de urgență depășesc în prezent 102%, potrivit Ministerului Energiei. ,,Ca urmare a verificărilor, vă comunicăm că Ministerul Energiei gestionează […]

Citește mai mult

Actualitate

Salariul minim 2026: Majorare de la 1 iulie a venitului minim în România. „Cifre mai mari pe hârtie, dar aproape nimic în buzunarul oamenilor”

Ioana Oprean

Publicat

în

Salariul minim 2026: Majorare de la 1 iulie a venitului minim în România. „Cifre mai mari pe hârtie, dar aproape nimic în buzunarul oamenilor” Guvernul a aprobat recent Hotărârea pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, care prevede majorarea nivelului acestuia la 4.325 lei lunar începând cu data de 1 […]

Citește mai mult

Actualitate

ASTĂZI | Echinocţiul de primăvara 2026 – Momentul în care ziua este egală cu noaptea, copiii alungă frigul, iar tații pornesc plugurile

Ioana Oprean

Publicat

în

ASTĂZI | Echinocţiul de primăvara 2026 – Momentul în care ziua este egală cu noaptea, copiii alungă frigul, iar tații pornesc plugurile De astăzi, primăvara își intră oficial în drepturi odată cu echinocțiul din 2026. Fenomenul astronomic marchează egalitatea dintre zi și noapte și deschide sezonul zilelor tot mai lungi. Echinocțiul de primăvară 2026 marchează […]

Citește mai mult