Rămâi conectat
MA-RA-MU

Opinii - Comentarii

BUNELE MANIERE: Cum ne comportăm când suntem invitaţi la masă. Câteva REGULI de care să ţii cont

Ziarul Unirea

Publicat

în

invitatie masaInvitaţia la masă este un motiv de bucurie atât pentru cei care invită, cât şi pentru cei care sunt invitaţi, deoarece astfel de întâlniri sunt plăcute şi au darul de a-i apropia pe oameni. Există unele reguli de comportare pe care participanţii la genul acesta de întâlniri ar trebui să le cunoască.  

Când suntem invitați la masă, indiferent că e acasă la gazdă sau la restaurant, prima regulă este aceea legată de ținută. Ne vom îmbrăca îngrijit, ținând cont de momentul zilei (masă de prânz, masă de seară) sau de ocazie (masă festivă, aniversare). În timpul mesei, bărbații nu-și vor scoate haina, dar vor descheia nasturii acesteia.

Pentru a nu deranja vecinii de lângă noi, nu vom ține coatele pe masă, nici nu vom întinde picioarele sub masă, ci vom sta pe scaun la o distanță corespunzătoare de masă.

Dacă la masă sunt mai multe seturi de tacâmuri, e de reținut că cele așezate în părțile laterale extreme ale farfuriei sunt pentru primul fel de mâncare, următoarele pentru al doilea fel și tot așa. Pentru desert se pot folosi linguriță sau furculiță, acestea fiind așezate de obicei în fața farfuriei, în dreptul paharelor.

Paharele sunt așezate în dreapta farfuriei, în partea de sus a acesteia. De obicei, primul pahar din stânga este pentru vin, urmat de cel pentru apă. La unele mese, cu precădere la cele festive, poate fi și pahar pentru șampanie.

Dacă la masă, pe lângă șervețele din hârtie, sunt și șervețele mari din pânză, acestea se vor despături și se vor așeza pe genunchi.

În timpul mesei, furculița se ține cu mâna stângă, iar cuțitul cu mâna dreaptă. Carnea se taie pe măsură ce se consumă, în bucăți mici.

În timpul conversației sau în timp ce bea, invitatul va pune tacâmurile pe farfurie, încrucișate, furculița cu mânerul spre stânga și dinții în sus spre dreapta, iar cuțitul cu mânerul în dreapta și lama spre stânga. După ce terminăm un fel de mâncare, vom pune tacâmurile paralele, cuțitul și furculița cu dinții în jos, mânerele fiind așezate spre dreapta.

Pâinea se rupe în bucăți mici, pe măsură ce se consumă.

Nu se mușcă din felia de pâine, nici nu se taie cu cuțitul. Oricât v-ar fi de foame, nu mâncați pâine goală înainte de a fi servit primul preparat.

Este neplăcut să privești o persoană cu gura plină de mâncare, deci mâncați încet, mestecați cu gura închisă și nu vorbiți în timp ce aveți mâncare în gură.

Dacă preparatele sunt prea fierbinți, așteptați să se răcească, nu suflați în ele. În cazul în care la masă se servește supă, lingura se va umple puțin mai mult de jumătate, nu se va sorbi cu zgomot și nici nu veți înclina farfuria pentru a nu rata ultima picătură.

În timpul mesei se poate bea câte o gură de băutură, dar numai după ce ați șters gura cu șervețelul, pentru a nu lăsa urme de mâncare pe pahar. Există anumite feluri de mâncare pentru care sunt necesare alte tacâmuri decât cele obișnuite. Spre exemplu, spaghetele se mănâncă folosind furculița și lingura. Cu furculița se prinde o cantitate nu foarte mare de spaghete, care se răsucește în jurul furculiței ajutându-ne de concavitatea lingurii.

Peștele va fi mâncat folosind tacâmul special. Dacă este servit întreg și nu au fost deja înlăturate capul și coada peștelui, se începe cu acest lucru. Apoi se taie longitudinal, se desfac în lateral cele două părți pentru a putea înlătura coloana cu oase mari. Oasele mici se aleg cu grijă și se pun în farfuriuța specială pentru oase. În niciun caz nu veți mânca peștele cu mâna. În cazul în care nu știți cum se mănâncă un preparat, aveți două opțiuni — să refuzați scuzându-vă politicos sau să așteptați să înceapă să mănânce altcineva și să-i urmați gesturile.

În timpul mesei se poate face conversație, dar în general între servirea felurilor de mâncare. Încercați să nu întrerupeți pesoanele care vorbesc, evitați discuțiile care pot indispune invitații.

Nu folosiți cuțitul în locul furculiței, oricât de îndemânatici ați fi în mânuirea lui. Este nepoliticos să vă ridicați de la masă imediat după ce ați terminat de mâncat. Veți mai rămâne la masă pentru conversație, pentru a termina băutura din pahar.

La masă se poate fuma doar în cazul în care gazda a pus scrumiere pe masă, dar niciodată în timpul mesei. La restaurant sunt prevăzute locuri speciale pentru fumători.

Nu uitați, la plecare, să mulțumiți gazdei pentru invitație și pentru masă.

Sursa: Agerpres


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Opinii - Comentarii

Opinii - Comentarii

18 decembrie | Ziua minorităților naționale din România: Cum a ajuns să fie marcată această zi

Ziarul Unirea

Publicat

în

18 decembrie | Ziua minorităților naționale din România: Cum a ajuns să fie marcată această zi Anual, la data de 18 decembrie este celebrată Ziua minorităților naționale din România. În anul 1992, la această dată, a fost adoptată, prin Rezoluție a Adunării Generale a ONU, „Declarația cu privire la drepturile persoanelor aparținând minorităților naționale, etnice, […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea