Sport

Boxerii de la C.S.O. Cugir, pe podiumul Campionatului Național destinat cadeților

Ioana Oprean

Publicat

în

boxeri cugirÎn sala de sport a Liceului Energetic din Craiova s-a desfășurat, recent, Finala Campionatului Național de Box, competiție destinată cadeților (copii născuți în 2001 – 2002) la care au luat parte peste 165 de sportivi, la 16 categorii de greutate, din întreaga țară.

Echipa Clubului Sportiv Orășenesc Cugir, pregătită de antrenorul Gigi Constantin, a fost prezentă la evenimentul din Bănie cu trei pugiliști și anume: Sebastian Antone, Alexandru Cebotari și Beniamin Roșu. Cunoscuți pentru evoluția tot mai bună din ultima perioadă, doi dintre elevii lui Gigi Constantin au reușit o prestație foarte bună și au urcat pe podiumul întrecerii.

Târgul Grădinarului

Astfel, Antone Sebastian – categ. 36 kg, a ocupat locul II, ratând finala cu Orlando Țăran de la C.S. Rovinari, iar Alexandru Cebotari – categ.59 kg, s-a clasat pe poziția a III-a, pierzând în semifinală, în meciul cu campionul de anul trecut, de la Olimpia Cluj, Alexandru Szabo. Din păcate, cel de-al treilea component al echipei de cadeți, Beniamin Roșu – categ. 46 kg, a pierdut în sferturile de finală cu stelistul Andrei Sârbu, în urma unei accidentări suferite la brațul stâng.

,,A fost o competiție în care boxerii cugireni au avut o prestație foarte bună, de care sunt mulțumit, cu meciuri de bună calitate, în urma cărora am constatat că suntem pe un drum ascendent, ceea ce ne dă speranța că vom obține rezultate și mai bune la competițiile viitoare’’, ne-a declarat antrenorul Gigi Constantin.

   (C.P.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Sport

Sport

CSM Unirea Alba Iulia, al treilea eșec în Conference Cup, turneul final 8, scor 10-15 cu Galatasaray!

Dan HENEGAR

Publicat

în

CSM Unirea Alba Iulia, campioana României, a pierdut și al treilea meci în cadrul Conference Cup, turneul final 8, 10-15, cu Galatasaray Istanbul Cu 3 eșecuri din tot atâtea meciuri disputate la Atena, CSM Unirea Alba Iulia va evolua în partidele de clasament pentru locurile 5-8. Astfel, CSM Unirea Alba Iulia va susține sâmbătă o […]

Citește mai mult

Sport

Liga 3 | Sâmbătă, 28 martie 2026, pe „Cetate”, CSM Unirea Alba Iulia – CSC Ghiroda și Giarmata Vii: Meciul care stabilește play-off-ul

Ioana Oprean

Publicat

în

Liga 3 | Sâmbătă, 28 martie 2026, pe „Cetate”, CSM Unirea Alba Iulia – CSC Ghiroda și Giarmata Vii: Meciul care stabilește play-off-ul Sâmbătă, 28 martie 2026, de la ora 15.00, se dispută ultima rundă a sezonului regular în Seria 7 a Ligii 3, urmând ca de săptămâna viitoare să se treacă la faza secundă […]

Citește mai mult

Sport

Înfrângere pentru CSM Unirea Alba Iulia și în al doilea meci la turneul final 8 al Conference Cup la polo feminin

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Înfrângere pentru CSM Unirea Alba Iulia și în al doilea meci la turneul final 8 al Conference Cup la polo feminin Bilanțul primei zile, cea de joi, 25 martie 2026, la turneul final 8 al Conference Cup la polo feminin este de două înfrângeri pentru campioana României, CSM Unirea Alba Iulia. În al doilea joc […]

Citește mai mult