BONURI DE MASĂ 2023: Valoarea tichetelor crește de la 1 iulie. Decizii luate la negocierile Guvern-Sindicate
BONURI DE MASĂ 2023: Valoarea tichetelor crește de la 1 iulie. Decizii luate la negocierile Guvern-Sindicate
Discuțiile care au avut loc luni între reprezentanții Guvernului și cei ai sindicatelor s-au încheiat cu un acord pentru continuarea discuțiilor vizând majorarea valorii tichetelor de masă de la 1 iulie 2023.
Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a participat, la Palatul Victoria, la reuniunea Consiliului Național Tripartit pentru Dialog Social. Întâlnirea, la care alături de ministrul de Finanțe, Adrian Câciu, și ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Marius Budăi, au mai participat reprezentanți ai Guvernului, ai Confederațiilor sindicale și patronale, a avut loc în contextul modificărilor și completărilor la Legea nr. 367/2022 privind dialogul social și Legea nr. 53/2003 – Codul muncii precum și a Ordinului pentru stabilirea valorii nominale a tichetelor de masă.
În cadrul reuniunii, s-au dezbătut propunerile organizațiilor sindicale de modificare și completare la Legii 367/2022 privind Dialogul Social. În urma discuțiilor, premierul Nicolae-Ionel Ciucă a dispus ca până pe 15 mai, Consiliul de Dialog Social de la Ministerul Muncii și Solidarității Sociale să agreeze formula finală pentru viitorul cadru normativ.
Tichetele de masă, majorate cu 5 sau 10 lei
În privința modificării valorii nominale a tichetelor de masă, ministrul Finanțelor a prezentat propunerea de a mări cuantumul acestora la 35 de lei sau la 40 de lei. Ambele propuneri urmează a fi analizate în forurile statutare ale organizațiilor patronale, urmând ca decizia să vizeze aplicarea noii valori nominale de la 1 iulie a.c.
Potrivit unor surse, valoarea tichetelor ar putea crește de la 30 de lei la 35 de lei la 1 iulie 2023 și la 40 de lei din mai 2024.
Sursa: stiripesurse.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
FOTO | Team XEO #14278, premiată la Campionatul Național FIRST Tech Challenge România 2026: Think Award – locul III pentru echipa din Alba Iulia, după un sezon construit prin muncă, ambiție și determinare
Team XEO #14278, premiată la Campionatul Național FIRST Tech Challenge România 2026: Think Award – locul III pentru echipa din Alba Iulia, după un sezon construit prin muncă, ambiție și determinare În perioada 13–15 martie 2026, la Sala Polivalentă din București, în cadrul Campionatului Național FIRST Tech Challenge România 2026, organizat de Asociația Nație Prin […]
TRAGEDIE în Alba: Bebeluș de aproape 2 luni, născut prematur, DECEDAT la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia
TRAGEDIE în Alba: Bebeluș de aproape 2 luni, născut prematur, DECEDAT la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia O tragedie de neimaginat s-a petrecut într-o familie din Alba la sfârșitul săptămânii trecute. Un bebeluș de nici 2 luni a decedat sâmbătă noaptea la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia. Cazul a fost semnalat luni, 16 […]
INCENDIU la o casă de copii din Aiud: Șase copii au fost evacuați Un incendiu a izbucnit luni după-masa la o casă de copii din Aiud. Focul ar fi cuprins Așezământul Social “Ilie Tesviteanul”, unde locuiesc aproximativ 18 copii. Secția de pompieri Aiud intervine pentru stingerea unui incendiu izbucnit în municipiul Aiud, pe strada Progresului. […]
