Curier Județean

Bonnie și Clyde de Alba Iulia. Doi tineri din oraș au ajuns după gratii, fiind anchetați în cazul mai multor furturi

Ioana Oprean

Publicat

în

Doi albaiulieni, o tânără de 27 de ani, alături de concubinul de 22 de ani, au fost reținuți de polițiștii din Alba Iulia, cuplul fiind acuzat că ar fi sustras mai multe bunuri din cadrul unor societăți comerciale din municipiu.

La data de 17 iulie 2019, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia au luat măsura reținerii, pentru o perioadă de 24 de ore, față de o tânără, din Alba Iulia, care împreună cu concubinul său, este cercetată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.

În sarcina acestora s-a reținut faptul că, în cursul lunii iunie 2019, cei doi au pătruns prin efracție într-un imobil care aparține unei societăți comerciale din Alba Iulia, de unde au sustras cablurile ce făceau parte din instalația electrică, țevile de cupru de la instalația de încălzire, un aparat de aer condiționat, părțile componente ale centralei termice și un aparat de spălat sub presiune, toate în valoare de 41 850 lei.

În urma activităților desfășurate, polițiștii au stabilit faptul că cei doi tineri ar fi autorii în alte două fapte de furt. În data de 3 iunie 2019, cei doi ar fi sustras mai multe scule electrice și mecanice din cadrul unei societăți comerciale, în valoare de 7 000 de lei, iar în data de 7/8 iulie 2019 ar fi sustras trei motoare și trei cabluri electrice, în cuantum de 10 000 de lei, din interiorul depozitelor care aparțin altor societăți comerciale.

La data de 10 iulie 2019, față de tânăr s-a dispus arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

Cercetările sunt continuate.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

10 septembrie 2026 | Prețurile carburanților în Alba Iulia: Motorina s-a scumpit din nou. Cât costă benzina

Bogdan Ilea

Publicat

în

Prețurile carburanților în Alba Iulia: Motorina s-a scumpit din nou. Cât costă benzina  Albaiulienii care trec joi, 10 septembrie, pe la cele mai cunoscute benzinării din oraș vor găsi prețuri mai mari la benzină și motorină, după ce carburanții s-au scumpit din nou. Majorările sunt de câţiva bani, însă indică un trend după ce preţul […]

Citește mai mult

Curier Județean

11 septembrie | Cod portocaliu de caniculă în Alba: Meteorologii anunță temperaturi deosebit de ridicate și disconfort termic accentuat

Bogdan Ilea

Publicat

în

Cod portocaliu de caniculă în Alba: Meteorologii anunță temperaturi deosebit de ridicate și disconfort termic accentuat Un cod portocaliu de caniculă și disconfort termic accentuat va fi valabil în județul Alba vineri, 11 septembrie, între orele 12.00 și 18.00. Temperaturile maxime vor ajunge până la 36 de grade Celsius. Conform ISU Alba, cod Portocaliu de […]

Citește mai mult

Curier Județean

Turn de chirurgie laparoscopică pentru Spitalul Municipal Aiud: O nouă procedură de achiziție a fost lansată

Ioana Oprean

Publicat

în

Turn de chirurgie laparoscopică pentru Spitalul Municipal Aiud: O nouă procedură de achiziție a fost lansată Spitalul Municipal Aiud se pregătește să facă un pas decisiv spre modernizarea infrastructurii sale medicale prin derularea unei proceduri de achiziție publică de o importanță majoră pentru comunitatea locală. Prin intermediul platformei SEAP, unitatea sanitară a lansat, în 9 […]

Citește mai mult