Bogdan Glăvan: „Taxa pe tranzacții financiare s-a mai aplicat în state eșuate. O taxă care urmează să aducă 3% din PIB la buget echivalează cu dublarea impozitului pe profit”

Bogdan Glăvan: „Taxa pe tranzacții financiare s-a mai aplicat în state eșuate. O taxă care urmează să aducă 3% din PIB la buget echivalează cu dublarea impozitului pe profit”

Profesorul de economie Bogdan Glăvan vorbește într-o postare în mediul online despre impactul „deloc minor” al propusei taxe pe tranzacții financiare, subliniind în context că aceasta s-a mai aplicat în „state eșuate”. 

Nu poți, pe de o parte, să spui că taxa ar fi minoră, de 0,2% din valoarea oricărei tranzacții (plăți cu cardul, transfer de bani etc.) și, pe de altă parte, că se vor aduna 50 mld. lei (0,2% x 25000 mld. volum tranzacții) la buget; care reprezintă 3% din PIB. O taxă cu un impact uriaș, atât de mare, pur și simplu nu are cum să treacă drept o taxă care să nu fie simțită de cetățeni; din contră, va fi foarte simțită, așa cum voi explica.

Citește și: Bogdan Glăvan: ”Toate programele și schemele de cheltuieli ale statului trebuie auditate. Așa se papă banii, cu talent”

E ca și cum ai spune unui om căruia vrei să îi iei sânge, că îl vei înțepa cu un ac atât de subțire, încât nici nu va simți. Iar apoi ai preciza: „Vezi oala asta mare de lângă pat? O s-o umplem toată cu sânge, nici o grijă.” Este evident că, indiferent cât de subțire este acul, pacientul ăla nu se va mai scula din pat.

Asta ca să o lămurim scurt pe doi.

Acum hai să intrăm un pic în detalii, pentru cei pasionați de economie.

Genul ăsta de impozit s-a mai practicat în statele eșuate, cu evaziune mare, cu conformare fiscală scăzută, cu deficite bugetare mari. De exemplu, a fost introdusă în Brazilia, în 1997. Taxa a ajutat la rezolvarea pe moment a situației critice a finanțelor publice, însă pe termen lung nu a contribuit cu nimic la evoluția economiei și a Braziliei, a fost oricum abrogată 10 ani mai târziu. Și motivul pentru care nu a contribuit la rezolvarea sustenabilă a problemei de fond (nici o taxă nu poate să o rezolve) este că problema de fond este complexă, cauzată de un cumul de factori: pe de o parte cheltuieli exagerate, promovate de politicieni demagogici, o corupție devastatoare care afectează atât cheltuielile publice cât și colectarea taxelor, diverse politici care subminează acumularea de capital. În cazul României e și mai complicat, deoarece România are o bază de impozitare mică determinată de emigrația a circa o treime din forța de muncă pe parcursul ultimilor 3 decenii.

Cum pică taxa asta, pe cine afectează și cum se explică faptul că un impozit atât de mic adună atât de mulți bani?

Aparent, taxa nu prea îl afectează pe cetățean. Când mergi la supermarket și umpli căruciorul de cumpărături în valoare de, să zicem, 200 lei, ce mare brânză că vei plăti în plus 40 de bani? Sună ridicol, nu? Așa sună, dar nu așa se judecă impactul economic. În realitate, impactul taxei este formidabil și taxa afectează disproporționat anumite procese de producție. Voi lua două exemple.

1. Procesele primitive de producție, de genul „Fermierul cultivă roșii – vinde roșiile unui angrosist – care vinde roșiile unui comerciant – care le vinde consumatorului” sunt afectate relativ puțin, dar și în acest caz impozitul se aplică în cascadă.
Însă procesele „întortocheate” de producție (roundabout processes – trăiască Școala Austriacă de Economie care ne învață carte!) sunt afectate disproporționat. Procesele intensive în capital, care exploatează cu adevărat diviziunea modernă a muncii, care presupun numeroase stadii ale producției, sunt afectate disproporționat. De exemplu, producția unui automobil necesită un lanț lung în care apar sute de subcontractori. Așadar, acest gen de taxă penalizează cu precădere marile investiții și procesele tehnologice complexe.

2. O afacere cu marjă mare de profit, care cumpără inputuri de 50 de lei și vinde produsul finit cu 100 de lei, obținând un profit de 50 de lei, este afectată relativ puțin. Însă o afacere care „face bani” din rulaje mari, adică se bazează pe principiul Cumpără-Vinde, Cumpără-Vinde, Cumpără-Vinde și tot așa, la fiecare „rotație” câștigând puțin, va fi disproporționat afectată.

Așadar, genul ăsta de taxă cade diferit de cum cade impozitul pe profit, de pildă.

Apropo, anul trecut statul a obținut din impozitul pe profit 2% din PIB, iar din impozitarea salariilor, dividendelor, chiriilor etc. 3% din PIB. Deci, ca să ne întoarcem de unde am plecat, o taxă care urmează să aducă 3% din PIB la buget echivalează cu dublarea impozitului pe profit sau cu încă un impozit pe venit. Colosal, nu-i așa? Țipetele se vor auzi de pe Lună”, spune Bogdan Glăvan.

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI