Curier Județean

BLAJ: Un minor de 14 ani i-a furat geanta cu 16 mii de lei, unei pensionare, în timp aceasta şedea pe o bancă

Bogdan Presecan

Publicat

în

O pensionară de 71 de ani din Blaj care purta în geantă suma de 16 mii de lei a fost furată, marţi, 13 martie, de un băiat în vârstă de 14 ani.

Acesta, în timp ce femeia şedea pe o bancă din faţa unui bloc de locuinţe din Blaj, în jurul orei 18,30, a trecut în fugă pe lângă victimă şi i-a smuls geanta, după care s-a făcut nevăzut printre blocuri.

Septuagenara a înştinţat poliţia despre ce i s-a întâmplat doar a doua zi dimineaţa. La câteva ore de la sesizare, poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Blaj l-au identificat pe adolescentul de 14 ani, principalul suspect de comiterea furtului. În urma investigaţiilor efectuate de poliţişti s-a reuşit recuperarea întregului prejudiciu care a fost restituit păgubitei.

Norocoasa pensionară se pare că avea obiceiul de a-şi lua cu ea toate economiile când pleca de acasă, de frică să nu fie călcată de hoţi. Minorul, care pentru câteva ore a simţit cum e să fii bogat, provine dintr-o familie săracă şi nu avea habar că în poşeta pensionarei va găsi o mică avere.

Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat pentru care minorul riscă ani buni de detenţie.

foto: arhivă


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

FOTO | Sophie Dahinten, elevă a Colegiului Național „Lucian Blaga” din Sebeș, calificare la etapa națională a Olimpiadei de Limba Germană: ,,Orice limbă învățată este ca o fereastră spre o nouă cultură”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Sophie Dahinten, elevă a Colegiului Național „Lucian Blaga” din Sebeș, calificare la etapa națională a Olimpiadei de Limba Germană: ,,Orice limbă învățată este ca o fereastră spre o nouă cultură” Eleva Colegiului Național „Lucian Blaga” din Sebeș, Sophie Dahinten, va reprezenta județul Alba la etapa națională a Olimpiadei de Limba Germană modernă, care se va […]

Citește mai mult

Curier Județean

INCENDIU de vegetație uscată în localitatea Spătac: Flăcările se manifestă pe o suprafață de 3.000 de metri pătrați

Bogdan Ilea

Publicat

în

INCENDIU de vegetație uscată în localitatea Spătar: Flăcările se manifestă pe o suprafață de 3.000 de metri pătrați Pompierii din Blaj intervin, miercuri, 18 martie 2026, pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată izbucnit în localitatea Spătac, flăcările afectând o suprafață de aproximativ 3.000 de metri pătrați. Potrivit ISU Alba, stația de pompieri Blaj intervine […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | Lucrările de întreținere și investițiile în drumurile din Alba continuă: Transapuseana, podul de pe DJ 107, din localitatea Colibi și DJ 762, vizate

Bogdan Ilea

Publicat

în

Lucrările de întreținere și investițiile în drumurile din Alba continuă: Transapuseana, podul de pe DJ 107, din localitatea Colibi și DJ 762, vizate Investițiile și lucrările de întreținere în infrastructura rutieră din județul Alba continuă în această perioadă, vizate fiind podul de pe DJ 107 din localitatea Colibi, DJ 762 și Transapuseana. Potrivit vicepreședintelui Consiliului […]

Citește mai mult