Rămâi conectat
!-- Spot PNL - Parlamentare 2024 --> PNL - Alegeri Parlamentare 2024

Ştirea zilei

Birocraţia întârzie în mod păgubos ocuparea locurilor de medici deblocate de Minister

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

PSD - Alegeri Parlamentare 2024
USR - Alegeri Parlamentare 2024

La sfârşitul lunii septembrie a.c., Ministerul Sănătăţii a finalizat şi publicat lista cu posturile vacante în sistemul sanitar. Deblocarea posturilor a fost cu certitudine necesară având în vedere că mare parte a unităţilor spitaliceşti din ţară şi implicit de la noi din judeţ funcţionează cu deficit de personal. Ministrul Attila Cseke a promis că va da undă verde la angajări în sistem şi a şi făcut acest lucru. Ministerul Sănătăţii a scos astfel la concurs un număr de 2322 de posturi, 218 posturi fiind pentru serviciile de ambulanţă. Cele mai multe posturi sunt pentru asistenţii medicali (1075), restul fiind destinate medicilor (963), farmaciştilor (67)  şi personalului auxiliar – infirmieri, îngrijitori, şoferi de ambulanţă etc (217). Pe lângă aceste posturi, pentru spitalele al căror management a fost transferat la autorităţile administraţiei publice locale şi pentru care, potrivit prevederilor Legii nr. 500/2002, ordonatorul principal de credite este primarul sau preşedintele consiliului judeţean, autorităţile administraţiei publice locale au posibilitatea de a scoate la concurs un număr de încă 750 de posturi.
Ministerul Sănătăţii a repartizat pentru unităţile sanitare din judeţul Alba un număr de 59,5 de posturi, dintre care 14,5 sunt scoase la concurs de către Consiliul Judeţean şi consiliile locale pentru unităţile sanitare care au fost preluate de administraţia în cauză. Din cele 45 de posturi deblocate direct de către M.S., 19 sunt pentru medici, din care: medici rezidenţi ultimul an – 5 şi medici specialişti – 14; 2 pentru farmacişti; 22 pentru personal sanitar mediu şi asistenţi medicali cu studii superioare şi două pentru personal sanitar auxiliar. Cele mai multe posturi sunt la Spitalul Judeţean de Urgenţă Alba – 10 posturi, după care urmează Spitalul municipal Sebeş – 7, Boli Cronice Câmpeni şi Ocna Mureş – 5 fiecare, Blaj – 4, Abrud, Câmpeni şi Cugir -câte 3, Centrul de Sănătate Baia de Arieş şi Aiud – câte 2 şi Pneumoftiziologie Aiud – 1. Singura unitate sanitară de la noi din judeţ care nu a beneficiat de deblocarea făcută de M.S. este Spitalul de boli cronice Zlatna.
De asemenea, există şi 14,5 posturi scoase la concurs de către autorităţile judeţene şi locale din Alba, toate aceste posturi fiind repartizate unităţilor spitaliceşti aflate în subordinea consiliilor respective. După cum au declarat reprezentanţii Ministerului Sănătăţii, noiembrie ar trebui să fie luna în care aceste posturi să se ocupe. Uşor de zis, mai greu de făcut! Mă refer aici în primul rând la posturile de medici unde procedura este complicată. Astfel, aşa cum ne-a precizat ec. Cornel Piţu, şef Departament Resurse Umane din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Alba, spitalele au primit lista cu posturile de medici de la consiliul judeţean, respectiv cele locale, după care au trebuit să trimită Direcţiei această listă, care, la rându-i, a trimis-o spre publicare revistei Viaţa Medicală. Abia la 30 de zile după publicarea în organul de presă în cauză se va putea organiza concursul pentru ocuparea acestor posturi. Iată cum birocraţia prelungeşte cu mult angajarea de medici acolo unde nevoia de astfel de personal e ca nevoia de aer. Simplificarea aceste proceduri ar fi în beneficiul spitalelor, viitorilor medici, dar mai ales al pacienţilor. La nivelul spitalelor din Alba nu a fost organizat în niciunul dintre acestea concurs pentru posturile de medic, acest lucru putând să se realizeze probabil abia luna viitoare şi asta din cauză că majoritatea nu au fost publicate în revista Viaţa Medicală. În ceea ce priveşte concursurile pentru celelalte posturi, adică cele de asistente medicale şi personal auxiliar, situaţia în spitalele din judeţ diferă de la o unitate la alta, în sensul că în unele acestea au avut loc, în altele sunt în derulare, iar în altele urmează să se organizeze. Astfel, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Alba, a fost organizat concurs pentru cele 6 posturi vacante de asistente medicale. Dintre acestea au fost ocupate doar 3, deşi au candidat un număr impresionant de persoane, respectiv 40. Cele 3 posturi rămase libere vor fi scoase la bătaie în perioada următoare. La Spitalul municipal Sebeş, aflat pe locul doi din punct de vedere al locurilor deblocate de Ministerul Sănătăţii, aşa cum ne-a precizat managerul unităţii Felician Stanciu, concursul este în plină desfăşurare. Pentru ocuparea celor 6 locuri de asistente medicale s-au înscris 13 persoane, iar pentru cele două de îngrijitor curăţenie, 11 persoane. În cursul zilei de luni, 8 noiembrie, a avut loc proba practică, doar unul dintre candidaţii pentru îngrijitor neprezentându-se. „Un număr de opt candidate pe posturile de asistente medicale au obţinut în urma acestei probe note peste 7, iar la îngrijitor curăţenie peste 7 au primit 3 dintre candidaţi. Sperăm să se treacă şi de proba teoretică, ce va avea loc mâine (n.r. – 10 noiembrie)”, ne-a precizat managerul spitalului aiudean. Concursul pentru ocuparea celor două posturi de asistente scoase la bătaie la Spitalul orăşenesc Câmpeni va avea loc luni, 15 noiembrie. După cum ne-a declarat dr. Gabriela Miclea, managerul unităţii, înaintea ultimei zile de înscriere, respectiv 9 noiembrie, şi-au depus dosarele un număr de 6 persoane, acestea urmând să participe săptămâna viitoare la cele două probe. La Spitalul orăşenesc Ocna Mureş, concursul pentru cele 3 posturi de asistente medicale a avut loc ieri, 9 noiembrie, fiind supuse interviului şi testului grilă tot atâţia candidaţi. Rezultatele nu se cunosc încă, acestea urmând să fie postate pe site-ul unităţii spitaliceşti. La unităţile sanitare din Blaj şi Baia de Arieş concursurile pentru asistente medicale urmeză să fie organizate în perioada următoare. La Spitalul orăşenesc Cugir, aşa cum ne-a precizat managerul de aici, este posibil ca organizarea concursului pentru asistent medical să nu mai aibă loc. Această decizie va fi luată după compararea noului normativ de personal cu organigrama existentă. Indiferent ce decizii se vor lua la nivelul unităţilor de la noi din judeţ, important este să se ţină cont de nevoile pacienţilor, pentru că în mijlocul întregului sistem sanitar se află bolnavul, beneficiarul serviciilor oferite de spitale. (L.I.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI

 Festival de Romania 2024


Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Program 1 Decembrie 2024, Ziua Națională la Alba Iulia: Paradă militară, focuri de artificii și concerte

Bera Larisa

Publicat

în

Program de 1 Decembrie 2024, Ziua Națională la Alba Iulia: Paradă militară, focuri de artificii și concerte Programul de Ziua Națională a României – 1 Decembrie 2024, la Alba Iulia, a fost actualizat și cuprinde parada militară, concert Andra și F-Charm, spectacol de muzică populară, focuri de artificii și multe altele.  Citește și: Parada militară […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea