Actualitate

„BILET SPRE ADOLESCENŢĂ”. Proiect de prevenire a consumului de droguri adresat populaţiei şcolare din municipiul Alba Iulia şi Sibiu

Ioana Oprean

Publicat

în

Centrele de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Alba şi Sibiu implementează, în perioada ianuarie – iunie 2016, proiectul regional „Bilet spre adolescenţă”, în cadrul Şcolii Gimnaziale „Ion Agârbiceanu” Alba Iulia, Şcolii Gimnaziale nr. 25 Sibiu şi Şcolii Gimnaziale nr. 18 Sibiu.

Obiectivul este implementarea unui proiect regional de educaţie nonformală, în vederea dezvoltării personalităţii de tip asertiv şi a mecanismelor de coping necesare în adoptarea deciziilor corecte şi responsabile în legătură cu consumul de tutun, alcool şi alte droguri, adresat unui număr de 370 elevi, cu vârsta cuprinsă între 8-11 ani, din ciclul primar din cadrul celor 3 unităţi şcolare.

Pe durata implementării proiectului se vor desfăşura câte 8 activităţi interactive cu fiecare clasă implicată în proiect.

Copilăria mijlocie a fost adesea descrisă ca fiind „anii cei mai frumoşi” din viaţa unui copil. Creşterea este mai lentă în această perioadă de dezvoltare, iar copiii sunt expuşi multor experienţe noi care pot să creeze anxietate şi nesiguranţă, dar şi multe emoţii pozitive.

În prezent, copiii nu se confruntă doar cu problemele normale ale dezvoltării, ci şi cu o mulţime de factori de stres care nu apăreau la generaţiile anterioare şi care îi pot copleşi. Ca profesori, părinţi şi profesionişti avem nevoie de toate resursele pe care le putem aduna pentru a salva copiii de comportamentele distructive.

”Programele centrate pe prevenire facilitează aspectele dezvoltării şi ajută copiii să-şi accepte o îmbunătăţire a propriului eu, abilităţile de relaţionare interpersonală, strategiile de rezolvare de probleme şi de luare a deciziilor, abilităţile de a face faţă emoţiilor problematice şi o perspectivă mai flexibilă asupra vieţii”, a transmis Claudiu Dușa, coordonator CPECA Alba. (C.M.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Furturile de energie au pus în pericol viața a peste 1.000 de persoane în 2025: Peste 23 milioane de kWh au fost sustrași pe parcursul anului trecut

Bogdan Ilea

Publicat

în

Furturile de energie au pus în pericol viața a peste 1.000 de persoane în 2025: Peste 23 milioane de kWh au fost sustrași pe parcursul anului trecut Un număr de 1.275 de cazuri de intervenții ilegale realizate de diverse persoane la instalațiile de energie au fost identificate, anul trecut, în cele 20 de județe din […]

Citește mai mult

Actualitate

Reacția directorului unui cunoscut lanț de benzinării după creșterea prețurilor la combustibil: „Cine nu este dispus să plătească, să renunțe la mașină”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Reacția directorului unui cunoscut lanț de benzinării după creșterea prețurilor la combustibil: „Cine nu este dispus să plătească, să renunțe la mașină” Directorul general al OMV, Alfred Stern, a respins acuzațiile potrivit cărora compania ar profita de pe urma crizei generate de războiul din Orientul Mijlociu. De la începutul conflictului din Iran, prețurile la combustibil […]

Citește mai mult

Actualitate

România, reacție fermă după amenințările Iranului.  MAE: „Teheranul să înceteze aceste atacuri care pun în pericol vieți omenești ”

Ioana Oprean

Publicat

în

România, reacție fermă după amenințările Iranului.  MAE: „Teheranul să înceteze aceste atacuri care pun în pericol vieți omenești ” Iranul a avertizat România luni, 16 martie 2026, că va răspunde pe plan politic şi juridic dacă ţara ar permite Statelor Unite să utilizeze baze de pe teritoriul său pentru operaţiuni împotriva Iranului, relatează Iran International. […]

Citește mai mult