Rămâi conectat

Actualitate

Bilanțul accidentelor aviatice: 257 de oameni au murit, în ultimul an. Ce șanse ai să mori când mergi cu avionul

Ioana Oprean

Publicat

în

În anul 2019, numărul persoanelor decedate în accidente a scăzut cu aproape jumătate față de anul 2018. În ciuda catastrofei aviatice din martie, din Etiopia, numărul persoanelor decedate în accidente aviatice a scăzut, în 2019.

Compania de consultanţă în domeniul aviaţiei To70 a anunțat miercuri că în 2019 au avut loc 86 de accidente care au implicat avioane comerciale de mari dimensiuni, inclusiv 8 incidente mortale, care s-au soldat cu 257 de victime. În 2018 s-au produs 160 de accidente, dintre care 13 mortale, în care şi-au pierdut viaţa 534 de persoane.

Scăderea numărului de morți este de peste 50% în 2019, în ciuda catastrofei aviatice provocate de prăbuşirea aparatului de zbor Boeing 737 MAX, în luna martie, în Etiopia, potrivit Reuters, preluată de Agerpres.

Ce șanse ai să cazi cu avionul în care te afli

Compania To70 a mai anunţat că rata accidentelor fatale în cazul avioanelor de pasageri de mari dimensiuni a fost de doar 0.18 accidente mortale la un milion de zboruri, în 2019, adică, în medie, un accident mortal la fiecare 5.58 milioane de zboruri, o îmbunătăţire semnificativă faţă de 2018.

Numărul deceselor include pasageri, echipaj şi orice persoane de la sol care şi-au pierdut viaţa într-un accident de avion.

Avioanele care au făcut subiectul acestui studiu anual sunt aeronave ale companiilor aeriene din întreaga lume, utilizate de aproape toţi călătorii, dar exclude avioanele mici ce asigură naveta, precum Cessna Caravan şi unele aeronave turbo-propulsoare, conform To70.

Scandalul Boing 737 MAX

Consiliul de administraţie al companiei Boeing a anunţat, pe 23 decembrie, concedierea directorului executiv Dennis Muilenburg, după ce două accidente mortale în care au fost implicate aeronave de tip Boing 737 MAX au determinat anunţarea încetării fabricării acestui tip de avion, cel mai bine vândut al companiei.

Modelul 737 MAX a fost reţinut la sol începând din martie 2019, după accidentul din octombrie 2018 din Indonezia şi prăbuşirea altuia în Etiopia în martie 2019, accidente în care şi-au pierdut viaţa 346 de persoane.

To70 a declarat că industria aviaţiei a depus eforturi semnificative în 2019 „concentrându-se pe aşa-numitele ameninţări viitoare, precum dronele”.

Prăbuşirea avioanelor Boing 737 MAX, apreciază compania olandeză, „readuce atenţia asupra faptului că trebuie să ne concentrăm asupra elementelor de bază care fac ca aviaţia civilă să fie atât de sigură: aeronave bine concepute şi bine construite, pilotate de echipaje pe deplin informate şi bine pregătite”.
„Unul dintre cei mai siguri ani pentru aviaţia comercială”

Reţeaua de siguranţă a aviaţiei a informat miercuri că, în pofida accidentului din martie, 2019 „a fost unul dintre cei mai siguri ani pentru aviaţia comercială”. Cele 157 de persoane ucise în martie în zborul 302 al Ethiopian Airlines au reprezentat peste jumătate din decesele înregistrate anul trecut în accidente aviatice comerciale în întreaga lume.

În ultimele două decenii, decesele în urma accidentelor de aviaţie au scăzut în mod semnificativ, în pofida creşterii numărului curselor aeriene.

În 2005 s-au înregistrat 1.015 de decese la nivel mondial. În 2017, zborurile de pasageri au înregistrat cel mai sigur sigur an din istoria consemnată la nivel mondial, cu doar 2 accidente mortale în care au fost implicate aeronave turbo-propulsoare regionale şi în care şi-au pierdut viaţa 13 persoane, dar niciun accident mortal în care să fie implicate avioane comerciale de mari dimensiuni.

Săptămâna trecută, 12 persoane au murit după ce un avion Fokker 100 operat de transportatorul kazah Bek Air s-a prăbuşit lângă Alma Ata. În mai, o aeronava rusă Sukhoi Superjet 100 a luat foc în timpul unei aterizări de urgenţă pe aeroportul Şeremetievo din Moscova, accident în care au pierit 41 de persoane.

Aceste cifre nu au luat în calcul accidentele ce au implicat zboruri militare, de instruire, private, cargo şi elicoptere.

surse: evz.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Carduri sociale 2025 | Persoanele defavorizate vor beneficia în continuare de tichete sociale în valoare de 250 lei: Sprijin și pentru elevii defavorizați

Ioana Oprean

Publicat

în

Persoanele defavorizate vor beneficia în continuare de tichete sociale în valoare de 250 lei: Sprijin și pentru elevii defavorizați Guvernul a aprobat, joi, 11 septembrie 2025, o Ordonanţă care prevede că persoanele defavorizate vor beneficia în continuare de tichete sociale pentru produse alimentare şi mese calde în valoare de 250 lei, până la finalul anului […]

Citește mai mult

Actualitate

Rabla 2025 | Programul ar putea fi lansat la începutul săptămânii viitoare. Ministru: „De mâine poate să fie adoptat ordinul necesar pentru ghid”

Ioana Oprean

Publicat

în

Rabla 2025 | Programul ar putea fi lansat la începutul săptămânii viitoare Programul „Rabla” pentru anul 2025 ar putea fi lansat la începutul săptămânii viitoare, a anunţat, joi, 11 septembrie 2025, ministrul Mediului, Diana Buzoianu. „A trecut în şedinţa de guvern hotărârea care stabileşte ca proiect principal partea de Program „Rabla” – persoane fizice. Practic, […]

Citește mai mult

Actualitate

11-12 septembrie 2025 | COD GALBEN de INUNDAȚII în Alba și alte 8 județe: Scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie şi viituri rapide

Ioana Oprean

Publicat

în

COD GALBEN de INUNDAȚII în Alba și alte 8 județe: Scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie şi viituri rapide Hidrologii au emis, joi, 11 septembrie 2025 o avertizare Cod galben de inundaţii pentru 9 judeţe ale ţării, între care și Alba, fiind anunţate scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie şi viituri rapide. Citește și: 11-12 […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea