Biblioteca Județeană ”Lucian Blaga” Alba, pentru prima dată într-un parteneriat interbibliotecar de talie națională. Colaborare cu Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu
Parteneriatul a fost însoțit de lansarea cărții ,,Singular. Lamentări, observați, studii, poezii și alte texte ale artistului A.G. Weinberger” și de un concept muzical nou semnat de același artist.
Luna octombrie a anului 2017 a adus în portofoliul Bibliotecii Județene ,,Lucian Blaga” Alba primul parteneriat interbibliotecar de talie națională prin semnarea la Sibiu a parteneriatului cadru de colaborare cu Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu.
Parteneriatul cadru semnat de cei doi manageri, Silvan Stâncel din partea Bibliotecii Județene ,,Lucian Blaga” Alba și Silviu Borș din partea Biblioteci Județene ASTRA Sibiu, s-a încheiat cu scopul asigurării unui cadru general de colaborare între cele două instituții în vederea desfășurării de programe și proiecte comune, care să contribuie semnificativ la îmbunătățirea și îmbogățirea vieții culturale a comunități pe care o deservește și să determine în timp evoluția intelectuală individuală și colectivă a membrilor acestei comunități.
Semnarea parteneriatului cadru de la Sibiu a fost însoțită și de derularea primului proiect comun: un concept inedit, un spectacol multimedia gândit sub forma unei călătorii muzicale de-a lungul secolelor, transpusă în ritmuri pornind de la blues-ul tradițional și până la electro, toate într-un minunat recital de virtuozitate oferit de cel mai bun interpret de blues din România actuală – A.G. Weinberger.
Momentul muzical a fost urmat de un moment literar prin lansarea cărți ,,Singular. Lamentări, observați, studii, poezii și alte texte ale artistului A.G. Weinberger”. Cartea prezentată de Silvan Stâncel, conține eseuri, poezii, studii și articole de muzicologie, o selecție de texte cuprinse într-o formulă originală care se bucură și de o calitate editorială de excepție.
A.G.Weinberger s-a născut în 1965 la Oradea și este muzician și realizator de emisiuni muzicale. Începând cu anii optzeci trece de la muzica rock la stilul care îl definește cel mai bine devenind promotorul blues-ului american în România. De-a lungul anilor a făcut săli pline în turneele din țară și în Germania, Elveția, Israel, Turcia și Ungaria. Începând cu anii nouăzeci produce primele sale discuri, anul 1997 aducându-i și premiul pentru cel mai bun disc de jazz al anului cu albumul Standard Weinberger iar discul Nashville Calling a fost primul disc cu blues produs integral în SUA de către un muzician român. Pentru merite artistice deosebite și promovarea României în lume a fost decorat în 2011 de către Președintele României cu Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler.
Proiectul face parte din Programul minimal pe anul 2017 al Bibliotecii Județene ,,Lucian Blaga” Alba, Programul 7 ADMINISTRAȚIA FUNCȚIONALĂ/7.5 Parteneriate și are ca scop încheierea de parteneriate și colaborări cu entități culturale menite să aducă plus valoare în viața culturală a comunității.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
UPDATE FOTO | INCENDIU în Sebeș: Focul a cuprins o anexă gospodărească. Intervin pompierii
INCENDIU în Sebeș: Focul a cuprins o anexă gospodărească. Intervin pompierii Incendiu, în seara zilei de luni, 9 martie 2026 la Sebeș. „Detașamentul de pompieri Sebeș intervine pentru stingerea unui incendiu în municipiul Sebes, strada Drumul Sibiului. Din informațiile preliminare ar fi vorba despre un incendiu izbucnit la o locuință. Forțe alocate: 2 autospeciale de […]
FOTO | Legiunea a XIII-a Gemina Minor, primul antrenament din 2026: Micuții tirones au rememorat principalele comenzi în latină și au exersat marșul în formație
Legiunea a XIII-a Gemina Minor, primul antrenament din 2026: Micuții tirones au rememorat principalele comenzi în latină și au exersat marșul în formație Legiunea a XIII-a Gemina Minor a efectuat, duminică, 8 martie 2026, primul antrenament din 2026, la Muzeul Principia din Alba Iulia. Sub conducerea centurionului Caius Cassius Proculeianus, micuții tirones au rememorat principalele […]
4 milioane de euro pentru servicii de monitorizare și mentenanță a turbinelor Centralei eoliene Curcubăta din Munții Apuseni
4 milioane de euro pentru servicii de monitorizare și mentenanță a turbinelor Centralei eoliene Curcubăta din Munții Apuseni Societatea de Administrare a Participațiilor în Energie (SAPE) SA a lansat, în 5 martie 2026, în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) procedura de contractare prin licitație publică pentru timp de 5 ani a serviciilor de monitorizare […]