Benzina, motorina și gazul metan s-ar putea scumpi: Taxa pe dioxid de carbon, motivul principal. Când ar urma să intre în vigoare noile prețuri
Benzina, motorina și gazul metan s-ar putea scumpi: Taxa pe dioxid de carbon, motivul principal. Când ar urma să intre în vigoare noile prețuri
Prețurile carburanților și al gazului metan vor crește din 2028, potrivit expertului în politici climatice, Constantin Postoiu, care a explicat într-o emisiune televizată că schimbările posibile atunci când va intra în vigoare sistemul de taxare a dioxidului de carbon în UE.

Fondurile obținute vor fi utilizate pentru reabilitarea termică a locuințelor destinate familiilor vulnerabile, precum și pentru susținerea transportului public nepoluant.
,,Prețul combustibilul ține foarte mult de cotația internațională a petrolului. Însă separat de asta, in 2028, se va aplica sistemul de comercializare a certificatelor de carbon, inclusiv combustibililor rutieri și gazului metan utilizat în gospodării și în companii. Deci de la 1 ianuarie 2028 (…) tona de dioxid de carbon rezultată din arderea benzinei, motorinei și gazului metan va fi taxată pe o piață separată”, a explicat Postoiu, Head of Data Analytics la EPG, un grup de analiză pe teme de energie și politici climatice, pentru Știrile ProTV.
Scumpirile vor afecta și gazul folosit pentru încălzirea locuințelor.
,,O gospodărie medie în România consumă, într-o lună de iarnă, cam 100m³ de gaz metan. Factura medie e 350 lei pe lună de iarnă, pentru că folosesc gazul respectiv și pentru încălzirea apei, și pentru încălzirea spațiului. Ce ar însemna asta? La 55 euro tona de dioxid de carbon, din 2028, la cei 350 lei pe lună se adaugă încă 50 de lei, dar după cum ziceam, peste doi ani de zile, cel mai probabil o să crească acest tarif.”
Cea mai bună investiție pe care am identificat-o, pentru a scădea factura, este renovarea. Prin anveloparea blocurilor cu polistiren de 10 cm, – măsură care a devenit deja standard la nivelul primăriilor, pentru anveloparea blocurilor- consumul de energie scade la jumătate”, a mai adăugat expertul.
Uniunea Europeană intenționează să direcționeze o parte semnificativă a fondurilor colectate către sprijinirea gospodăriilor vulnerabile. În acest context, României i-au fost deja alocate 6 miliarde de euro din Fondul Social pentru Climă, sume care vor fi investite în reabilitarea termică a locuințelor și în dezvoltarea transportului nepoluant.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Ajutoare pentru pensionari și familii vulnerabile 2026: Guvernul pregătește sprijin financiar pentru pensii sub 3.000 de lei
Ministerul Muncii pregătește o OUG cu ajutoare pentru pensionari și familii vulnerabile Sprijin financiar pentru pensiile sub 3.000 de lei, bani pentru familii cu copii și măsuri speciale pentru familiile monoparentale. Noile măsuri vizează în special pensionarii cu pensii mici, familiile cu venituri reduse și gospodăriile care au copii în întreținere. Autoritățile susțin că aceste […]
VIDEO | Autostrada A1: 1.500 de oameni și peste 300 de utilaje grele pe șantierele secțiunii Cornetu-Tigveni: „Străpungerea” Carpaților, în ritm susținut
Autostrada A1: 1.500 de oameni și peste 300 de utilaje grele pe șantierele secțiunii Cornetu-Tigveni: „Străpungerea” Carpaților, în ritm susținut „Mobilizarea este foarte bună pe Secțiunea 3 (Cornetu-Tigveni) a Autostrăzii Sibiu-Pitești (A1)! Progresul pe acest important contract de infrastructură rutieră din România a depășit pragul de 12%”, a anunțat, joi, 12 martie 2026, Cristian Pistol, […]
Alba Iulia și Sebeș, orașe-fanion într-un proiect de creștere a capacităților de planificare integrată a energiei, climei și spațiului
Alba Iulia și Sebeș, orașe-fanion într-un proiect de creștere a capacităților de planificare integrată a energiei, climei și spațiului Agenția Locală a Energiei Alba (ALEA), în calitate de partener în consorțiul european al proiectului LIFE IN-PLAN, a organizat, miercuri, 11 martie 2026, conferința națională de diseminare a rezultatelor proiectului. Evenimentul a reunit peste 30 de […]