Beneficiarii de asistenţă socială din Cugir nu mai primesc bani dacă nu-şi achită taxele şi impozitele
Încă de luna trecută Ministerul Muncii anunţa că persoanele care nu şi-au plătit taxele şi impozitele locale nu mai primesc alocaţia de susţinere a familiei, venitul minim garantat sau indemnizaţia de creştere a copilului. Potrivit datelor primite de la Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Prestaţii Sociale Alba în această situaţie se află şi 44 de beneficiari de asistenţă socială din Cugir cărora li s-au suspendat banii pe luna februarie. Dintre acestea 20 sunt persoane care nu mai primesc indemnizaţie de susţinere, 12 persoane nu mai iau ajutor social, iar 12 nu vor mai primi indemnizaţia pentru creşterea copilului. Aceştia pot fi repuşi în drepturi din momentul când fac dovada plăţii taxelor. Astfel, dacă cetăţenii îşi achită obligaţiile locale într-o perioadă de 5 luni de zile reintră în plată şi îşi vor primi şi drepturile din urmă. După cum am aflat, primăria locală studiază acum unele prevederi ale Codului de Procedură Fiscală în încercarea de a găsi o soluţie pentru scutirea de la plată a debitorilor cu sume mici acumulate, dacă restanţierii îşi achită obligaţiile pe acest an, o decizie în acest sens urmând să fie luată în consiliul local. (C.P.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Prețurile carburanților în Alba Iulia: Cât au ajuns să coste benzina și motorina, pe fondul războiului din Orientul Mijlociu
Prețurile carburanților în Alba Iulia: Cât au ajuns să coste benzina și motorina, pe fondul războiului din Orientul Mijlociu Prețul petrolului a trecut de pragul psihologic de 100 de dolari pe baril, pentru prima dată din 2022, în contextul geopolitic intens din Orientul Mijlociu. Aproximativ 15 milioane de barili de țiței, aproximativ 20% din petrolul […]
FOTO | Cum s-a produs accidentul din comuna Avram Iancu: Mașina condusă de o femeie de 53 de ani a ajuns în râul Arieș
Cum s-a produs accidentul din comuna Avram Iancu: Mașina condusă de o femeie de 53 de ani a ajuns în râul Arieș Miercuri, 11 martie 2026, în jurul orei 09.00, polițiștii Secției 9 de Poliție Rurală Câmpeni au fost sesizați, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că, pe DJ 762, pe raza localității Avram […]
FOTO | Emma-Cristina Manciu, elevă a Școlii Gimnaziale „Mihai Eminescu” Alba Iulia, calificată la etapa națională a Olimpiadei de Lingvistică “Solomon Marcus”
Emma-Cristina Manciu, elevă a Școlii Gimnaziale „Mihai Eminescu” Alba Iulia, calificată la etapa națională a Olimpiadei de Lingvistică “Solomon Marcus” Emma-Cristina Manciu, elevă a Școlii Gimnaziale „Mihai Eminescu” Alba Iulia, s-a calificat la etapa națională a Olimpiadei de Lingvistică “Solomon Marcus”. Ea a obținut premiul I la etapa județeană. Emma-Cristina Manciu (Clasa a VI-a) este […]