Bate vânt de retrogradare pe Ampoi
Dispărută 29 de zile din peisajul eşalonului terţ cu trei neprogramări consecutive, CS Zlatna a redebutat în Liga a 3-a cu un eşec la Braşov. Perioada de incertitudine şi-a pus amprenta, iar vizitatorii au înregistrat un eşec ce-i aruncă pe penultima poziţie a ierarhiei. Absenţele lui Al. Popa şi Tănase (au lipsit de la antrenamente) şi A. Gheman (plecat la muncă în Germania) au dus şi la o criză de efectiv, „dubla” veteranului Kiraly (36 de ani) fiind insuficientă. În condiţiile unor rezultate defavorabile, gruparea de pe Ampoi este ameninţată serios cu retrogradarea, după ce a suferit din plin prin prisma excluderii temporare din campionat, jocul cu FC Cisnădie (echipă pregătită de ex-ul Mihai Dăscălescu) devenind unul decisiv. „Ne batem să evităm retrogradarea, suntem în pericol. Asta este situaţia dată, trăim pe muchie de cuţit. S-a simţit enorm pauza stagională, ne-am adunat greu. A mai fost acel autogol, un unsprezece metri acordat uşor, în plus la 1-0 am avut un gol înscris de Bucur şi anulat pentru un ofsaid la limită, un arbitraj deloc fericit pentru noi”, a precizat antrenorul Ion Ilie.
Pentru CS Zlatna au evoluat Ov. Barna – V. Dârjan, Colcer, G. Toma, Mânecan (73, Amariei) – Borcea (29, Vasinca), Kiraly, P. Medrea, M. Neagu – P. Dârjan, O. Bucur, rezerve Cocârcă – Tămăşan. (H.D.M.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
CSM Aiud, noua echipă de seniori din Aiud! Fotbalul renaște în municipiu, la toamnă – prezență în Liga 4, antrenor Remus Țălnar
CSM Aiud, noua echipă de seniori din Aiud! Fotbalul va renaște în municipiu, la toamnă – prezență în Liga 4, antrenor Remus Țălnar CSM Aiud este noua echipă de fotbal seniori care va reprezenta municipiul Aiud, în viitoarea stagiune, 2026/2027, urmând să evolueze în Liga 4 Alba (sau chiar în SuperLiga Alba, al patrulea eșalon, […]
Ocnamureșeanul Florian „Bela” Bartha, transfer în Polonia, la Asseco Resovia Rzeszow! Internaționalul român părăsește campioana Italiei după 2 ani!
Ocnamureșeanul Florian „Bela” Bartha, transfer în Polonia, la Asseco Resovia Rzeszow | Internaționalul român părăsește campioana Italiei Itas Trentino, după 2 ani! Centrul Florian „Bela” Bartha (25 de ani) este protagonistul unei mutări spectaculoase, în sezonul viitor, 2026/2027, urmând a evolua în Polonia, la Asseco Resovia Rzeszow. Citește și: FOTO | Ocnamureșeanul Bela Bartha, calificat cu […]
FOTO | Tinerii sportivi de la CSM Unirea Alba Iulia, rezultate foarte bune la Campionatul Național de Taekwondo WT pentru copii, juniori mici și cadeți
Tinerii sportivi de la CSM Unirea Alba Iulia, rezultate foarte bune la Campionatul Național de Taekwondo WT pentru copii, juniori mici și cadeți Tinerii sportivi de la secția de Taekwondo WT de la CSM Unirea Alba Iulia au obținut rezultate foarte bune la o competiție națională. În perioada 6-8 martie, secția de Taekwondo WT, antrenată […]