Ştirea zilei

Bătaie în restaurantul Panini din Alba Iulia: Un tânăr, agresat de cinci persoane, a lovit cu briceagul în zona inimii, fiind cercetat pentru tentativă de omor

Ioana Oprean

Publicat

în

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba au dispus, la data de 26.07.2018, punerea în mișcare a acțiunii penale, împotriva inculpatului D.F.A. în vârstă de 25 ani, pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă la omor, tulburarea ordinii şi liniştii publice şi folosire fără drept de obiecte periculoase.

Prin ordonanța din  data de 26.07.2018 s-a dispus începerea urmăririi penale „in rem” cu privire la săvârşirea a trei infracţiuni de lovire sau alte violenţe, constând în aceea că, în noaptea de 25/26.07.2018, în jurul orelor 02,30, în timp ce se aflau în localul PANINI din Alba Iulia, numiţii D.F.A., R.I.F. şi M.C.I. au fost implicaţi într-o altercaţie în urma căreia toţi au suferit leziuni corporale.

Târgul Grădinarului

Prin ordonanţa din data de 26.07.2018 a procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba.

La data de 26.07.2018, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba  a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor din infracțiunile de lovire sau alte violențe, prev. de art. 193 alin.1 C.pen.,  în infracțiunile de omor în forma tentativei prev. de art. 32 alin.1 rap. la art.188 alin.1 C.pen., port sau folosire fără drept de obiecte periculoase, prev. de art. 372 alin. 1 C.pen., tulburarea ordinii şi liniştii publice, prev. de art. 371 C.pen. şi lovire sau alte violenţe, prev. de art. 193 alin. 2 C.pen.

În fapt, s-a reţinut că, în noaptea de 25/26.07.2018, în incinta localului Panini din municipiul Alba Iulia, a avut loc o altercaţie între inculpatul D.F.A., persoanele vătămată M.C.I. şi R.I.F., precum şi numiţii O.I.B., B.A.C. şi M.V.G., iar, în timp ce inculpatul era agresat de cele cinci persoane anterior menţionate, acesta l-a lovit cu un briceag în zona precordială pe M.C.I., cauzându-i leziuni care i-au pus viaţa în primejdie, precum şi pe R.I.F., cauzându-i leziuni superficiale. Inculpatul a suferit, de asemenea, leziuni traumatice, produse prin lovire cu şi de corpuri dure.

Prin ordonanţa procurorului din data de 26.07.2018, s-a dispus luarea măsurii controlului judiciar faţă de inculpatul D.F.A., pe o perioadă de 60 de zile, pe perioada măsurii preventive, inculpatul având şi obligaţia de a nu comunica cu persoanele vătămate şi martorii.

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba continuă cercetările în cauză, pentru lămurirea tuturor împrejurărilor de fapt şi de drept, în vederea stabilirii răspunderii penale.

Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal, reglementată de Codul de procedură penală, necesară în vederea propunerii sau luării  unor măsuri preventive, activitate care nu poate, sub nici o formă, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

 


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

VIDEO | „Gală de box” la Școala Gimnazială „Avram Iancu” din Alba Iulia. Doi elevi și-au împărțit pumni și picioare, sub privirile și uralele colegilor

Bogdan Ilea

Publicat

în

„Gală de box” la Școala Gimnazială „Avram Iancu” din Alba Iulia. Doi elevi și-au împărțit pumni și picioare, sub privirile și uralele colegilor Un incident neplăcut a avut loc la Școala Gimnazială „Avram Iancu” din Alba Iulia, joi, 26 martie. Doi elevi și-au împărțit pumni și picioare chiar sub privirile și în uralele colegilor. Precum […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Idee inedită a elevilor de la Liceul Tehnologic Aiud: Combină grădinăritul și firmele de exercițiu într-o lecție de antreprenoriat. Povestea mascotelor Floră de Sens, Design Construct și Ursulețul Creator

Bogdan Ilea

Publicat

în

Idee inedită a elevilor de la Liceul Tehnologic Aiud: Combină grădinăritul și firmele de exercițiu într-o lecție de antreprenoriat. Povestea mascotelor Floră de Sens, Design Construct și Ursulețul Creator Antreprenoriatul este un concept tot mai des întâlnit în rândul tinerilor, însă puțini știu cu adevărat ce înseamnă sau, mai mult decât atât, cum poate fi […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

PERCHEZIȚII în Alba Iulia într-un dosar de divulgare a informațiilor secrete de serviciu sau nepublice: Sunt vizate 2 instituții publice și domiciliile unor funcționari

Ioana Oprean

Publicat

în

PERCHEZIȚII în Alba Iulia într-un dosar de divulgare a informațiilor secrete de serviciu sau nepublice: Sunt vizate 2 instituții publice și domiciliile unor funcționari Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba efectuează cercetări ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de divulgare a informațiilor secrete de serviciu sau nepublice. În cursul zilei de 27 martie 2026, […]

Citește mai mult