Curier Județean

Bărbat din Ocna Mureș, cercetat pentru evadare: Ar fi părăsit locația unde executa măsura arestului la domiciliu

Cezar Lancrajan

Publicat

în

Târgul Grădinarului

Bărbat din Ocna Mureș, cercetat pentru evadare: Ar fi părăsit locația unde executa măsura arestului la domiciliu

Un bărbat din Ocna Mureș este cercetat pentru evadare. Acesta ar fi părăsit locația unde executa măsura preventivă a arestului la domiciliu.

La data de 11 martie 2022, în jurul orei 23.00, polițiștii din Ocna Mureș au identificat, pe o stradă din oraș, un bărbat de 44 de ani, din Ocna Mureș, față de care a fost dispusă măsura preventivă a arestului la domiciliu.

Cu această ocazie, s-a constatat faptul că bărbatul a părăsit imobilul la care s-a stabilit executarea măsurii preventive, deși, anterior, i-au fost aduse la cunoștință modificările legislative prin intrarea în vigoare a Legii nr. 146/2021 privind monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri judiciare și execuțional penale.

Față de acesta, polițiștii au întocmit un dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evadare și au sesizat instanța de judecată, în vederea dispunerii măsurilor legale.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Alba Iulia are Skepsis 2026 – Stagiunea cu Skepsis, APOLLO și Zilele Medievale ale Bălgradului, obiectivele pentru 2026. Proiectul cadru, la aprobat în Consiliul Local

Ioana Oprean

Publicat

în

Alba Iulia are Skepsis 2026 – Stagiunea cu Skepsis, APOLLO și Zilele Medievale ale Bălgradului, obiectivele pentru 2026. Proiectul cadru, la aprobat în Consiliul Local Consilierii locali din Alba Iulia vor avea de aprobat în ședința ordinară de joi, 26 martie 2026, proiectul cadru Alba Iulia are Skepsis 2026, al Asociaţiei Grupul Skepsis, care propune […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | Cum a pășit cu succes pe drumul cântecului Paula Medrea, o tânără născută în Cunța: Povestea unui artist crescut din rădăcini simple, dar cu visuri mari

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Cum a pășit cu succes pe drumul cântecului Paula Medrea, o tânără născută în Cunța: Povestea unui artist crescut din rădăcini simple, dar cu visuri mari Născută în satul Cunța, județul Alba, într-o familie modestă, dar plină de căldură și sprijin, Paula Medrea și-a descoperit încă de mică dragostea pentru muzică. Părinții i-au oferit tot […]

Citește mai mult

Curier Județean

Aparat radiologic nou pentru Spitalul Municipal Blaj: Achiziție de 1 milion de lei în desfășurare

Ioana Oprean

Publicat

în

Aparat radiologic nou pentru Spitalul Municipal Blaj: Achiziție de 1 milion de lei în desfășurare Spitalul Municipal Blaj a lansat, luni, 23 martie 2026, în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP), procedura de achiziție prin licitație publică a unui aparat radiologic. Valoarea totală estimată a achiziției este de 988.429 de lei, fără TVA. Data limită […]

Citește mai mult