Rămâi conectat

Curier Județean

Bărbat din Cenade arestat și cercetat pentru tentativă la omor după ce și-a înjunghiat un consătean

Ioana Oprean

Publicat

în

Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba au dispus la data de 14.01.2017, punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva inculpatului BÎRSAN NICOLAE, în vârstă de  44 ani, pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă la omor și tulburarea ordinii și liniștii publice.

arestat preventivLa data 14.01.2017, procurorul de caz a formulat propunere de arestare preventivă, iar  Tribunalul Alba a dispus arestarea preventivă a inculpatului pe o durată de 30 de zile începând cu data de 15.01.2017, sens în care a fost emis şi mandatul de arestare preventivă de către judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Alba.

În fapt, s-a reţinut că la data de 13.01.2017, în jurul orei 19,30, în urma unei altercaţii ce a avut loc pe o stradă din localitatea Cenade, județul Alba, între inculpatul BÎRSAN NICOLAE şi fratele său, a intervenit persoana vătămată P.V. pentru a aplana conflictul. În acest context, inculpatul BÎRSAN NICOLAE i-a aplicat persoanei vătămate P.V. o lovitură cu un cuţit în regiunea abdominală.

Victima a fost transportată la  Spitalul Municipal Blaj şi supusă unei intervenţii chirurgicale, stabilindu-se diagnosticul de „plagă penetrantă abdominală cu leziuni mezocolice şi hematom intraabdominal”.

Leziunile traumatice au pus în primejdie viaţa victimei, în sensul că, în absenţa tratamentului medico chirurgical adecvat şi la timp instituit acestea ar fi condus invariabil la deces.

Cercetările continuă în cauză pentru lămurirea tuturor împrejurărilor de fapt şi de drept, în vederea stabilirii răspunderii penale.
Investigaţiile au fost efectuate cu sprijinul lucrătorilor de poliție din cadrul I.P.J. Alba – Poliția Municipiului Blaj.

Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal, reglementată de Codul de procedură penală, necesară în vederea propunerii unor măsuri preventive, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

16 decembrie 2025 | COD GALBEN de CEAȚĂ în Alba: Vizibilitate redusă, ghețuș și chiciură. Localitățile vizate

Ioana Oprean

Publicat

în

16 decembrie 2025 | COD GALBEN de CEAȚĂ în Alba: Vizibilitate redusă, ghețuș și chiciură. Localitățile vizate ANM a emis marți dimineața o atenționare meteo cod galben de ceață, cu vizibilitate redusă, ghețuș și chiciură, până la ora 10.00. Se vor semnala ceață ce determină vizibilitate redusă, local sub 200 m și izolat sub 50 […]

Citește mai mult

Curier Județean

Alba Iulia, în TOP 5 orașe cu cei mai fericiți locuitori din România: Municipiul a primit 4 stele din 5 într-un nou clasament

Bogdan Ilea

Publicat

în

Alba Iulia, în TOP 5 orașe cu cei mai fericiți locuitori din România: Municipiul a primit 4 stele din 5 într-un nou clasament Potrivit unor studii și analize care măsoară calitatea vieții și satisfacția urbană în România a fost realizat un clasament care arată orașele cu cei mai fericiți români. Alba Iulia se află pe […]

Citește mai mult

Curier Județean

Zi festivă la ISU Alba: 21 de ani de la înființarea Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Unirea” al județului Alba

Bogdan Ilea

Publicat

în

Zi festivă la ISU Alba: 21 de ani de când s-a înființat Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Unirea” al județului Alba Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Unirea” al județului Alba marchează, astăzi, 21 de ani de la înființare, moment care a consfințit unificarea pompierilor militari cu structurile de protecție civilă și a pus bazele sistemului […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea