Bărbat din Alba, amenințat și tâlhărit de peste 1.000 de euro în Bistrița: Era cu o femeie într-o clădire dezafectată
Bărbat din Alba, amenințat și tâlhărit de peste 1.000 de euro în Bistrița: Era cu o femeie într-o clădire dezafectată
La data de 25 septembrie 2023, în urma investigaţiilor şi probelor administrate într-un dosar penal de tâlhărie, poliţiştii Biroului Judeţean de Poliţie Transporturi Bistriţa-Năsăud, au identificat doi tineri de 21 şi 16 ani, ambii bănuiţi de comiterea faptei.
Din investigaţiile efectuate a reieşit faptul că, la data de 25 septembrie a.c., cei doi l-ar fi ameninţat pe un bărbat, de 45 de ani, din judeţul Alba care se afla într-o clădire dezafectată din Bistriţa, împreună cu o femeie, deposedându-l astfel de suma de 1050 de euro şi 1050 de lei, bani pe care-i avea într-un portofel.
La scurt timp, cei doi au fost identificaţi şi duşi la audieri, ulterior pe numele lor fiind dispusă ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore. Astăzi, 26 septembrie, aceştia vor fi prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistriţa, în vederea arestării preventive.
În cadrul cercetărilor, a fost recuperată o parte din prejudiciu, iar cercetările sunt continuate, în vederea documentării faptei sub toate aspectele ei, de către poliţiştii Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Cluj – Biroului Judeţean de Poliţie Transporturi Bistriţa-Năsăud.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
VIDEO | Marele derby al Clujului la fotbal: Bogdan Bregar, un tânăr din Aiud, apare în clipul de promovare de către „U” a meciului cu rivala CFR
Marele derby al Clujului la fotbal: Bogdan Bregar, un tânăr din Aiud, apare în clipul de promovare de către „U” a meciului cu rivala CFR Bogdan Bregar, un tânăr din Aiud, apare în clipul de promovare de către „U” Cluj a meciului cu rivala locală CFR din prima etapă a play-off-ului SuperLigii de fotbal. Meciul […]
ANGAJĂRI la STAT 2026: Posturi vacante în instituții din Alba, la data de 15 martie 2026. Calendarul examenelor și condițiile de înscriere la CONCURS
ANGAJĂRI la STAT 2026: Posturi vacante în instituții din Alba, la data de 15 martie 2026. Calendarul examenelor și condițiile de înscriere la CONCURS Mai multe instituţii publice din Alba anunță posturi vacante la data de 15 martie 2026 și organizează concursuri în următoarea perioadă. Pentru ocuparea posturilor, candidaţii trebuie să îndeplinească anumite condiţii, privind […]
VIDEO | Protest al studenților din Alba Iulia: „Vă invităm la o lună de studenție: fără transport, fără burse, iar anul ăsta e GRATUIT”
Protest al studenților din Alba Iulia: „Vă invităm la o lună de studenție: fără transport, fără burse, iar anul ăsta e GRATUIT” Sâmbătă, 14 martie 2026, studenții din mai multe centre universitare din România au organizat proteste coordonate la nivel național. Acțiunea a fost inițiată de Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR). La […]