Ştirea zilei

Bărbat de 43 de ani, din Alba, arestat preventiv pentru agresiune sexuală asupra a trei minore

Ioana Oprean

Publicat

în

Bărbat de 43 de ani, din Alba, arestat preventiv pentru agresiune sexuală asupra a trei minore

În urma preluării cauzei de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpeni, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba a dispus, la data de 23.07.2026, punerea în mişcare a acțiunii penale față de un inculpat în vârstă de 43 de ani, pentru comiterea a trei infracţiuni de agresiune sexuală, prev. de art. 219/1 alin. 1/2 C.pen., cu aplicarea art. 38 alin. 1 C.pen, se arată într-un comunicat de presă dat publicității vineri, 24 iulie 2026.

Petrecerea Divorțaților

„În fapt, din cercetările efectuate în cauză, a reieşit că, în zilele de 21 și 22 iulie 2026, în timp ce se afla la reşedinţa bunicilor persoanelor vătămate, situată pe raza județului Alba, inculpatul, în vârstă de 43 de ani, prin constrângere şi profitând de vârsta fragedă a persoanelor vătămate minore, de 9, 10 şi respectiv 13 ani, le-a sărutat pe acestea pe gură și le-a mângâiat în zona sânilor.

La data de 23.07.2026, poliţiştii din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliție Alba Serviciul de Investigaţii Criminale au dispus reținerea suspectului pentru 24 de ore, iar urmare a referatului procurorului cu propunere de luare a măsurii arestării preventive faţă de inculpat, la data de 23.07.2026, ora 21,15, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Alba-Iulia a dispus arestarea preventivă a inculpatului, pe o perioadă de 30 de zile.

Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale și formularea propunerii de luare a măsurii arestării preventive sunt etape procesuale reglementate în Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual necesar pentru administrarea probatoriului şi prevenirea săvârşii unor alte infracţiuni, iar aceste acte şi măsuri de urmărire penală nu pot în nicio situație să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, se precizează în comunicatul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba. 


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Ștafeta Veteranilor Invictus 2026: Aiudeanul Levi Polgar duce pentru al zecelea an consecutiv ștafeta albastră de la Oradea la Carei

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Ștafeta Veteranilor Invictus 2026: Aiudeanul Levi Polgar duce pentru al zecelea an consecutiv ștafeta albastră de la Oradea la Carei În cadrul Ștefetei Veteranilor Invictus 2026, ultramaratonistul aiudean Levi Polgar va duce pentru al zecelea an consecutiv ștafeta albastră de la Oradea la Carei. Militari și voluntari civili vor aduce vineri, 23 octombrie, Ștafeta Veteranilor […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Foto | Rafila Stoenescu, 100 de ani de viață și istorie: Centenara din Vinerea păstrează vie moștenirea unui neam de seamă

Ioana Oprean

Publicat

în

Rafila Stoenescu, 100 de ani de viață și istorie: Centenara din Vinerea păstrează vie moștenirea unui neam de seamă Localnicii din Vinerea și reprezentanți din orașul Cugir au îmbrăcat haine de sărbătoare pentru a aduce un profund omagiu unei personalități remarcabile: doamna Rafila Stoenescu, care a atins venerabila și rar întâlnita bornă de 100 de […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Video | Patru copii, exploatați la cerșit până aproape de miezul nopții la Alba Iulia! Doi bărbați, arestați pentru trafic de minori

Ioana Oprean

Publicat

în

Patru copii, exploatați la cerșit până aproape de miezul nopții la Alba Iulia! Doi bărbați, arestați pentru trafic de minori Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Alba Iulia – Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Alba Iulia, […]

Citește mai mult