Bărbat de 37 de ani din Aiud REȚINUT pentru acte de violență: A amenințat și agresat alți doi localnici pe fondul consumului de alcool
Bărbat de 37 de ani din Aiud REȚINUT pentru acte de violență: A amenințat și agresat alți doi localnici
Un bărbat de 37 de ani din Aiud a fost reținut de oamenii legii pentru acte de violență.
Citește și: Bărbat bătut într-un bar din Alba Iulia: Agresorul a fost reținut pentru 24 de ore iar pe numele său a fost deschis un dosar penal

Potrivit IPJ Alba, la data de 24 august 2025, polițiștii din Aiud au fost sesizați de către un bărbat de 37 de ani, din municipiu, cu privire la faptul că a fost victima unei infracțiuni.
Din cercetările efectuate de polițiști, a reieșit că, în noaptea de 23/24 august 2025, în jurul orei 01.30, în timp ce se afla pe stradă, în dreptul locuinței sale, atât el, cât și fratele său, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, ar fi fost amenințați și agresați fizic de către un bărbat de 37 de ani, din Aiud.
Pe numele bărbatului de 37 de ani, a fost întocmit dosar penal, pentru săvârșirea infracțiunilor de amenințare și lovirea sau alte violențe, iar polițiștii au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de acesta.
Bărbatul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Aiud, pentru dispunerea măsurilor legale.
Cercetările sunt continuate.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Valentina Morar, elevă a Colegiului Național „Avram Iancu” Câmpeni, calificată la faza națională a Olimpiadei de Limba și literatura română 2026
Valentina Morar, elevă a Colegiului Național „Avram Iancu” Câmpeni, calificată la faza națională a Olimpiadei de Limba și literatura română 2026 Valentina Morar, elevă a Colegiului Național „Avram Iancu” Câmpeni în clasa a X-a MII, s-a calificat la faza națională a Olimpiadei de Limba și literatura Română 2026. Asta după ce s-a clasat pe locul […]
FOTO | Ion Dumitrel a revenit în competițiile sportive de orientare, la câteva zile după ce a împlinit 68 de ani: ,,Sunt recunoscător că am reușit să particip din nou la o competiție”
Ion Dumitrel a revenit în competițiile sportive de orientare, la câteva zile după ce a împlinit 68 de ani: ,,Sunt recunoscător că am reușit să particip din nou la o competiție” Ion Dumitrel, președintele Consiliului Județean Alba, a revenit în competițiile sportive de orientare, la câteva zile după ce a împlinit 68 de ani. El […]
FOTO | „Țigla de seară” din Transilvania: Obiecte de patrimoniu aduse în prim-plan într-o expoziție specială la Alba Iulia
„Țigla de seară” din Transilvania: Obiecte de patrimoniu aduse în prim-plan într-o expoziție specială la Alba Iulia În Spațiul expozițional al Palatului Apor al Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia (str. Gabriel Bethlen, nr. 5) a fost programat vineri, 13 martie 2026, vernisajul expoziției „Arhiva de pe acoperiș”, dedicată universului Feierabendziegel și curatoriată de […]