Ştirea zilei

Bărbat de 30 de ani, din Cenade, prins MORT DE BEAT pe moped și fără permis de conducere. Ce alcoolemie avea

Ioana Oprean

Publicat

în

Un bărbat de 30 de ani, din Cenade, a fost prins de polițiști MORT DE BEAT pe moped și fără permis de conducere. Ce alcoolemie avea.

Târgul Grădinarului

Potrivit IPJ Alba, la data de 19 februarie 2023, în jurul orei 16,30, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Blaj, în timp ce desfășurau activități de verificare și control, au depistat un bărbat de 30 de ani, din Cenade, în timp ce conducea un moped neînmatriculat sau neînregistrat în circulație, fără să dețină permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule și fiind sub influența băuturilor alcoolice.

În urma testării conducătorului auto, cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,99 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Față de conducătorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis, punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat și conducere sub influența alcoolului.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

VIDEO | Transapuseana și Drumul Mănăstirilor schimbă viitorul a două comune de munte din Alba. Acces mai bun, interes tot mai mare pentru zonă: „Prețul terenurilor a crescut chiar și de 20 de ori”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Transapuseana și Drumul Mănăstirilor schimbă viitorul a două comune de munte din Alba. Acces mai bun, interes tot mai mare pentru zonă: „Prețul terenurilor a crescut chiar și de 20 de ori” Comunele Ponor și Râmeț din județul Alba încep să simtă tot mai mult efectele investițiilor în infrastructura rutieră, odată cu dezvoltarea Transapuseana și […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Floriile 2026 și Confirmarea la Biserica Reformată Calvină din Alba Iulia: Trei tineri au depus mărturie despre credința lor, într-o sărbătoare majoră a întregii comunități

Ioana Oprean

Publicat

în

Floriile 2026 și Confirmarea la Biserica Reformată Calvină din Alba Iulia: Trei tineri au depus mărturie despre credința lor, într-o sărbătoare majoră a întregii comunități Anul acesta, catolicii și reformații sărbătoresc Floriile pe 29 martie 2026, fiind una dintre cele mai importante și încărcate de simbolism momente din calendar. Aceasta precede cu o săptămână Paștele […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Apariție surprinzătoare în Alba: Elan filmat de reprezentanții AJVPS, pe un teren din județ. ,,S-a stabilit pe un fond de vânătoare gestionat de noi”

Ioana Oprean

Publicat

în

Apariție surprinzătoare în Alba: Elan filmat de reprezentanții AJVPS, pe un teren din județ. ,,S-a stabilit pe un fond de vânătoare gestionat de noi” Un elan a fost observat de specialiştii AJVPS Alba pe un teren ce ar fi situat pe unul din fondurile cinegetice gestionate de aceștia. Imagini filmate cu animalul au fost postate […]

Citește mai mult