Bărbat de 30 de ani, din Alba Iulia, REȚINUT de polițiști. Este cercetat pentru coruperea sexuală a minorilor, amenințare și hărțuire a unei fete de 12 ani
Conform IPJ Alba, polițiștii din Alba Iulia l-au reținut pe un bărbat care ar fi abordat o minoră, prin intermediul unei rețele de socializare, i-ar fi trimis imagini pornografice, i-ar fi propus să se întâlnească și ar fi amenințat-o, cu fapte cu violență, în cazul unui refuz.
La data de 7 decembrie 2019, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliței Municipiului Alba Iulia au luat măsura reținerii, pentru o perioadă de 24 de ore, față de un bărbat de 30 de ani, din Alba Iulia, care este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de racolarea minorilor în scopuri sexuale, coruperea sexuală a minorilor, amenințare și hărțuire.
În sarcina bărbatului s-a reținut faptul că, în perioada septembrie – noiembrie 2019, ar fi abordat-o pe o minoră de 12 ani, din județul Alba, prin intermediul unei rețele de socializare, i-ar fi trimis mai multe mesaje cu caracter sexual explicit precum și imagini pornografice și i-ar fi cerut să se întâlnească. Urmare a refuzului minorei, bărbatul i-ar fi adresat amenințarea că o va urmări și va exercita asupra sa acte de violență.
Polițiștii au făcut o percheziție la domiciliul bărbatului și au ridicat mai multe telefoane mobile, un laptop și stick-uri de memorie.
Bărbatul a fost prezentat în fața procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, pentru dispunerea măsurilor legale.
Cercetările sunt continuate.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
DUMINICA TOMII încheie Săptămâna Luminată. Obiceiuri și tradiții, în ziua dedicată sufletului celor răposați
DUMINICA TOMII încheie Săptămâna Luminată. Obiceiuri și tradiții, în ziua dedicată sufletului celor răposați Creștinii ortodocși îl sărbătoresc, în Duminica a doua după Paști, pe Sfântul Apostol Toma. Duminica Tomii încheie Săptămâna Luminată şi este dedicată sufletului celor răposaţi, conform tradiţiei populare. În Duminica Tomii, cimitirele sunt pline de oameni veniţi să se roage, să […]
Internautul care a cerut asasinarea lui Nicușor Dan, plecat de mai mult timp din țară. Autoritățile române colaborează cu mai multe state pentru identificarea acestuia
Internautul care a cerut asasinarea lui Nicușor Dan, plecat de mai mult timp din țară. Autoritățile române colaborează cu mai multe state pentru identificarea acestuia Internautul care a cerut asasinarea lui Nicușor Dan ar fi plecat de mai mult timp din țară. Autoritățile române colaborează în prezent cu mai multe state pentru identificarea acestuia. Poliția […]
Care au fost motivele anulării alegerilor prezidențiale din 2024: „N-a fost o decizie ușoară”
Care au fost motivele anulării alegerilor prezidențiale din 2024: „N-a fost o decizie ușoară” Preşedintele Curţii Constituţionale a României, Simina Tănăsescu, susţine că anularea alegerilor prezidenţiale a fost decisă în urma unor încălcări ale Constituţiei, dar şi din cauza nerespectării unor reguli de finanţare a campaniei electorale. Întrebată, miercuri, 15 aprilie 2026, la TVR Info, […]