Bani de la stat pentru micile afaceri. Lista programelor pentru IMM-uri în anul 2017
Lista programelor pentru IMM-uri pentru anul 2017
Antreprenorii din sectorul întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM) vor putea şi anul acesta să ceară bani de la stat pentru deschiderea şi dezvoltarea micilor afaceri, prin noile Programe naţionale de fonduri nerambursabile pentru IMM, prevăzute în bugetul de stat pe anul 2017, adoptat de Parlament.
Programele IMM vor avea la dispoziţie un buget de circa 676 milioane de lei, însă este prevăzută şi posibiltatea ridicării limitei de cheltuieli până la 1,9 miliarde de lei, prin credite de angajament, prin bugetul Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comert şi Antreprenoriat.
Faţă de schiţa de buget iniţială prezentată de Ministerul Finanţelor în luna ianuarie, bugetul final, aprobat de Parlament, este diminuat cu 10 milioane de lei la creditele bugetare şi cu încă 10 milioane de lei la creditele de angajament, la aceste programe.
Totuşi, alocările totale pentru 2017 sunt mult mai mari decât cheltuielile realizate anul trecut. Execuţia preliminată pe anul 2016 a atins 122,9 milioane de lei – credite bugetare şi 152,9 milioane de lei credite de angajament.
Programul Femeia Manager va avea un buget de 1 milion de lei, faţă de 10,5 milioane de lei cât era în schiţa de buget de la Finanţe, şi nu va mai oferi granturile de până la 50.000 RON, ca în anii trecuţi, ci va organiza cursuri de antreprenoriat pentru femeile care fac sau vor să facă afaceri.
În 2017 statul va derula noi programe naţionale pentru sprijinirea întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM) şi românilor care vor să-şi deschidă o mică afacere, dar vechile programe START şi SRL-D, pentru start-upuri şi antreprenori debutanţi, apar fără bugete proprii.
LISTA Programelor IMM şi start-up pentru anul 2017:
1. Stimularea exporturilor
Buget total: 27 de milioane de lei credite bugetare şi 42 de milioane de lei credite de angajament.
Obiectivele declarate de Guvern: dezvoltarea capacităţii administrative a factorilor din sectorul public implicaţi în dezvoltarea României prin creşterea exportului, precum şi a investiţiilor firmelor româneşti în afara UE.
Măsuri:
– Acordarea de consultanţă pentru operatorii economici cu activitate de export în scopul elaborării şi implementării strategiilor de export şi prezentării celor mai bune practici în domeniul promovării ofertei de export în vederea identificării de oportunităţi de export.
– Dezvoltarea portalului de comerţ exterior;
– Consultanţă pentru elaborarea unei stategii de susţinere a formării şi dezvoltării de clustere în sectoare cu potenţial de creştere a exporturilor.
– Realizarea de programe şi campanii de promovare a brandurilor/mărcilor româneşti pentru sectoarele, regiunile de dezvoltare şi operatorii economici cu potenţial de export.
Rezultate aşteptate:
– Creşterea competitivităţii la export a firmelor din România;
– Creşterea anuală a exportului
2. Femeia antreprenor (manager)
Buget total: 1 milion de lei, în creştere faţă de anul trecut, când s-au alocat 0,5 milioane de lei.
În acest program, femeile care fac sau vor să facă afaceri vor putea urma cursuri, seminarii şi workshopuri de antreprenoriat. În acest an, programul NU va mai oferi însă granturile de până la 50.000 RON pentru firmele deţinute de femei, aşa cum era până acum.
Programul naţional multianual pentru dezvoltarea antreprenoriatului în rândul femeilor din sectorul întreprinderilor mici şi mijlocii, după denumirea oficială îşi propune ca obiective:
- stimularea şi sprijinirea demarării şi dezvoltării structurilor economice private înfiinţate de către femei prin facilitarea accesului acestora la finanţare,
- creşterea potenţialului de accesare a surselor de finanţare şi facilitarea accesului femeilor antreprenor la sursele de finanţare, în contextul problemelor legate de menţinerea echilibrului dintre obligaţiile familiale şi cele profesionale şi al prejudecăţilor existente la nivel local.
3. Artizanat
Programul naţional multianual pentru susţinerea meşteşugurilor şi artizanatului are prevăzut în proiect un buget pe anul 2017 de 890.000 de lei.
Obiective:
- Stimularea dezvoltării meşteşugurilor şi a micii industrii din România, a întăririi clasei de mici meşteşugari şi artizani, care îşi desfăşoară activitatea individual sau organizat prin intermediul asociaţiilor ori al altor organizaţii, în special în localităţile rurale, dar şi în cele urbane,
- protejarea meseriilor care presupun un număr mare de operaţii executate manual în practicarea lor şi relansarea serviciilor şi a produselor realizate de aceştia, în special a celor cu specific tradiţional, inclusiv obiecte de artă populară şi artizanat,
- promovarea acestor produse şi servicii pe pieţele naţionale şi internaţionale.
- Un alt obiectiv este acela de creştere a numărului de locuri de muncă prin atragerea în astfel de activităţi a generaţiei tinere şi a femeilor în toate zonele ţării;
Măsuri: Programul constă în organizarea Târgului Naţional pentru Artizanat şi Meşteşuguri, pe durata a 3 zile.
Rezultate:
– Câştigarea de pieţe externe noi pentru acest tip de produse şi servicii;
– Stimularea cererii interne de servicii şi produse care presupun un grad important de prelucrare manuală;
– Creşterea vizibilităţii pe piaţa meşteşugarilor şi a produselor şi serviciilor furnizate de aceştia;
– Îmbunătăţirea accesului meşteşugarilor la informaţii de piaţă şi facilitarea valorificării acestor informaţii, inclusiv prin comerţul electronic;
– Promovarea serviciilor şi produselor realizate apelându-se la tehnologii simple şi având o componentă de prelucrare manuală semnificativă, în special utilizându-se tehnologii tradiţionale.
4. Programul Comerţ
Buget propus: aproape 50 de milioane de lei în 2017.
În Programul de dezvoltare a activităţilor de comercializare a produselor şi serviciilor de piaţă, IMM-urile româneşti vor putea obţine fonduri nerambursabile de la stat de până la 200.000 de lei, în creştere faţă de anul trecut, când se acordau până la 135.000 lei.
Obiective:
- sprijinirea operatorilor economici, societăţi şi societăţi cooperative, prin facilitarea accesului la finanţare, în scopul îmbunătăţirii performanţelor economice şi tehnice ale acestora,
- creşterea nivelului de competitivitate,
- crearea şi menţinerea locurilor de muncă,
- sporirea protecţiei consumatorilor şi securităţii alimentare.
Măsuri: Facilitarea accesului la achiziţionarea de echipamente, maşini, utilaje, instalaţii de lucru, aparate şi instalaţii de măsurare, control şi reglare, tehnica IT, maşini transport marfă.
Rezultate:
– Întărirea capacităţii operatorilor economici de promovare a produselor şi servicilor de piaţă;
– Creşterea nivelului de competitivitate;
– Creşterea numărului de noi locuri de muncă în economie;
– Dezvoltarea şi modernizarea activităţii comercianţilor şi prestatorilor de servicii de piaţă;
5. Programul UNCTAD/EMPRETEC
Programul UNCTAD/EMPRETEC România pentru sprijinirea dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii va avea un buget de circa 476.000 de lei în anul 2017.
Obiective:
- Susţinerea dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii,
- crearea de noi locuri de muncă, creşterea numărului de întreprinderi mici şi mijlocii capabile să facă faţă competiţiei şi forţelor concurenţiale în condiţiile globalizării pieţelor.
Măsuri:
- Prin Program se finanţează workshop-urile UNCTAD EMPRETEC România pentru sprijinirea dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii în domenii de interes pentru dezvoltarea capacităţilor antreprenoriale, în scopul dobândirii cunoştinţelor teoretice şi cu aplicabilitate practică, necesare începerii şi dezvoltării unei afaceri.
Rezultate:
a) identificarea întreprinzătorilor de succes;
b) dezvoltarea competenţelor personale antreprenoriale şi a capacităţii manageriale;
c) dezvoltarea comportamentului antreprenorial cu scopul creării de noi afaceri cu caracter inovativ;
d) dezvoltarea metodelor moderne de afaceri precum şi generarea de idei noi de afaceri şi de produse noi;
e) mobilizarea resurselor antreprenoriale româneşti şi întărirea dinamismului antreprenorial al întreprinderilor mici şi mijlocii din România;
f) încurajarea schimbului de experienţă şi a dezvoltării relaţiilor pe plan local dar şi la nivel internaţional;
g) dezvoltarea capacităţii întreprinderilor mici şi mijlocii de a elabora şi implementa strategii de afaceri competitive;
h) sprijinirea întreprinderilor mici şi mijlocii pentru extinderea pieţelor de desfacere şi creşterea exporturilor;
i) dezvoltarea contactelor şi reţelelor de afaceri în afara României şi iniţierea de cooperări transfrontaliere.
6. Târgul Întreprinderilor Mici şi Mijlocii
Programul pentru organizarea Târgului Întreprinderilor Mici şi Mijlocii va avea un buget de 5 milioane de lei în anul 2017, în condiţiile în care anul trecut evenimentul a fost anulat din cauza lipsei de interes din partea firmelor.
Obiective:
Promovarea spiritului antreprenorial, stimularea dezvoltării afacerilor şi ocupării forţei de muncă în domeniul IMM,
facilitarea contactelor dintre potenţialii întreprinzători/ întreprinderi mici şi mijlocii (IMM) şi agenţii economici/ instituţiile publice sau private care oferă servicii pentru sectorul IMM, în scopul creşterii numărului întreprinzătorilor de succes şi îmbunătăţirii performanţelor economice şi tehnice ale IMM, stimularea şi susţinerea IMM inovative, promovarea produselor şi serviciilor româneşti, stimularea şi susţinerea internaţionalizării IMM.
Măsuri:
- Organizarea unei expoziţii structurată pe secţiuni concomitente dedicate:
– instituţiilor şi agenţilor economici care furnizează facilităţi, produse şi servicii de asistenţă pentru IMM;
– promovării produselor şi serviciilor realizate de către întreprinderile mici şi mijlocii româneşti;
– promovării debutanţilor în afaceri;
– promovării IT, inventică şi creaţie ştiinţifică;
– promovării educaţiei antreprenoriale;
– promovării produselor şi serviciilor realizate de către alte persoane juridice de drept public sau privat pentru întreprinderile mici şi mijlocii din România;
- Organizarea de conferinţe, seminarii, mese rotunde, workshop-uri şi prezentări în scopul creşterii numărului întreprinzătorilor de succes şi a competenţelor antreprenoriale, îmbunătăţirii performanţelor economice şi tehnice ale IMM, stimulării întreprinderilor inovative, promovării produselor şi serviciilor româneşti, precum şi stimulării şi susţinerii internaţionalizării IMM;
Rezultate:
– dezvoltarea contactelor de afaceri şi stabilirea unor legături parteneriale între IMM, bănci şi fonduri de garantare;
– dezvoltarea capacităţii şi a spiritului antreprenorial prin organizarea de workshop-uri în cadrul evenimentului;
– dezvoltarea abilităţilor inovative şi consolidarea unui mediu economic competitiv;
– creşterea numărului de noi locuri de muncă şi a beneficiilor aduse economiei naţionale de către aplicanţi;
7. Microindustrializare
Programul naţional multianual de microindustrializare ar urma să aibă un buget de 74,3 milioane de euro în anul 2017.
În anul 2017, Programul Microindustrializare ar urma să ofere granturi de la stat de până la 100.000 de euro fiecare făbricuţelor IMM, din varii domenii de producţie, conform unui proiect de procedură de derulare a programului.
Anul trecut, mici făbricuţe au putut obţine sprijin nerambursabil de la stat de până la 55.000 de euro fiecare în acest program.
Obiectiv: Obiectivul Programului naţional multianual de microindustrializare îl constituie susţinerea investiţiilor în sectoarele economice prioritare stabilite de procedura programului, creşterea volumului de activitate şi a competitivităţii IMM din aceste sectoare.
Măsuri : Acordare de ajutoare de minimis în vederea facilitării accesului la achiziţionarea de echipamente, maşini, utilaje, instalaţii de lucru, aparate şi instalaţii de măsurare, control şi reglare, tehnica IT, maşini transport marfă.
Rezultate:
– Întărirea capacităţii operatorilor economici din domeniile de producţie;
– Creşterea nivelului de competitivitate al operatorilor economici din domeniile de producţie ;
– Creşterea numărului de noi locuri de muncă în economie;
– Dezvoltarea şi modernizarea activităţii producătorilor autohtoni.
8. Internaţionalizare
Programul de susţinere a internaţionalizării operatorilor economici români este nou. I se propune un buget de 18 milioane de lei pe anul 2017.
Firmele mici şi mijlocii din România (IMM) vor putea obţine o finanţare nerambursabilă de până la 50.000 de lei de la stat, pentru realizarea de site-uri sau aplicaţii de prezentare şi alte investiţii pentru promovarea pe pieţele externe, potrivit ordonanţei adoptate de Guvern în ianuarie 2017, pentru instituirea Programului Internaţionalizare.
Obiective: Crerea unui cadru favorabil pentru valorificarea posibilităţilor actuale de dezvoltare economică a României şi a stimulării internaţionalizării mediului de afaceri autohton.
Măsuri: Prin Program se finanţează, prin alocaţie financiară nerambursabilă, următoarele tipuri de activităţi în vederea internaţionalizării operatorilor economici români:
- participări individuale la târguri şi expoziţii internaţionale, organizate în străinatăte, cu stand propriu;
- participări individuale la misiuni economice organizate în străinatate;
- crearea identităţii vizuale a unui operator economic român (marcă, siglă, slogan); realizarea unui site pe Internet/ aplicaţie pentru mobil, pentru prezentarea activităţii solicitantului şi a produselor promovate, în limba română şi cel puţin într-o limbă de circulaţie internaţională;
- participări la cursuri de pregătire, în ţară şi/ sau în străinătate, în domeniul tehnicilor de promovare a produselor/ serviciilor pe noi pieţe; documentare de piaţă şi alte tipuri de activităţi de promovare şi susţinere a internaţionalizării.
Rezultate: Dezvoltarea de noi politici publice necesare relansării economice, reducerea şomajului prin crearea de noi locuri de muncă;
9. Start-up Nation România
Programul pentru stimularea înfiinţării întreprinderilor mici şi mijlocii „Start-up Nation – România” ar urma să aibă alocat un buget de 500 de milioane de lei în anul 2017, însă sunt prevăzute limite de cheltuieli de până la 1,7 miliarde de lei prin credite de angajament, în proiectul de buget.
În anul 2017, IMM-urile noi vor putea obţine fonduri de până la 200.000 de lei fiecare prin acest program, conform ordonanţei de urgenţă adoptate recent de Guvern. Potrivit fostului ministru pentru Mediul de Afaceri, Florin Jianu, acest program este preconizat să fie demarat din luna mai 2017.
Obiectiv: Obiectivul principal al programului îl constituie stimularea înfiinţării de noi întreprinderi mici şi mijlocii, îmbunătăţirea performanţelor economice ale start-up-urilor, creşterea potenţialului de accesare a surselor de finanţare şi facilitarea accesului acestora la creditare.
Măsuri: Finanţarea IMM-urilor noi înfiinţate şi facilitarea accesului acestora la creditare.
Rezultate: Creşterea numărului de întreprinderi mici şi mijlocii, creşterea numărului de locuri de munca în economie, creşterea gradului de tehnologizare a societăţilor nou înfiinţate prin achiziţionarea de tehnologii noi, innovative.
În schimb, apar nebugetate 3 programe importante care au existat anul trecut:
- Programul START – prin care startupurile primeau până la 26.000 de euro de la stat
- Programul SRL-Debutant – prin care antreprenorii debutanţi puteau primi ajutor nerambursabil de până la 10.000 de euro de la stat.
- Programul IMM în mediul rural: prin care se ofereau până la 27.700 de euro micilor afaceri de la sate.
Şi programul naţional multianual de înfiinţare şi dezvoltare de incubatoare tehnologice de afaceri apare fără buget în tabelul din anexa Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comert şi Antreprenoriat.
Pe lângă programele finanţate integral de la bugetul de stat, la acest minister mai figurează două noi programe, pe fonduri europene:
1. Programul Naţional de Dezvoltare a Antreprenoriatului
Obiectiv: Dezvoltarea infrastructurii antreprenoriale la nivel local.
Măsuri: Finanţează infrastructura antreprenorială la nivelul comunităţilor locale, respectiv: înfiinţarea a cel puţin un incubator/ parc industrial/ parc tehnologic.
Rezultate:
– creşterea atractivităţii comunităţilor marginalizate pentru realizarea de investiţii;
– dezvoltarea infrastructurii de afaceri din România;
– creşterea atractivităţii României ca destinaţie de investiţii.
2. Programul România Profesională
Şi acest program a fost finanţat din fonduri europene.
Obiectiv: Oferirea de forţă de muncă adecvată nevoilor venite din partea mediului de afaceri prin susţinerea dezvoltării învăţamântului tehnic şi profesional.
Măsuri: Program de susţinere în parteneriat public-privat a şcolilor profesionale şi de meserii, program care să susţină formarea tinerilor în meserii necesare economiei, în acest moment una dintre problemele cele mai stringente ale economiei reprezentând-o lipsa forţei de muncă adecvată.
Rezultate:
– minimum o şcoală profesională dezvoltată/ susţinută per judeţ;
– susţinerea mediului de afaceri prin oferirea de forţă de muncă adecvată.
Sursa: startupcafe.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Economie
Comunicat de presă: U.A.T. DAIA ROMÂNĂ anunță finalizarea proiectului „REABILITARE, DOTARE ȘI ÎMPREJMUIRE ȘCOALĂ GIMNAZIALĂ DAIA ROMÂNĂ, JUDEȚUL ALBA”, COD SMIS 124771
Comunicat de presă UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ DAIA ROMÂNĂ, în calitate de beneficiar, cu sediul în Daia Română, Str. Principală, nr. 326, județul Alba, cod poștal 517270, România, derulează proiectul „REABILITARE, DOTARE ȘI ÎMPREJMUIRE ȘCOALĂ GIMNAZIALĂ DAIA ROMÂNĂ, JUDEȚUL ALBA”, COD SMIS 124771, finanțat prin Fondul European de Dezvoltare Regională, în baza Contractului de finanţare nr. […]
Secțiune Articole Similare
-
Curier Județeanacum 20 de ore
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Curier Județeanacum o zi
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi
-
Actualitateacum 12 ore
De ce se taie porcul pe 20 decembrie, de IGNAT. Tradiții și obiceiuri
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
17 decembrie 2024: Creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Daniel. Rugăciunile proorocului și a celor trei tineri aruncați în cuptor