Rămâi conectat

Ştirea zilei

Bani de la o primărie din Alba pentru firme în care au avut interese edilul consilieri și funcționar publici. Ce spune o decizie a instanței

Ioana Oprean

Publicat

în

O primă decizie într-un dosar civil prin care Primăria oraşului Teiuş a contestat un raport al Curţii de Conturi, aferent activităţii din perioada 2012 – 2013, a fost pronunțată de către Tribunalul Alba.

Dosarul datează din anul 2014, dar a fost suspendat pe perioada în care s-a derulat procesul penal în care, în final, primarul Mirel Hălălai a fost achitat pentru conflict de interese. Cauza a fost reulată în 26 octombrie 2018, după 4 ani, iar în 23 noiembrie a fost pronunţată prima decizie. Instanţa a admis anularea uneia dintre măsurile impuse prin raportul Camerei de Conturi Alba privind acordarea unor bonuri valorice de carburnat pentru autoturismele Poliţiei oraşului Teiuş, dar a respins cererea de anulare a celei de-a doua măsuri prin care s-a considerat că bugetul localităţii a fost prejudiciat cu 179.000 de lei.

Bonurile valorice de combustibil acordate de Primăriei pentru autoturismele poliţiei au avut o valoare de 4.200 de lei.

Tribunalul Alba a considerat că această cheltuială a fost legală şi a dispus anularea măsurii impuse prin raportul contestat de primăriei.

Judecătorul a admis cererea de intervenţie în proces a Inspectoratului judeţean de Poliţie Alba. Ce-a de-a doua parte a cauzei, mult mai consistentă din punct de vedere financiar, se referă la cheltuirea unei sume importante de bani din bugetul local pentru achiziţii de bunuri, de lucrări şi prestări de servicii de patru la societăţi în care aveau interese consilieri locali sau angajaţi ai primăriei.

În primul rând, este vorba despre SC Dami Prod SRL la care, potrivit raportului Curţii de Conturi, ”primarul oraşului Teiuş avea un interes personal patrimonial prin împrumuturile acordate acestei firme în perioada în care a avut calitatea de asociat şi director general”.

A doua societatea este SC Unifast SRL, firmă la care un consilier local avea un interes personal, fiind în acelaşi timp şi director economic. În continuare, este vorba despre SC Santermo SRL, societate la care un alt consilier local avea un interes personal la momentul relaţiei de afaceri cu administraţia locală, fiind în acelaşi timp şi asociat.

Ultima firma invocată în raport este SC Nova Getica SRL, societate la care arhitectul şef deţinea calitatea de asociat. Prejudiciul stabilit se ridică la suma de 179.000 de lei. Camera de Conturi a dispus decizii prin care s-a impus ordonatorului principal de credite luarea măsurilor pentru stabilirea întinderii prejudiciilor şi luarea măsurilor de recuperare a acestor prejudicii.

Măsura dispusă prin decizie a fost contestată de către Primărie, iar contestaţia depusă a fost respinsă în totalitate de către Comisia de soluţionare a contestaţiilor din cadrul Curţii de Conturi a României. Prin decizia din 23 noiembrie, Tribunalul a respins cererea de intervenţie în proces a societăţii Dami Prod SRL Teiuş.

Reprezentanţii firmei au invocat interesul în promovarea cererii de intervenţie prin conţinutul unei notificări din 2014, primită din partea Primăriei Teiuş, prin care i s-a pus în vedere să achite suma de 170.145,05 lei debit si 63.020,19 lei penalităţi în contul bugetului local. Decizia Tribunalului Alba nu este definitivă. Primăria Teiuş poate formula recurs care se va judeca la Curtea de Apel Alba Iulia.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Călin Georgescu a fost trimis în judecată! Fostul candidat la președinția României este acuzat pentru complicitate la instigare la răsturnarea ordinii constituționale

Bogdan Ilea

Publicat

în

Fostul candidat la Președinția României, Călin Georgescu, a fost trimis în judecată împreună cu Horațiu Potra după ce Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PICCJ) a încheiat, pe 15 septembrie 2025, întocmirea rechizitoriului. Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PICCJ) a încheiat, pe 15 septembrie 2025, întocmirea […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Emil Boc și-a adus cățelul la primăria din Cluj-Napoca! Clujenii își pot aduce animalele de companie în instituție: ,,Sunt binevenite”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Orașul Cluj-Napoca se remarcă printr-o primărie deschisă și prietenoasă, care primește cu brațele deschide nu doar locuitorii orașului, ci și animalele lor de companie.  Pentru a marca acest demers, edilul Emil Boc și-a plimbat cățelul prin sediul instituției, anunțând oficial că toate spațiile publice ale Primăriei sunt accesibile și ,,prietenilor”necuvântători. „De astăzi, animalele de companie […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

LOCURI de MUNCĂ în județul Alba, la data de 16 septembrie 2025: 577 de posturi sunt disponibile în Alba Iulia, Aiud, Blaj, Câmpeni, Cugir, Ocna Mureș și Sebeș

Ioana Oprean

Publicat

în

LOCURI de MUNCĂ în județul Alba, la data de 16 septembrie 2025: 577 de posturi sunt disponibile în Alba Iulia, Aiud, Blaj, Câmpeni, Cugir, Ocna Mureș și Sebeș Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă pot viziona ofertele accesând www.anofm.ro, selectați AJOFM Alba, secțiunea Persoane fizice – Locuri de muncă vacante sau se pot […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea