Rămâi conectat

Economie

Banca Transilvania – profit de peste 1,2 miliarde de lei în 2016. Locul doi în topul activelor

Ziarul Unirea

Publicat

în

Banca Transilvania a făcut un profit de peste 1,2 miliarde de lei anul trecut, un rezultat la aproape jumătate față de 2015, când achiziția Volksbank a umflat rezultatul net al băncii cu sediul în Cluj. Banca Transilvania a reușit să ajungă, la finele anului trecut, a doua cea mai mare bancă locală după active, depășind cu puțin BRD Societe Generale.

Veniturile operaționale ale Băncii Transilvania au ajuns la 2,82 miliarde de lei, în creștere cu 2,5% față de 2015, iar profitul net, la 1,2 milioane lei, incluzând venitul din creanțe din impozitul amânat, cu 49% sub nivelul din 2015. La nivelul Grupului Financiar Banca Transilvania, care include și business-uri financiare non-bancare, veniturile operaționale au ajuns la aproape 3 miliarde de lei, iar profitul net la 1,28 miliarde lei, față de un rezultat net de 2,44 miliarde de lei în 2015.

Rezultatul pe anul trecut nu mai include veniturile din achiziția Volksbank, așa cum s-a întâmplat în 2015, când BT a înregistrat un câștig suplimentar de 1,65 de miliarde de lei. Pe de altă parte, în 2016 BT a încasat 185 de milioane de lei din vânzarea participației la Visa Europe. Dacă excludem cele două evenimente din rezultatele din ultimii doi ani, rezultă că profitul net al Grupului BT a crescut cu circa 37%.

Transilvania a depășit BRD

Activele băncii erau, la finele lui 2016, de 51,77 miliarde lei, în timp ce cele ale grupului erau la 51,95 de miliarde de lei. Francezii de la BRD Societe Generale aveau în bilanțul băncii, la aceeași dată, active de 50,65 de miliarde de lei și de 51,88 de miliarde de lei la nivelul grupului. Astfel, Banca Transilvania a depășit BRD și a ajuns pe locul doi în topul celor mai mari bănci locale, în urma Băncii Comerciale Române, deținută de austriecii de la Erste.

Creditele nete ale BT au crescut anul trecut cu 8,4% la 27,2 miliarde lei (aici BRD rămâne în față, cu un portofoliu de împrumuturi de 28,5 miliarde de lei), iar resursele atrase de la clienți cu 9% la 41,9 miliarde lei.

BT a scos în afara bilanțului credite de 2 miliarde de lei

BT a înregistrat la 31 decembrie 2016 cheltuieli nete cu ajustări de depreciere și provizioane de 654 de milioane de lei, în scădere cu aproape 18% față de 2015, în condițiile în care banca informează că a scos în afara bilanțului credite de aproape 2 miliarde de lei.

Provizioanele de risc au scăzut cu 28% la 507 milioane de lei la nivelul băncii. În condițiile în care rata creditelor neperformante s-a redus de la 9,75% la 4,62%, gradul de acoperire cu provizioane și garanții ipotecare a rămas ridicat, la peste 117%.

Venituri mai mici din dobânzi, dar mai mari din comisioane și titluri de stat

Veniturile nete din dobânzi au scăzut cu peste 10%, la 1,7 miliarde de lei, în condițiile în care cheltuielile cu dobânzile au crescut, totuși, de trei ori mai repede decât veniturile. Pe de altă parte, BT a încasat cu peste 11,3% mai mult din comisioane, la 509 milioane de lei. Alte surse de compensare a scăderilor pe dobânzi au venit din tranzacționare, unde venitul net a crescut cu puțin peste 2% la 183 de milioane de lei și mai ales din creșterea prețului titlurilor de stat marcate ca disponibile pentru vânzare, unde avansul a fost de 81% la 402 milioane de lei.

Pe partea de activitate Banca Transilvania menționează că a acordat clienților IMM aproape 18.000 credite noi în cursul anului 2016 și a înregistrat tranzacții mai mari cu un sfert ale portofoliului de 2,8 milioane de carduri.

Banca a marcat în poziția financiară și creanța privind impozitul amânat pe câștigul din achiziția Volksbank, astfel că aceste creanțe au crescut de la 111 milioane de lei la 373 de milioane de lei. Pe de altă parte, în contul de profit și pierdere, la capitolul cheltuieli cu impozitul pe profit, unde se marchează impozitul pe profit curent, banca înregistrează, ca și în anul anterior, un venit de 228 de milioane de lei, care s-a adăugat rezultatului net (în 2015 venitul a fost de 152 de milioane de lei, în timp ce în 2014 BT a plătit un impozit pe profit de 70 de milioane de lei).

Solvabilitatea băncii s-a îmbunătățit la finele anului trecut. Dacă nu includem profitul curent, solvabiltatea era 15,7% în 2016, față de 13,7% în 2015.

Sursa: profit.ro

Salvează


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Economie

Economie

Comunicat de presă: U.A.T. DAIA ROMÂNĂ anunță finalizarea proiectului „REABILITARE, DOTARE ȘI ÎMPREJMUIRE ȘCOALĂ GIMNAZIALĂ DAIA ROMÂNĂ, JUDEȚUL ALBA”, COD SMIS 124771

Andreea Ștefan

Publicat

în

Comunicat de presă UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ DAIA ROMÂNĂ, în calitate de beneficiar, cu sediul în Daia Română, Str. Principală, nr. 326, județul Alba, cod poștal 517270, România, derulează proiectul  „REABILITARE, DOTARE ȘI ÎMPREJMUIRE ȘCOALĂ GIMNAZIALĂ DAIA ROMÂNĂ, JUDEȚUL ALBA”, COD SMIS 124771, finanțat prin Fondul European de Dezvoltare Regională, în baza Contractului de finanţare nr. […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea