BACALAUREAT 2023: Probele de competență ar putea fi echivalate cu notele din timpul liceului, dacă orele nu încep până la finalul săptămânii
BACALAUREAT 2023: Probele de competență ar putea fi echivalate cu notele din timpul liceului, dacă orele nu încep până la finalul săptămânii
Ministrul Educației a anunțat, marți, în a treia săptămână de grevă a profesorilor că probele de competență de la Bacalaureat, care ar trebui să înceapă luni, ar putea fi suspendate și echivalate cu notele obținute de elevii de clasa a XII-a în timpul liceului.
Citește și: BACALAUREAT 2023: Modele de SUBIECTE și BAREME din anii precedenți
„Putem echivala probele de competențe cu notele de pe parcursul liceului”, măsură aplicată de minister în timpul pandemiei, a declarat Ligia Deca.
„Nu cred ca este o soluție ideală, cred că trebuie date acele probe, dar dacă vom ajunge în acea situație vom merge pe soluții pe care le-am mai testat deja”, a continuat Deca.
Ministra educației a accentuat că echivalarea probelor de competențe de la Bacalaureatul 2023 cu notele obținute de elevi în timpul liceului „este o soluție pe care o luam în calcul, alături de altele”.
Probele de competențe pentru Bacalaureat erau programate astfel:
12 – 14 iunie: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română — proba A
14 – 15 iunie: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă — proba B
14 – 16 iunie: Evaluarea competențelor digitale — proba D
19 – 21 iunie: Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională — proba C
Sursa: g4media.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
VIDEO | Meșteșug, tradiție și pasiune în Apuseni: Un tânăr de 24 de ani dă viață lemnului și cioplește în el valorile și simbolurile naționale
Meșteșug, tradiție și pasiune în Apuseni: Un tânăr de 24 de ani dă viață lemnului și cioplește în el valorile și simbolurile naționale În inima Munților Apuseni, la Zlatna, un tânăr de doar 24 de ani reușește să ducă mai departe unul dintre cele mai frumoase meșteșuguri ale satului românesc: sculptura în lemn. Marius Ivan […]
FOTO | Șapte incendii de vegetație uscată în Alba în mai puțin de două zile. Două persoane sancționate contravențional. ISU Alba: „STOP arderilor de vegetație uscată!”
Șapte incendii de vegetație uscată în Alba în mai puțin de două zile. Două persoane sancționate contravențional În ultimele 2 zile, pe raza județului Alba au fost nu mai puțin de 7 incendii de vegetație uscată la care a fost nevoie de intervenția echipajelor de intervenție profesioniste și a Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență […]
VIDEO | Marele derby al Clujului la fotbal: Bogdan Bregar, un tânăr din Aiud, apare în clipul de promovare de către „U” a meciului cu rivala CFR
Marele derby al Clujului la fotbal: Bogdan Bregar, un tânăr din Aiud, apare în clipul de promovare de către „U” a meciului cu rivala CFR Bogdan Bregar, un tânăr din Aiud, apare în clipul de promovare de către „U” Cluj a meciului cu rivala locală CFR din prima etapă a play-off-ului SuperLigii de fotbal. Meciul […]
