Opinii - Comentarii

Avocat Ovidiu Jidveian, preşedinte PSD Alba Iulia: în România, corupţia nu este doar un accident

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

De-a lungul anilor, România a devenit un loc în care se vorbeşte tot mai des despre corupţie ca despre un fenomen pe care îl asimilăm ca parte a vieţii noastre cotidiene. A fost subiect de campanie electorală, s-au câştigat alegeri pe baza unui discurs despre dreptate şi adevăr, cel care avea la nivel de promisiune capacitatea de a reduce nivelul de corupţie din această ţară. Realitatea a demonstrat din păcate însă că lupta anticorupţie s-a finalizat prin reevaluarea unor oameni care până ieri erau parte a sistemului ticăloşit, că lupta anticorupţie a rămas un subiect de conferinţă de presă în care tot felul de politicieni încruntaţi încearcă să spună ce progrese deosebite se fac în acest domeniu. În aceşti ultimi ani sistemul a devenit un mare generator de corupţie, chiar dacă la nivelul instituţiilor sale statul român prezintă lucrurile într-un fel în care se încearcă cosmetizarea unei realităţi pe care o recunoaştem cu toţii.
Fie că vorbim despre corupţia la nivel mic, fie că vorbim despre cea care se traduce în multe milioane de euro, aceasta e prezentă peste tot afectând buna dezvoltare a multor părţi din această ţară. În lipsa unui sistem administrativ în care birocraţia să se prezinte la un nivel acceptabil, în lipsa unei legi clare a finanţării partidelor politice, atât în campaniile electorale, cât şi în afara lor, în lipsa unor instituţii care să trateze această problemă pe fondul său, nu pe forma sa spectaculoasă, bună de coafat şi de dus la diverse emisiuni de televiziune, România riscă să devină o ţară în care corupţia să devină regula şi nu excepţia. Ştiu că se încearcă acum acreditarea ideii de reformă a statului, cu instituţii mai suple care să nu mai fie spaţiul de joacă al apropiaţilor din partidele politice de la putere, ştiu că se încearcă acum acreditarea ideii că diversele grupuri de interese se apropie mai greu de structurile statului, dar o ştiţi mai bine decât mine că nu e deloc aşa. Reforma s-a făcut haotic, fără a lua în calcul impactul asupra cetăţeanului care avea nevoie de parcurgerea aceloraşi proceduri, dar acum, cu mai puţini funcţionari şi mai prost plătiţi, în urma disponibilizărilor au rămas în majoritatea instituţiilor cei care aveau recomandări bune de la partid, ca să nu spun altfel şi lista poate continua, dar cu siguranţă cu toţii ştim că reforma statului e din nou doar un subiect de campanie electorală.
Conform credinţei mele, ieşirea din acest cerc vicios, mare generator de corupţie, este reprezentată de impunerea unui model de om politic nou care înainte de a accede la putere, care prin natura ei îi corupe pe cei slabi, să fi demonstrat un soi de probitate morală şi profesională, experienţă care să îl facă să reacţioneze în timp real la solicitările societăţii pe care o reprezintă. În 2012 schimbăm România pentru că în acest ritm nu se mai poate continua şi pentru că refuz să cred că această ţară e menită să se scalde în corupţie şi incompetenţă la infinit. Cred în aceste lucruri şi lupt pentru punerea lor în practică pentru că altfel situaţia în care ne aflăm va tinde să devină o normalitate, iar acest aspect este fără dubii negativ pentru o democraţie firavă lăsată la nivel de discurs şi nu de realitate palpabilă pentru cetăţenii săi. Am învăţat de-a lungul timpului că nu putem trăi multă vreme ca parte a unui stat slab, cariat de corupţie şi de politici instituţionale care să pună omul plătitor de taxe şi impozite în postura în care dacă vrea să îşi rezolve o problemă minoră trebuie să bage mâna adânc în buzunar. România trebuie să se schimbe prin schimbarea atitudinii cetăţenilor faţă de politicienii care îi reprezintă şi care fără îndoială ne-au redus la o armată disciplinată de plătitori de taxe şi impozite care să se ducă apoi în buzunarele clientelei de partid. Altfel, atitudinea lor faţă de noi nu se va schimba niciodată pentru că nicăieri în lume discursul anticorupţie nu a generat atâtea averi ca în această ţară. Gândiţi-vă la asta, e vorba până la urmă de viitorul acestei ţări. Va urma…


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Opinii - Comentarii

Opinii - Comentarii

2 februarie 1600: Mihai Viteazul s-a adresat, din Alba Iulia, Papei Clement al VIII-lea cerându-i ajutor împotriva otomanilor

Ioana Oprean

Publicat

în

2 februarie 1600: Mihai Viteazul s-a adresat, din Alba Iulia, Papei Clement al VIII-lea cerându-i ajutor împotriva otomanilor Mihai Viteazul a fost ban de Mehedinţi, stolnic domnesc şi ban al Craiovei, apoi domnitor al Munteniei şi, pentru o scurtă perioadă în 1600, conducător de facto al tuturor celor trei ţări care formează România de astăzi: […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

2 februarie: Ziua Mondială a Zonelor Umede

Ioana Oprean

Publicat

în

La 2 februarie, sărbătorim Ziua Mondială a Zonelor Umede, marcând astfel semnarea, în 1971, a Convenției Ramsar, un tratat internațional asupra zonelor umede adoptat, sub egida UNESCO, în orașul iranian cu același nume, de pe malul Mării Caspice. România a aderat la Convenția Ramsar la 21 septembrie 1991, prin înscrierea Deltei Dunării pe lista siturilor […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

Sărbătoare în 2 februarie: Întâmpinarea Domnului, Stretenia sau Ziua Ursului. Tradiții și superstiții

Ioana Oprean

Publicat

în

Sărbătoare în 2 februarie: Întâmpinarea Domnului, Stretenia sau Ziua Ursului. Tradiții și superstiții În fiecare an, la 40 de zile de la Crăciun, pe 2 februarie, creştinii ortodocşi prăznuiesc Întâmpinarea Domnului. Sărbătoarea religioasă cinsteşte ziua ducerii pruncului Dumnezeiesc la Templul din Ierusalim. Tot în această zi spiritualitatea populară păstrează sărbătoarea numită Stretenie sau Ziua Ursului. […]

Citește mai mult