Autostrada Transilvania: A fost semnat contractul pentru lotul Chețani-Câmpia Turzii. Valoarea proiectului este de 420 milioane de lei (fără TVA)
Contractul pentru “Proiectarea și execuția Autostrăzii Brașov – Târgu Mureș – Cluj – Oradea, Secțiunea 2A: Ogra – Câmpia Turzii, Lot 3: Chețani – Câmpia Turzii”, a fost semnat miercuri de CNAIR, anunță compania într-un comunicat de presă.
Contractul pentru finalizarea construcției lotului Chețani – Câmpia Turzii (15,70 de kilometri), parte a Autostrăzii Transilvania, a fost semnat miercuri, 26 octombrie, cu asocierea austriaco-germană Strabag-Geiger, a anunțat ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.
„Este ultimul lot care lipsește din tronsonul de autostradă care face legătura între Târgu Mureș și Cluj-Napoca”, a transmis ministrul Transporturilor, pe Facebook.
CNAIR a desemnat pe 8 august asocierea dintre Strabag și Geiger câștigătoarea licitației pentru continuarea lucrărilor la lotul Chețani – Câmpia Turzii, în lungime de 15,7 km.
Valoarea ofertei este de 420 milioane lei fără TVA. Pentru proiectare constructorul ar urma să aibă la dispoziție 3 luni, în vreme ce 18 luni sunt prevăzute pentru execuția lucrărilor.
Pe lotul Chețani-Câmpia Turzii vor fi construite 2 poduri și 7 pasaje, pe lângă nodul rutier de la Chețani.
În prezent, avansul lucrărilor pe acest lot este blocat la aproape 40%, după ce, la inițiativa lui Cătălin Drulă, CNAIR a reziliat pe 11 martie 2021 contractul încheiat în anul 2015 cu compania românească Straco, aflată în insolvență și care abandonase șantierul.
Termenul inițial era de 4 luni pentru proiectare și 12 luni pentru execuție. Cu alte cuvinte, lucrările ar fi trebuit finalizate încă din anul 2017. Abia pe 18 septembrie 2020 a fost dat în trafic nodul rutier Chețani (1,3 km) din acest lot, acesta asigurând descărcarea de pe lotul vecin Iernut – Chețani.
Sursa foto: CNAIR
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Consumul în România, în scădere și mai accentuată în februarie 2026. Economist: ,,Până la sfârșitul anului, apartamentele vor fi cu 50% mai ieftine”
Consumul în România, în scădere și mai accentuată în februarie 2026. Economist: ,,Până la sfârșitul anului, apartamentele vor fi cu 50% mai ieftine” Primele date economice privind consumul pe luna februarie 2026 au fost publicare recent și arată o scădere și mai mare față de prima lună a anului. Economistul Radu Georgescu explică că România […]
Președintele Nicușor Dan: „Am decis să ne alăturăm declarației privind asigurarea libertǎții de navigație în Strâmtoarea Ormuz”
Nicușor Dan: „Am decis să ne alăturăm declarației privind asigurarea libertǎții de navigație în Strâmtoarea Ormuz” România se alătură declarației Marii Britanii, Franței, Germaniei, Italiei, Olandei și Japoniei privind asigurarea în Strâmtoarea Ormuz a libertǎții de navigație, a anunțat, vineri, 20 martie 2026 președintele Nicușor Dan. „Am decis să ne alăturăm declarației Marii Britanii, Franței, […]
Produse second-hand 2026 | Reguli mai stricte pentru produsele la mâna a doua: „România nu este o groapă de gunoi”
Reguli mai stricte pentru produsele la mâna a doua: „România nu este o groapă de gunoi” Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, vineri, 20 martie 2026 că un proiect de Ordonanţă de Urgenţă care instituie reguli mai stricte pentru produsele second-hand a fost supus dezbaterii publice, urmând ca nicio haină, nicio mobilă, niciun echipament să […]
