Rămâi conectat

Actualitate

Autostrada Sibiu – Piteşti: Lucrările „îngheţate” până la emiterea Acordului de Mediu, de teama unor noi „tuneluri pentru urşi”

Ioana Oprean

Publicat

în

Conform celor mai recente estimări, acordul de Mediu pentru Autostrada Sibiu-Piteşti ar putea fi emis abia la finele anului. Până atunci, chiar dacă vor fi desemnaţi câştigători pentru construcţia secţiunilor 1 şi 5, contractele nu vor putea fi semnate, iar secţiunile 2, 3 şi 4 nu vor putea fi scoase la licitaţie.

Pentru că graba strică treaba, CNAIR aşteaptă până va fi emis Acordul de Mediu pentru a continua proiectul Autostrăzii Sibiu – Piteşti.

Oficiali de la Mediu estimau anterior pentru Economica.net că Acordul de Mediu pentru Autostrada Sibiu-Piteşti ar putea fi emis vara aceasta. Termenul va fi însă depăşit, având în vedere că oficialii de la Transporturi au anunţat recent că documentul esenţial pentru construcţia autostrăzii ar putea fi emis „până la sfârşitul acestui an”.

Contactat de către Economica.net, Alin Şerbănescu, purtătorul de cuvânt al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), a spus că procedurile pentru obţinerea Acordului de Mediu sunt în derulare.

„Suntem în faza de completare a studiului de evaluare adecvată cu informaţii şi date solicitate de Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului şi Consiliul Judeţean Alba. Urmează faza de depunere raport de impact asupra mediului, realizat de către un consultant după îndrumările ANPM. După ce parcurgem toate aceste etape, trimitem la Mediu”, a explicat Şerbănescu.

El a adăugat că CNAIR a mai obţinut şi acordul de principiu al tuturor ONG-urilor de mediu implicate în proiect.

„Măsurăm de şapte ori şi tăiem o dată. Deşi dorinţa CNAIR este de a urgenta anumite proiecte, în cazul în care arzi etape, adică nu urmezi toate procedurile, rişti să blochezi proiectul. E mai bine să meargă mai greu decât să se blocheze definitiv”, a mai spus reprezentantul CNAIR.

El a făcut referire la proiectul Autostrăzii Lugoj-Deva, unde din dorinţa de a-l urgenta, CNAIR a semnat contractul cu italienii de la Salini pentru lotul 2, înainte să fie gata Acordul de Mediu revizuit. Noul document de mediu a impus însă construcţia faimoaselor tuneluri pentru urşi care creşte de 2,4 ori preţul lucrărilor. În aceste condiţii, anul trecut CNAIR a reziliat parţial contractul cu Salini, pentru a scoate separat la licitaţie secţiunea E din lotul 2, ce include tunelurile. Încă se aşteaptă lansarea acestei licitaţii.

Opinia că graba strică treaba este împărtăşită şi de către reprezentanţii EPC Consutanţă, firmă selectată anul trecut de către CNAIR pentru asistenţă în obţinerea Acordului de Mediu.

„S-a depus studiul de evaluare adecvată. Urmează să se trimită completări, după care trebuie finalizată procedura pentru emiterea avizului de gospodărire a apelor. Dacă de acolo apar anumite concluzii, anumite măsuri, trebuie să le prindem şi noi în studiul de impact. Când sunt îndeplinite toate aceste condiţii, putem finaliza studiul de impact şi CNAIR să îl depună la Mediu”, a detaliat Marius Costin Nistorescu, director general al EPC Consultanţă de Mediu.

Potrivit lui, este bine să fie întocmită cât mai complet documentaţia de Mediu, pentru a evita surprize ulterioare. „Nu este bine să te grăbeşti la Acordul de Mediu, pentru că apoi devine doar o bucată de hârtie şi trebuie revizuit. Încercăm să parcurgem toate procedurile aşa cum trebuie şi să identificăm acum toate problemele şi să le găsim soluţii, tocmai pentru a nu mai apărea pe viitor”, a mai spus Nistorescu.

EPC Consultanţă de Mediu a câştigat anul trecut licitaţia organizată de CNAIR pentru „servicii privind evaluarea impactului asupra mediului, realizarea evaluarii adecvate şi obţinerea acordului de mediu pentru proiectul Autostrada Sibiu-Piteşti”, cu suma de 132.500 lei.

Acordul de Mediu este necesar pentru emiterea Autorizaţiei de Construire. Valoarea totală a investiţiei în Autostrada Sibiu-Piteşti va fi de 3,34 miliarde de euro (15 miliarde de lei), potrivit unui document postat pe site-ul Ministerului Transporturilor.

În iulie 2017, CNAIR a scos la licitaţie secţiunile 1 şi 5 din Autostrada Sibiu-Piteşti, pentru execuţia cărora a primit în octombrie nouă oferte (secţiunea Sibiu – Boiţa), respectiv opt oferte (secţiunea Curtea de Argeş – Piteşti).

Autostrada Sibiu – Piteşti este o parte importantă a Coridorului 4 Pan-European, care traversează ţara de la vest la est. Aceasta este cerută şi de către Dacia – Renault, cel mai mare exportator al României.

Sursa: economica.net


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Aproape 400 de milioane de euro din Fondul de rezervă bugetară pentru plata serviciilor medicale şi a medicamentelor

Bogdan Ilea

Publicat

în

Aproape 400 de milioane de euro din Fondul de rezervă bugetară pentru plata serviciilor medicale şi a medicamentelor Casa Naţională Asigurări de Sănătate (CNAS) va putea plăti toate medicamentele, cu şi fără contribuţie personală, şi toate serviciile medicale la zi, în urma suplimentării Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate cu 1,9 miliarde de […]

Citește mai mult

Actualitate

Plățile cash, limitate de la 1 ianuarie 2027: Cât vor mai putea plăti românii cu numerar

Ioana Oprean

Publicat

în

Plățile cash, limitate de la 1 ianuarie 2027: Cât vor mai putea plăti românii cu numerar Românii vor mai putea plăti cu bani lichizi, dar nu oricât și nu oricum, după ce Uniunea Europeană a decis introducerea unei limite maximale pentru plățile în numerar. Țara noastră trebuie să aplice noile reguli începând cu 1 ianuarie […]

Citește mai mult

Actualitate

Crește salariul minim în 2026, tăieri de 10% în administrația centrală și subvenții reduse pentru partide. Decizie în Coaliție

Ioana Oprean

Publicat

în

Crește salariul minim în 2026, tăieri de 10% în administrația centrală și subvenții reduse pentru partide. Decizie în Coaliție Coaliția de guvernare, reunită miercuri, 17 decembrie 2025, în prezența liderilor PSD, PNL, USR, UDMR și ai minorităților naționale, a ajuns la un acord asupra mai multor măsuri economice și administrative, care vizează reducerea cheltuielilor publice […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea