Actualitate

Autostrada Sebeș-Turda: Probleme de planeitate și rugozitate pe lotul 3. Constructorul neagă existența lor

Ioana Oprean

Publicat

în

Ultimele teste pe lotul trei al Autostrăzii Sebeș-Turda, care se întinde de la Aiud la Decea, arată că există probleme de planeitate și rugozitate pe acest tronson, însă constructorul italian neagă existența lor, potrivit economica.net

Şi cele mai recente măsurători de pe lotul 3 al autostrăzii Sebeş – Turda au indicat probleme de rugozitate şi planeitate pe mai bine de trei kilometri, au spus pentru ECONOMICA.NET surse din cadrul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

Prin urmare, suprafeţele cu probleme vor fi frezate şi reasfaltate. De altfel, constructorul şi-ar fi asumat să termine operaţiunile de frezare şi reasfaltare până pe 27 iulie, urmând ca până pe 30 iulie să fie gata şi primul strat de marcaje, în vederea efectuării mult-aşteptatei recepţii, potrivit surselor noastre.

„În actul semnat şi-au asumat că vor freza pe o distanţă de trei kilometri, unde au fost semnalate probleme, inclusiv la ultimele teste”, au explicat sursele, adăugând că al treilea rând de teste a fost făcut inclusiv cum a vrut constructorul, cu pendulul şi lata, iar reprezentanţii săi au fost de faţă.

Contactat de către ECONOMICA.NET, un reprezentant al Tirrena Scavi a negat însă că ar fi probleme.

„Nu este adevărat. Veţi vedea cum se vor derula lucrurile în continuare”, a spus reprezentantul constructorului care ne-a îndrumat către CNAIR pentru a afla data recepţiei.

În ianuarie, CNAIR a amânat cu 90 de zile recepţia lotului 3 al Autostrăzii Sebeş – Turda, din cauza execesului de bitum şi a problemelor de rugozitate şi planeitate. În replică, un reprezentant al constructorului îi acuza atunci pe şefii de la Drumuri de rea-voinţă pentru că nu vor să recepţioneze noua şosea, care ar fi gata încă de anul trecut.

La finele lunii martie, constructorul a demarat lucrări de frezare a zonelor cu exces de bitum şi a solicitat o nouă expertiză.

Contractul pentru construirea lotului 3 din Autostrada Sebeş – Turda a fost semnat în aprilie 2014 cu Asocierea Tirrena Scavi SpA – Societa Italiana per Condotte d’Acqua SpA, pentru suma de 420,5 milioane de lei.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

ACCIDENT rutier MORTAL pe autostrada A1, sensul Sibiu – Sebeș: Un autoturism s-a izbit de parapetul median, iar șoferul a decedat

Bogdan Ilea

Publicat

în

ACCIDENT rutier MORTAL pe autostrada A1, sensul Sibiu – Sebeș: Un autoturism s-a izbit de parapetul median, iar șoferul a decedat Un bărbat de 30 de ani din Sibiu și-a pierdut viața, luni dimineață, într-un accident rutier produs pe autostrada A1, pe sensul de mers Sibiu – Sebeș, în zona Cristian. Mașina pe care o […]

Citește mai mult

Actualitate

VIDEO | Autostrada A1 Lugoj-Deva: Stadiul lucrărilor pe secțiunea Margina–Holdea a ajuns la 56%. Pe șantier se află peste 300 de muncitori și 80 de utilaje

Bogdan Ilea

Publicat

în

Autostrada A1 Lugoj-Deva: Stadiul lucrărilor pe secțiunea Margina–Holdea a ajuns la 56%. Pe șantier se află peste 300 de muncitori și 80 de utilaje  Lucrările pe secțiunea Margina – Holdea a autostrăzii Lugoj-Deva (A1) au ajuns la un stadiu fizic de 56%, pe cei 9,13 kilometri aflați în execuție, se arată într-un videoclip publicat de […]

Citește mai mult

Actualitate

DNSC: Pe cine contactezi dacă ai fost victima unei fraude: ,,Vigilența digitală este esențială”

Bogdan Ilea

Publicat

în

DNSC: Pe cine contactezi dacă ai fost victima unei fraude: ,,Vigilența digitală este esențială”  DNSC atrage atenția că fraudele online devin tot mai greu de identificat, iar mesaje, apeluri sau pagini false, care par legitime, pot fi folosite pentru a fura date personale și financiare. În acest context, instituția le recomandă oamenilor să fie vigilenți […]

Citește mai mult