Autostrada Sebeș-Turda, lotul 1: Prelate și panouri de polistiren, montate pentru antifonare, în zona cu case de la Oarda
Com
pania Pizzarotti, constructorul general al lotului I al Autostrăzii Sebeș-Turda, ce se întinde de la Sebeș la Pârâul Iovului, a început montarea de prelate și panouri cu polistiren în zona caselor de la Oarda, pentru reducerea zgomotelor, întrucât au fost familii deranjate de acest aspect, iar Garda de Mediu a aplicat o amendă de 50.000 de lei.
Antreprenorul general Impresa Pizarotti menține un ritm alert în ceea ce privește lucrările de pe lotul I al Autostrăzii Sebeș-Turda. Marți, în jurul orei 19.00, muncitorii lucrau, în mai multe zone, pe toate pe care au fost reporterii ziaruluiunirea.ro.
La râul Sebeș, la viitorul pod, se efectuau lucrări în apropiere de terasament, iar pe viitorul pod s-au montat toate grinzile de pe prima deschidere.
De asemenea, la Valea Neagră sau Valea Orzii, zonă în care sunt probleme privind imobile, inclusiv o casă aflată pe culoarul autostrăzii, iar alte două familii deranjate zgomote, s-au montat prelate și panouri de polistiren pentru antifonare. Din cauza zgomotelor, Garda de Mediu Alba a aplicat o amendă de 50.000 de lei, însă se pare că antreprenorul nu s-a ”speriat”.
În zona viitorului pod peste râul Mureș, din comuna Ciugud, satul Limba, se forau ultimii doi piloni. Ca o noutate a început să se taseze șoseaua peste care va trece autostrada, iar probabil în decurs de o lună se va da drumul circulației pe vechiul traseu, în această zonă fiind parțial redirecționat traficul.
Totodată, Pizzarotti profită din plin de pământul provenit de la dealul din zona Pârâului Iovului, întrucât în zona viitorului pod peste râul Ampoi, pe lângă faptul că se lucra la armături pentru a turna betonul peste grinzile care au fost instalate de multă vreme, mai multe mașini, care zilele trecute duceau pământ pentru terasament numai în zona Florea, acum îl transportă și în zona terasamentelor de lângă râul Ampoi.
Zona Alba Iulia Nord, a viitorului nod rutier, e principalul punct de lucru sau e punctul în care Pizzarotti are cea mai intensă activitatea. Tot marți, la ora 19.30, se lucra în plin, deja cu decopertarea terenului s-a ajuns de câteva zile până la limita cu lotul doi, iar în ceea ce privește dealul de la Pârâul Iovului, ca să ne explicăm mai plastic, antreprenorul Pizzarotti prinde doi iepuri dintr-o lovitură: excavează dealul propriu-zis și avansează în ritm susținut la terasamente din zona Florea. Balastul provenit după excavarea dealului este utilizat până în zona râului Ampoița.
Autostrada Sebeș-Turda va avea o lungime totală de 70 de kilometri şi va traversa parțial judeţele Alba și Cluj, fiind împărţită în patru loturi.
Primul lot se întinde pe 17 kilometri, de la intrarea pe autostradă în Sebeş, până la Pârâul Iovului, după Alba Iulia. Lotul doi are o lungime de 24,3 kilometri şi se întinde de la Pârâul Iovului până la intrarea în Aiud, iar lotul trei, care are 12,5 km, se întinde de la intrarea în Aiud până la Decea. Ultimul lot are 16,3 km şi se termină în Turda.
[nggallery id=5576]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
VIDEO | Imagini inedite cu o ursoaică și trei pui, în Parcul Natural Apuseni. Grupa mică la plimbare, surprinsă de camerele de monitorizare a faunei sălbatice
Imagini inedite cu o ursoaică și trei pui, în Parcul Natural Apuseni. Grupa mică la plimbare, surprinsă de camerele de monitorizare a faunei sălbatice Grupa mică sau mai exact o ursoaică cu trei pui a fost surprinsă în pădurile Parcului Natural Apuseni, fiind filmați de camerele de monitorizare a faunei instalate de specialiștii din cadrul […]
Ziarul „Unirea” din Alba Iulia angajează REDACTORI pentru ediția online. Cerințe și responsabilități
Ziarul „Unirea” din Alba Iulia angajează REDACTORI pentru ediția online. Cerințe și responsabilități Ziarul ”Unirea” din Alba Iulia organizează concurs pentru ocuparea postului de REDACTOR pentru ediția online. CV-urile pot fi trimise la adresa de e-mail [email protected] sau la redacția ziarului din Alba Iulia, str. Decebal nr. 27. Desfășurarea activității se va face la sediul […]
VIDEO | Alba Iulia se pregătește pentru 1 decembrie 2025. Manifestările vor include parade, evenimente culturale și inaugurarea casei primului primar român – Camil Velican
Alba Iulia se pregătește pentru 1 decembrie 2025. Manifestările vor include parade, evenimente culturale și inaugurarea casei primului primar român – Camil Velican Primarul municipiului Alba Iulia, Gabriel Pleșa, a oferit un interviu pentru ziarulunirea.ro în care a dezvăluit detalii despre programul pregătit pentru Ziua Națională, dar și o premieră: inaugurarea casei lui Camil Velican, […]