Ştirea zilei

Autostrada Sebeș-Turda: CNSC a respins contestația licitației pentru lotul 4. Austriecii rămân câștigători!

Bogdan Presecan

Publicat

în

harta-autostrada--sebes-turda-rosuPotrivit unor informații neoficiale, Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a respins contestația privind rezultatul licitației pentru lotul 4 al Autostrăzii Sebeș Turda.

În aceste condiții, câștigătorii acestui tronson rămân austriecii de la SC PORR Construct SRL/PORR Bau GmbH. Oferta consorțiului, în valoare de 470.004.894 de lei, a fost desemnată câtigătoare de pe locul 2.  Lotul 4 are o lungime de  16,3 km – de la nodul Decea până la intrarea in autostradă, in zona Turda.

Decizia consiliului poate fi însă atacată la Curtea de Apel care trebuie să dea o soluție definitivă și irevocabilă.

Anunțul a fost făcut, pe surse, de vicepreședintele Consiliului Județean Alba, Florin Roman. Acesta a mai precizat că, până la sfârşitul acestei luni, Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) urmează să se pronunţe și cu privire la contestațiile pentru celelalte trei  loturi.

În condițiile în care toate contestațiile vor fi respinse de către CNSC, CNADNR va putea semna contractele de execuție cu constructorii, iar astfel lucrările vor putea începe de îndată ce vremea va permite acest lucru. Astfel, o variantă optimistă pentru demararea lucrărilor la viitoarea autostradă, este, în opinia vicepreședintelui CJ Alba, luna mai.

La sfârșitul lunii decembrie 2013 au fost anunțați  câștigătorii licitației pentru proiectare și execuție la cele patru loturi ale Autostrăzii Sebeș-Turda. În urma licitației valoarea unui kilometru de autostradă este de 6 milioane euro.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

FOTO | Cum să-ți echipezi fără costuri mari mașina veche cu tehnologie avansată de asistență: Inovație a unei echipe de studenți de la UCTN Cluj-Napoca, foști elevi ai Colegiului Național „Lucian Blaga” Sebeș

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Cum să-ți echipezi fără costuri mari mașina veche cu tehnologie avansată de asistență: Inovație a unei echipe de studenți de la UCTN Cluj-Napoca, foști elevi ai Colegiului Național „Lucian Blaga” Sebeș O echipă de studenți în anul I la specializările Automatică și Calculatoare din cadrul Universității Tehnice din Cluj-Napoca (UTCN) alcătuită din absolvenți ai Colegiului […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Producătorul de mezeluri Elit Cugir a ajuns la aproape 50 de magazine în vestul ţării. Produce peste 30.000 de tone de preparate din carne pe an

Ioana Oprean

Publicat

în

Producătorul de mezeluri Elit Cugir a ajuns la aproape 50 de magazine în vestul ţării. Produce peste 30.000 de tone de preparate din carne pe an Elit Cugir, unul dintre cei mai procesatori de carne din țară, cu mai multe fabrici în Alba, Arad, Prahova şi Bucureşti, a ajuns la o reţea de aproape 50 […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Cedări și surpări ale carosabilului în mai multe zone din Alba Iulia. Critici la adresa Apa CTTA: „Sunt foarte ocupați. Probabil așteaptă să mai apară și alte gropi, să nu vină degeaba”

Ioana Oprean

Publicat

în

Cedări și surpări ale carosabilului în mai multe zone din Alba Iulia. Critici la adresa Apa CTTA: „Sunt foarte ocupați. Probabil așteaptă să mai apară și alte gropi, să nu vină degeaba” Cetățenii din Alba Iulia au semnalat în ultima perioadă numeroase cazuri de cedări și surpări ale îmbrăcăminților rutiere la cămine de canalizare și […]

Citește mai mult