Autostrada Sebes – Turda: 10 ofertanţi au contestat licitaţia. CNSC nu a dat încă nicio soluţie
Lista firmelor care au formulat contestaţii • CNADNR nu a trimis încă spre soluţionare copia dosarului achiziţiei pentru autostrada Sebeş – Turda
Autostrada Sebeş – Turda este marele proiect de investiţii în infrastructură pe care toată suflarea judeţului Alba aşteaptă cu nerăbdare să-l vadă materializat. Din păcate aşteptarea se prelungeşte, în ciuda afirmaţiilor diverşilor politicieni. Ajunsă în faza anunţării rezultatelor licitaţiei de atribuire a proiectării şi construcţiei, suntem în neplăcuta dar previzibila situaţie de a contabiliza contestaţiile depuse de firmele participante la licitaţie „împotriva rezultatului atribuirii”, după cum scrie în răspunsul oficial pe care l-am primit de la autorităţile competente. Iar răspunsul este de natură să ne dezumfle speranţele. Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România nici măcar nu a trimis încă la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor dosarul achiziţiei publice spre soluţionare. În lipsa dosarului, CNSC nu are ce soluţiona şi astfel termenele pe care ministrul Marilor Proiecte Dan Şova le-a anunţat ca fiind finale pentru construcţia autostrăzii Sebeş – Turda sunt împinse tot mai mult, până se va ajunge, Doamne fereşte!, să nu ne mai putem încadra în condiţiile impuse pentru finanţarea autostrăzii din fonduri europene pe facilitatea N+3. Degeaba ai obţinut facilitatea din partea Comisiei Europene dacă nu eşti în stare să o fructifici.
Faţă de termenul propus, data de deschidere a ofertelor a fost decalată cu o lună. A trecut deja aproape o lună de la data comunicării rezultatelor, contestaţiile sunt depuse, dar nu pot fi soluţionate. „Dosarul achiziţiei publice va fi soluţionat pe fond cu celeritate de către CNSC înlăuntrul termenelor prevăzute de art. 276, alin. 1 din OUG nr. 34/2006, completată şi modificată (Consiliul soluţionează pe fond contestaţia în termen de 20 de zile de la data primirii dosarului achiziţiei publice de la autoritatea contractantă respectiv în termen de 10 zile în situaţia incidenţei unei excepţii care împiedică analiza pe fond a contestaţiei (…) În cazuri temeinic justificate, termenul de soluţionare a contestaţiei poate fi prelungit o singură dată cu încă zece zile).” Să sperăm că CNADNR va trimite în scurt timp dosarul spre soluţionare pentru că pănă ieri, COMPANIA NATIONALA DE AUTOSTRAZI SI DRUMURI NATIONALE SA nu a remis C.N.S.C. dosarul achiziţiei publice spre soluţionare.
Ziarul Unirea a aflat în premieră cine sunt contestatarii licitaţiei:
LOT 1: • nr. 11/06.01.2014 (dosar nr. 3) formulatã de ASOCIEREA IMPRESA PIZZAROTTI & C SPA, S.C. SPA POMPONIO CONSTRUCTII SRL împotriva rezultatului atribuirii.
LOT 2: • nr. 44.274/30.12.2013 (dosar nr. 5.721), formulatã de ASOCIEREA S.C. ACTOR S.A., S.C. EUROCONSTRUCT TRADING 98 S.R.L. împotriva rezultatului atribuirii;
• nr. 17/06.01.2014 (dosar nr. 8), formulatã de ASOCIEREA S.C. STRABAG S.R.L., S.C. STRACO GRUP S.R.L. împotriva rezultatului atribuirii;
• nr. 81/06.01.2014 (dosar nr. 21) formulatã de S.C. TELOXIM CON S.R.L. împotriva rezultatului atribuirii;
• nr. 124/06.01.2014 (dosar nr. 27) formulatã de ASOCIEREA CORSAN CORVIAM CONSTRUCCION S.A., S.C. SELINA S.R.L., LOUIS BERGER SAS, S.C. ROAD CONSULTING & DESIGN SOLUTIONS S.R.L. împotriva rezultatului atribuirii.
LOT 3: • nr. 44.321/30.12.2013 (dosar nr. 5.734) formulatã de AZVIRIT LLC împotriva rezultatului atribuirii;
• nr. 18/06.01.2014 (dosar nr. 9) formulatã de ASOCIEREA S.C. STRABAG S.R.L., S.C. STRACO GRUP S.R.L. împotriva rezultatului atribuirii;
• nr. 123/06.01.2014 (dosar nr. 26) formulatã de ASOCIEREA CORSAN CORVIAM CONSTRUCCION S.A., S.C. SELINA S.R.L., LOUIS BERGER SAS, S.C. ROAD CONSULTING & DESIGN SOLUTIONS S.R.L.
LOT 4: • 44.315/30.12.2013 (dosar nr. 5.732) formulatã de S.C. PA&CO INTERNATIONAL S.R.L. împotriva rezultatului atribuirii;
• 13/06.01.2014 (dosar nr. 5) formulatã de S.C. SOCIETATEA DE CONSTRUCTII NAPOCA S.A.
„Pentru soluţionarea contestaţiilor, având în vedere că acestea au fost formulate în cadrul aceleiaşi proceduri de atribuire, Consiliul a procedat la conexarea dosarelor nr. 5.732/2013, 5.734/2013, 3/2014, 5/2014, 8/2014, 9/2014, 21/2014, 26/2014, 27/2014 la dosarul 5.721, în conformitate cu dispoziţiile art. 273, al. 1 din OUG nr. 34/2006, modificatã şi completatã.”
Cu riscul de a ne repeta, subliniem că termenul de soluţionare a contestaţiilor este de 20 de zile şi începe să curgă din momentul în care CNADNR (autoritatea contractantă) remite CNSC dosarul achiziţiei. Termen care ar putea fi prelungit cu încă 10 zile în caz excepţional. Adică minimum o lună. Chiar dacă CNSC poate din punct de vedere legal să soluţioneze contestaţiile fără copia dosarului de achiziţie, în cazul în care autoritatea contractantă nu l-a trimis în termen, totuşi, având în vedere complexitatea cauzei este puţin probabil să o facă. Evident, soluţiile pronunţate de Consiliu pot fi atacate în instanţă, la curtea de apel, deci amânări care sunt greu de cuantificat. Ca să nu mai menţionăm că atât CNSC, cât şi instanţa pot pronunţa orice soluţie legală: respingerea sau admiterea contestaţiei sau pot dispune anularea procedurii ori reevaluarea ofertelor.
Ioana PITICARIU, Anca DINICĂ
articol preluat din ediţia tipărită a ziarului „Unirea”
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
VIDEO | A început magia de Crăciun într-un sat din Alba: Oamenii au pus mână de la mână și au împodobit o stradă întreagă din sat
A început magia de Crăciun într-un sat din Alba: Oamenii au pus mână de la mână și au împodobit o stradă întreagă din sat În satul Tărtăria din comuna Săliștea magia Crăciunului a început să cuprindă treptat așezarea unde, în urmă cu ceva ani, au fost descoperite tăblițele cu cea mai veche scriere din lume. […]
Caz ȘOCANT în Alba: Adolescentă de 13 ani, VIOLATĂ și bătută timp de mai multe luni de un tânăr de 20 de ani. Agresorul, REȚINUT de polițiști
Caz ȘOCANT în Alba: Adolescentă de 13 ani, VIOLATĂ și bătută timp de mai multe luni de un tânăr de 20 de ani. Agresorul, REȚINUT de polițiști Un tânăr de 20 de ani a fost reținut de polițiștii din Alba după ce a violat și bătut în mod repetat o adolescentă de 13 ani, din […]
VIDEO | 36 DE ANI DE LA REVOLUŢIE: În 18 decembrie 1989, la Timişoara a fost instituită legea marţială, iar tinerii mureau pe treptele Catedralei, în numele Libertăţii
36 DE ANI DE LA REVOLUŢIE: În 18 decembrie 1989, la Timişoara a fost instituită legea marţială, iar tinerii mureau pe treptele Catedralei, în numele Libertăţii În urmă cu 36 de ani, în 18 Decembrie 1989, Timişoara era precum un oraş sub asediu. Urmele luptelor de peste noapte se vedeau peste tot, iar pavajul din […]