Autoritatea Electorală Permanentă a sesizat Parchetul General cu privire la finanțarea campaniei electorale a lui Nicușor Dan. Răspunsul președintelui
Autoritatea Electorală Permanentă a sesizat Parchetul General cu privire la finanțarea campaniei electorale a lui Nicușor Dan. Răspunsul președintelui
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a sesizat Parchetul General în legătură cu modul de finanțare a campaniei electorale a președintelui Nicușor Dan, potrivit unor surse din cadrul instituției.
Conform unui document semnat de președintele AEP, Adrian Țuțuianu, instituția a notificat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție după apariția unor suspiciuni privind posibila săvârșire a unor fapte de natură penală.

Suspiciunile au rezultat în urma unui control realizat de AEP asupra finanțării campaniei pentru alegerile prezidențiale din 2025, în cadrul căruia au fost analizate documentele referitoare la veniturile obținute și cheltuielile efectuate de candidatul independent Nicușor Dan.
Documentul arată că „au fost efectuate plăți aferente unor cheltuieli electorale pentru care nu se probează realitatea și exactitatea serviciului prestat (de ex: au fost solicitate spre rambursare cercetări sociologice realizate în afara campaniei electorale; au fost difuzate materiale de propagandă electorală produse de firme ce nu erau în relații contractuale cu candidatul independent conform documentelor depuse la AEP), în cuantum total de 870.384,10 lei, fără a respecta prevederile”, potrivit Adevărul.
Acest lucru a condus la invalidarea sumei.
Răspunsul lui Nicușor Dan despre plangerea penală AEP:
Referitor la informația privind plângerea penală a AEP în legătură cu campania mea electorală, aceasta nu este o știre nouă, ci preluarea unei știri din aprilie 2025. Chestiunea importantă nu este persoana mea, ci funcționarea instituțiilor, care caută virgule lipsă în documente și se fac că nu văd fapte vizibile de pe Lună
AEP nu a înțeles nici în 2025 donațiile online, deși și în campaniile din 2016 și 2020 mi-a aplicat aceleași amenzi, anulate ulterior de instanță, și a făcut aceleași plângeri penale, cu care nu s-a întâmplat nimic. Dar nu a văzut nicio neregulă în finanțarea campaniei lui Călin Georgescu.
ANI a făcut un raport în 2022 în care m-a declarat incompatibil și în conflict de interese, anulat de instanță, și a făcut o plângere penală cu care nu s-a întâmplat nimic. Dar nu-mi aduc aminte să fi găsit în ultimii ani vreun funcționar public sau vreun politician care să nu își poată justifica averea, deși e suficient să te uiți la mașinile din parcările marilor primării.
Nu mai vorbesc de ISC, care nu vede construcțiile ilegale nici când i le sesizezi, dar hărțuiește exact primăriile și funcționarii care respectă legea.
Boala este lungă, complicitățile sunt mari și sudate în timp, de aceea este nevoie de mult efort și de timp pentru a reforma instituțiile, se arată într-o postare publicată de Nicușor Dan pe o rețea de socializare.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
27 februarie – 2 martie 2026 | RISC MARE de avalanșă la peste 1.800 de metri în Munții Șureanu
RISC MARE de avalanșă la peste 1.800 de metri în Munții Șureanu La peste 1.800 se menține riscul mare (4) de avalanșă în Munții Șureanu și pentru perioada 27 februarie – 2 martie 2026. Conform buletinului nivometeorologic emis de Administrația Națională de Meteorologie (ANM), la peste 1800 de metri, în partea superioară a zăpezii stratul de […]
Cât de cald va fi în martie 2026. Meteorologi: „Vom înregistra temperaturi mai ridicate comparativ cu mediile multianuale”
Cât de cald va fi în martie 2026. Meteorologi: „Vom înregistra temperaturi mai ridicate comparativ cu mediile multianuale” Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a dat publicității, vineri, 27 februarie 2026, o perspectivă asupra lunii martie 2026 din punct de vedere meteorologic. Conform prognozei pe medie durată a modelului global al centrului european (ECMWF), până spre […]
Sprijin pentru agricultori 2026 | Pomicultorii pot primi până la 2.000 de euro pe hectar pentru livezile afectate de îngheț
Pomicultorii pot primi până la 2.000 de euro pe hectar pentru livezile afectate de îngheț Fermierii care dețin suprafețe pomicole afectate de intemperii pot solicita sprijin financiar de urgență. Termenul limită pentru depunerea cererilor este 9 martie 2026, iar documentația trebuie transmisă la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA). Pot beneficia de acest […]