Curier Județean

„Aurul Apusenilor. Blestem și dezvoltare”, proiect derulat de Muzeul „Astra” Sibiu în parteneriat cu Primăria Abrud: Circuit muzeal inovator care va ilustra exploatarea minieră auriferă

Lucian Dărămuș

Publicat

în

„Aurul Apusenilor. Blestem și dezvoltare”, proiect derulat de Muzeul „Astra” Sibiu în parteneriat cu Primăria Abrud

Muzeul ASTRA, în calitate de beneficiar, împreună cu Institutul Național al Patrimoniului, în calitate de finanțator, au semnat la sfârșitul lunii septembrie 2025 contractul de finanțare nerambursabilă având ca obiect proiectul „Aurul Apusenilor. Blestem și dezvoltare”, finanțat din fondul Timbrul Monumentelor Istorice, Sesiunea I/2025, Subprogramul „Punere în valoare, interpretare și prezentare monumente istorice de importanță națională”.

Valoarea totală a proiectului este de 280.000 de lei, din care finanțarea nerambursabilă din partea Institutului Național al Patrimoniului este de 250.000 de lei, iar contribuția proprie a Complexului Național Muzeal ASTRA este de 30.000 de lei.

Perioada de derulare a proiectului, conform contractului de finanțare, este septembrie 2025 – septembrie 2026.

„Proiectul „Aurul Apusenilor. Blestem și dezvoltare” va pune în valoare zona etnografică a Munților Apuseni, bine reprezentată în colecția Muzeului ASTRA, ilustrând exploatarea minieră auriferă printr-un circuit expozițional inovator format de monumente de tehnică populară și arhitectură vernaculară din zona orașului Abrud, mai precis din trei localități.

Vor fi implicate comunitățile din Corna, Abrud și Roșia Montană, elevi din școlile gimnaziale sau din liceele din zonă, profesori, factorii decizionali și resursa umană existentă, deținătoare a cunoștințelor tradiționale și a competențelor specifice meșteșugurilor zonei.  Astfel, proiectul va deveni liantul între muzeu, comunitatea ca sursă și vizitatori.

Parteneriatul între Muzeul ASTRA și Primăria orașului Abrud va permite o asumare a patrimoniului local prin activități de conștientizare și sensibilizare a comunităților patrimoniale și implicarea acestora în dezvoltarea și implementarea noului circuit.

Muzeul ASTRA, alături de Asociația Centrul Memorial Dr. Gheorghe Telea Bologa vor întreprinde acțiuni de conștientizare a rolului Peisajului cultural minier din Roșia Montană, aflat în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO, în dezvoltarea viitoare ca alternativă viabilă la exploatarea minieră facilitând pentru tinerele generații identificarea resurselor patrimoniale deținute de comunitatea lor, atât cele existente cât și potențialele direcții de dezvoltare, după implementarea proiectului”, se arată într-un comunicat al Muzeului „Astra” Sibiu.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Două străzi din municipiul Aiud, aflate în imediata vecinătate a văii Aiudului, urmează să fie reabilitate: În ce stadiu este proiectul

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Două străzi din municipiul Aiud, aflate în imediata vecinătate a văii Aiudului, urmează să fie reabilitate: În ce stadiu este proiectul Primăria Aiud, prin Serviciul Public de Interes Local Administrația Patrimoniului Local, a depus la Direcția Județeană de Mediu solicitare de acord de mediu pentru proiectul care vizează reabilitarea străzilor Strâmtă și Muzicanților. Ambele străzi […]

Citește mai mult

Curier Județean

Un nou traseu turistic în Alba, între Acmariu și Vârful Mamut: Acțiune de marcare a primilor kilometri

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Un nou traseu turistic în Alba, între Acmariu și Vârful Mamut: Acțiune de marcare a primilor kilometri În județul Alba se fac primele demersuri pentru marcarea unui nou traseu turistic. Este vorba de traseul Acmariu – Piatra Tomii – Vârful Mamut – Alba Iulia. Duminică, 15 martie 2026 este programată o acțiune de marcare a […]

Citește mai mult

Curier Județean

Trei bărbați, de 27, 31 și 36 de ani, condamnați la închisoare cu executare pentru trafic de droguri de mare risc: Decizie definitivă la Curtea de Apel Alba Iulia

Ioana Oprean

Publicat

în

Trei bărbați, de 27, 31 și 36 de ani, condamnați la închisoare cu executare pentru trafic de droguri de mare risc: Decizie definitivă la Curtea de Apel Alba Iulia Trei bărbați, de 27, 31 și 36 de ani, au fost condamnați la închisoare executare pentru trafic de droguri de mare risc. Decizia de marți, 10 […]

Citește mai mult