Aur, smirnă şi tămâie, leacurile magice aduse Micului Iisus. Recomandări terapeutice

Aur, smirnă şi tămâie, leacurile magice aduse Micului Iisus. Recomandări terapeutice

În sfârşit a venit perioada din an care-mi place cel mai mult. O explozie de viaţă, bucurie, colinde şi… cadouri! Deşi scurtă, are maxim din toate lucrurile bune, pe care şi le-ar putea dori cineva: iubire, iertare, dăruire, compasiune şi voie bună. E vremea când mirosul de cetină este prezent în mai toate casele.

Dar mai ales, creştinii din lumea întreagă sărbătoresc Naşterea Mântuitorului, iar unul din evenimentele marcante ale Sărbătorii, relatate de Sfintele Scripturi, este călătoria celor trei magi care au văzut Steaua în Răsărit şi au pornit în căutarea noului împărat pentru a I se închina. Evanghelia după Matei (2, 11), relatează că după o călătorie lungă, magii au ajuns la Betlehem, lângă ieslea în care era Pruncul Iisus, I s-au închinat şi I-au adus daruri: aur, smirnă şi tămâie. În simbolistica creştină, fiecare dintre aceste daruri are o semnificaţie. Aurul se oferea şi se oferă regilor, împăraţilor în semn de preţuire şi de respect faţă de demnitatea înaltă.

Tămâia este adusă ca unui mare preot, ca unui mare arhiereu. Iisus Hristos Domnul întruneşte şi demnitatea de arhiereu. Tămâia, se ştie din vechime, era folosită la servicii religioase. Se folosea la templul din Ierusalim, dar şi în sinagogi.

Arată că Domnul Iisus a venit în lume să slujească şi nu să i se slujească. Smirna era întrebuinţată în ritualurile de înmormântare. Cu smirnă şi alte mirodenii erau îmbălsămaţi morţii înainte de a fi puşi în mormânt. Smirna adusă de magi simbolizează moartea şi jertfa Domnului Iisus pentru toată lumea. Magii erau reprezentanţii întregii omeniri şi au adus daruri pe care le-au pus la leagănul Domnului Hristos.

Darurile încărcate de semnificaţie euharistică veneau din plan profan: aurul, smirna şi tămâia fiind cele mai preţioase remedii pentru sănătatea sufletului şi a trupului, cunoscute la vremea aceea. S-a pierdut oare această cunoaştere? Nu.

Doar noi am uitat de ea. Ceea ce nu se poate spune şi despre specialiştii în medicină naturistă, care ţin la mare preţ, şi în zilele noastre, cele trei leacuri magice.

Aur coloidal sau curcumă?

Întrebarea se justifică: aurul coloidal era, în vremuri străvechi, un remediu reputat împotriva artritei reumatoide, a anemiei, a bolii Alzheimer şi un stimulent preţios (la propriu şi la figurat) al imunităţii. Dacă, într-adevăr, unul dintre daruri a fost aurul, metalul împărătesc, cercetările moderne au demonstrat beneficiile terapeutice ale acestuia, arătând că terapia cu aur dă rezultate foarte bune în caz de artrită reumatoidă. Au fost vremuri când bolnavilor de reumatism li s-a injectat aur lichefiat în muşchi şi, în şapte din zece cazuri, au fost rezultate bune.

S-a procedat la fel şi în cazuri de spondiloză şi poliartrită, dar operaţiunea fiind una extrem de dureroasă, astăzi se foloseşte tot mai rar. S-a constatat de asemenea că aurul nu numai că te îmbogăţeşte şi te face mai frumos, ci te face şi destept. Astfel, persoanele care beau „apa de aur” sunt sănătoase, trăiesc mai mult şi au o gândire mai limpede.

Pe de altă parte, se pare totuşi că aurul pomenit în Evanghelia Apostolului Matei ar fi fost, de fapt, un condiment extrem de scump la vremea aceea (de unde ideea rezervării lui pentru uzul frunţilor crăieşti): este vorba despre pulberea de curcumă.

Numită popular şofran indian, curcuma sau turmericulul este o planta nativa din Asia de sud-est, pe care o regăsim astăzi şi în India. Datele existente, ne spun că această plantă a fost cultivată încă de acum 4000 de ani. Ea poate ajunge până la o înălţime de 2 – 2,5 m, are florile galbene, rădăcinile în formă de tubercul şi se aseamănă foarte mult ca aspect exterior cu ghimbirul, diferenţa fiind dată de culoarea portocalie a rădăcinei de curcumă. Are o aromă similară cu a piperului, un gust ascuţit şi o culoare galbenă aurie, fiind numită pe bună dreptate, „regele condimentelor”.

Şofranul indian uimeşte prin bogăţia de antioxidanţi. Are deasemenea proprietăţi antivirale, antibacteriene, antifungice şi anti-inflamatorii. Este încărcat cu substanţe nutritive: proteine, fibre alimentare, vitaminele C, E şi K, potasiu, sodiu, calciu, cupru, fier, magneziu şi zinc. Datorită tuturor acestor factori, curcuma este utilizată pentru a trata diverse probleme de sănătate. În scop terapeutic se foloseşte mai ales pudra, infuzia de rădăcină şi tinctura. Pudra se poate administra câte o jumătate de linguriţă de trei ori pe zi în amestec cu suc de fructe (mere, portocale, struguri) sau legume (morcovi, ţelină). Infuzia din rădăcină se prepară dintr-o linguriţă de rădăcină la o cană cu apă. Se pot consuma 2 căni pe zi, iar tinctura se adminstrează 15-20 de picături pe zi.

Indicaţii terapeutice

*Remediu pentru tuse şi astm. Luaţi o linguriţă de miere de albine peste care presăraţi puţin şofran atunci când tusea vă dă bătăi de cap. Repetaţi acest tratament de 3-4 ori pe zi. Puteţi să beţi un pahar cu apă călduţă imediat după miere.

*Contra răcelii. Curcuma reprezintă un ajutor eficient în caz de răceală sau iritaţii ale gâtului. Se amestecă jumătate de linguriţă de pudră de curcumă cu 30 ml de lapte cald. Acest amestec se consumă o dată sau de două ori pe zi.

*Remediu anti-inflamator. În ceea ce priveşte tratamentul anti-inflamator, doza zilnică este de un sfert de linguriţă de curcumă amestecată cu un pahar cu apă.

*Remediu pentru Alzheimer. Pentru a lupta împotriva maladiei Alzheimer, se recomandă administrarea unei capsule de curcumină cu un pahar cu apă, de trei ori pe zi.

*Remediu pentru durerilor cronice. Doza recomandată este de un sfert de linguriţă de turmeric consumată zilnic, presărată pe orez, pui sau orice fel de altă carne sau preparate din legume.

Smirna

Smirna este o răşină brun-roşcată, cu gust amărui, numele său derivând de la cuvântul “murr”, care în ebraică înseamnă “amar”. Se obţine din arbuşti aparţinând familiei Stryacceae, originari din Peninsula Arabică (Oman, Yemen) şi Africa (Djibouti, Etiopia, Somalia, nord-estul Kenyei). Înzestrată cu o mireasmă specială şi cu proprietăţi vindecătoare excepţionale, smirna a fost unul dintre darurile pe care cei Trei Magi de la Răsărit le-au adus Pruncului Iisus, în noaptea sfântă a Naşterii Sale.

Ce are atât de special această plantă, încât să fie vrednică de a deveni un dar pentru Mântuitor? În primul rând, parfumul său, despre care se crede încă din Antichitate că îndepărtează toate ispitele şi gândurile negre, predispunând sufletul la rugăciune şi la meditaţie. Smirna este în tradiţia multor popoare creştine simbolul cuminţeniei, înfrânării şi înţelepciunii.

Preparate din smirnă

*Tinctura. Zece grame de smirnă se lăsa vreme de şapte zile să se dizolve în 100 de ml de alcool alimentar de 90 de grade, într-un borcan închis ermetic. După trecerea acestui interval de timp, preparatul se poate utiliza, administrându-se intern o linguriţă diluată în jumătate de pahar de apă, de 2-3 ori pe zi.

*Infuzia. 1-2 bobiţe de smirnă se pun într-un pahar de apă clocotită şi se lasă vreme de o jumătate de oră. Smirna nu se va dizolva în apă, ci se va topi şi va pluti la suprafaţă, în schimb va împrumuta aroma şi ceva din proprietăţile sale terapeutice apei. Se vor administra 1-3 linguriţe din această infuzie, de 2-3 ori pe zi.

*Fumigaţia. Pe o tablă încinsă la foc (poate fi pusă pe un ochi de aragaz sau deasupra unei lumânări) se pune o bobiţă de smirnă, care va începe să fumege, răspândind în încăpere un miros specific. Dacă răşina se aprinde, o vom stinge, întrucât flacăra o va mistui împreună cu substanţele sale aromate, fără ca acestea să se difuzeze în aer. În schimb, dacă este lăsată să ardă mocnit pe tabla încinsă, fumul care se va răspândi lent în încăpere, de la bobiţa de smirnă (care nu trebuie să fie mai mare ca o alună), va înmiresma atmosferă pentru o perioadă de cel puţin o oră, exercitându-şi efectele terapeutice.

Câteva recomandări terapeutice

*Guturai, gripă, bronşită. Se ia de 3-4 ori pe zi o linguriţă de tinctură de smirnă, diluată într-un pahar de apă. Acest preparat amărui şi puternic aromat este un antimicrobian puternic, scade febră, combate extrem de eficient stările de greaţă şi durerile de cap care apar în stările gripale. De regulă, un tratament durează şapte zile, dar se poate prelungi până la două săptămâni.

*Oboseală, astenie. Se iau 20-30 de picături de tinctură de smirnă, diluate în puţină apă, de 4-6 ori pe zi. Smirna are efecte înviorătoare puternice, stimulând circulaţia cerebrală şi favorizând activitatea intelectuală.

*Stări de nelinişte, agitaţie psihică, incapacitate de concentrare. Se fac fumigaţii cu smirnă în locul în care dormim sau, dacă este posibil, chiar în camera de lucru. Parfumul deopotrivă pătrunzător şi fin al smirnei acţionează asupra unor terminaţii nervoase ale organului olfactiv, având efecte tonice psihice, eliminând anumite tensiuni emoţionale şi calmând impulsurile necontrolate venite din subconştient.

*Indigestie, balonare. Se iau 2-3 linguriţe de infuzie, cu un sfert de oră înainte de a mânca şi la câteva minute după ce am mâncat. Acest preparat are efecte stimulente puternice asupra digestiei, pe care o normalizează.

*Circulaţie periferică deficitară (mâini şi picioare reci). Se vor face fricţionări energice al mâinilor şi picioarelor, cu infuzie concentrată de smirnă (obţinută din 3-4 bobiţe din această răşină, la o jumătate de pahar de apă).

Tămâia

Este o răşină obţinută dintr-un arbust (Boswelia sacra), originar din Peninsula Arabică (Oman, Yemen), şi nord-estul Africii (Somalia). Este înalt de aproximativ 3-6 metri şi are florile alburii. Acesta creşte prin crăpăturile stâncilor din munţi sau prin pietrişurile din vecinătatea mării.

Prin incizii longitudinale în scoarţă se scurge un lichid lăptos ce, în momentul în care intră în contact cu aerul, se solidifică, formând bucăţi de dimensiuni diferite, de culoare gălbuie. În prezent, constituie un element de bază în ritualul creştin-ortodox, fumul său sfinţind locurile, alungând demonii, purificând mintea şi spiritul. În medicina populară şi în cea mănăstirească românească, este un preţios leac magic, cu virtuţi de protecţie şi de exorcizare. Se spune că o bucăţică de tămâie sfinţită ţinută la gât apară de deochi, de blestem, de ispitele Necuratului, de boli şi de toate relele.

Preparate din tămâie

Sunt aceleaşi ca la smirnă, adică: tinctură, infuzie şi fumigaţie, iar modul de preparare şi administrare este, de asemenea, identic.

Câteva recomandări terapeutice

*Laringită, tuse, răceală. Se iau zilnic 20-30 de picături de tinctură de tămâie, diluate în jumătate de pahar de apă. Suplimentar, se face gargară cu infuzie de tămâie, care are puternice efecte antiinflamatoare şi antiinfecţioase.

*Pietre la rinichi. Dimineaţa, la orele 8 şi la orele 11, se ia câte o linguriţă de tinctură de tămâie diluată într-un pahar de apă plată sau de izvor. Tratamentul durează 2-3 săptămâni şi se repetă de câte ori este necesar.

*Inflamarea sânilor. Se pun pe zona afectată comprese cu infuzie de tămâie, comprese care se vor ţine vreme de 1-2 ore pe zi. Această răşină are efecte cicatrizante şi antiinfecţioase puternice, fiind şi un foarte bun antiinflamator extern.

*Adjuvant în psihozele şi nevrozele grave. Se fac, de asemenea, fumigaţii în camerele de culcare ale celor afectaţi. Este un străvechi leac de medicină monahală, care şi-a arătat nu o dată eficienţa, mai ales asociat cu celelalte modalităţi de tratament.

Studii recente au demonstrat că tămâia este eficientă în tratamentul colitei ulceroase, în boala Crohn, cât şi în afecţiuni respiratorii şi articulare.

*Precauții și contraindicații: Tămâia atacă dinții dizolvându-i, motiv pentru care preparatele cu tămâie nu vor fi ținute mult timp în gură și nu vor fi lăsate mult timp în contact cu dantura.

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI