Actualitate

Attila Korodi, la audierea pentru funcția de ministru al Mediului: ”Legislaţia nu permite avizarea proiectului Roşia Montană”

Ioana Oprean

Publicat

în

Attila Korodi, propus să preia funcţia de ministru al Mediului în Guvernul Ponta III, a declarat marţi, la audierea în comisiile parlamentare, că legislaţia din România nu permite continuarea procedurii de avizare a proiectului Roşia Montană, arătând totodată că nu susţine proiectul de modificare a Legii minelor.

Attila Korodi a fost întrebat de membrii comisiilor parlamentare dacă a avut discuţii politice cu premierul Victor Ponta legat de proiectul Roşia Montană şi care va fi în continuare poziţia sa în legătură cu acest proiect, în calitate de ministru al Mediului şi de deputat, având în vedere că până acum s-a pronunţat constant împotriva proiectului.

Korodi a spus că nu a discutat cu premierul pe acest subiect. El a arătat că, în prezent, proiectul Roşia Montană este, din punct de vedere procedural, „într-o fază de stopare”, nu pentru că ar fi fost oprit de cineva, ci pentru că legislaţia din România nu permite să meargă mai departe procedura de avizare.

Attila Korodi a mai spus că statul român trebuie să continue să facă cercetare şi analize, iar Ministerul Mediului să continue evaluarea, apreciind că Parlamentul va avea un rol important pe acest subiect.

Korodi a precizat că este un proiect foarte complicat, iar el susţine aplicarea strictă a legii.

„Dacă se aplică legislaţia României şi raportul care a fost întocmit de Comisia specială Roşia Montană, în Parlament, va fi finalizat, adoptat, atunci lucrurile sunt destul de clare, în sensul că statul român are nevoie de o activitate de analiză şi cercetare pe câteva elemente cheie şi după aceea să se vină cu o propunere sustenabilă pentru zona respectivă”, a declarat Korodi, după audiere.

Întrebat, la audierea în comisii, dacă va readuce în discuţia Parlamentului proiectul de modificare a Legii minelor, Korodi a spus că nu susţine acest proiect în forma în care a fost propus.

În legătură cu explorarea şi exploatarea gazelor de şist, Korodi a spus că el crede că fiecare proiect în parte în acest domeniu trebuie supus unei analize foarte riguroase şi transparente.

Attila Korodi a fost avizat de comisiile parlamentare pentru funcţia de ministru al Mediului şi Schimbărilor Climatice, fiind validat cu 18 voturi „pentru”, nouă „împotrivă” şi o abţinere.

Deputatul UDMR Attila Korodi este propus pentru a treia oară la conducerea Ministerului Mediului, după precedentele mandate din 2007 şi 2012.

SURSA: realitatea.net


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Cei care nu postează pe social media sunt mai încrezători și au relații mai sănătoase: Studii realizate de psihologi

Ioana Oprean

Publicat

în

Cei care nu postează pe social media sunt mai încrezători și au relații mai sănătoase Studiile de specialitate arată că persoanele care aleg să nu își publice viața pe social media pot dezvolta o încredere interioară mai puternică și relații mai sănătoase. Psihologii care au realizat studiile au explicat că abstinența de la postări online […]

Citește mai mult

Actualitate

Impozitele, păstrate integral de primării, ca sursă de finanţare. Concluziile şedinţei Grupului de lucru al Coaliţiei

Ioana Oprean

Publicat

în

Impozitele, păstrate integral de primării, ca sursă de finanţare. Concluziile şedinţei Grupului de lucru al Coaliţiei Impozitele ar putea fi păstrate integral de primării, ca sursă de finanțare. Prima şedinţă a Grupului de lucru stabilit la nivelul coaliţiei de guvernare, pentru repartizarea impozitelor către autorităţile administraţiei publice locale a avut loc, miercuri, 21 ianuarie 2026, […]

Citește mai mult

Actualitate

Restricții de circulație impuse în zona surpării de la kilometrul 66 al Autostrăzii Sebeș-Turda: Lucrări preliminare expertizei tehnice

Ioana Oprean

Publicat

în

Restricții de circulație impuse în zona surpării de la kilometrul 66 al Autostrăzii Sebeș-Turda: Lucrări preliminare expertizei tehnice Începând de joi, 22 ianuarie 2026, ora 09:00, se vor institui restricții de circulație pe autostrada A10, Sebeș-Turda, pe sectorul cuprins între km 66+350 și km 66+500, Calea 1, banda 1. Citește și: VIDEO | Atenție, șoferi! […]

Citește mai mult