Actualitate

Atenționare meteo: COD GALBEN de ploi, lapoviță și ninsoare, în weekend. Zonele vizate

Ioana Oprean

Publicat

în

Administrația Națională de Meteorologie a emis mai multe avertizări de tip cod galben, valabile  pentru întreaga țară. Meteorologii se așteptă în acest sfârșit de săptămână la precipitații importante, vânt puternic și o răcire accentuată a vremii.

În perioada 17 martie, ora 14 – 18 martie, ora 08, ploi însemnate cantitativ vor fi prezente în Maramureș, Crișana, Banat, vestul Transilvaniei și în zona Carpaților Occidentali.

Începând din după-amiaza zilei de sâmbătă, 17 martie, aria ploilor va cuprinde vestul și nord-vestul țării, precum și zonele montane aferente și se vor cumula cantităţi de apă local de peste 20…25 l/mp şi izolat 40…50 l/mp. În a doua parte a nopții de sâmbătă spre duminică, în nord-vestul țării vor fi precipitații mixte și condiții de polei. Vântul va sufla moderat, temporar cu intensificări în general de 50…55 km/h.

Vântul va avea intensificări și în celelalte regiuni, cu viteze mai mari, ce vor atinge 55…65 km/h, în cursul nopții în regiunile sud-estice; la munte, în special pe crestele Carpaților Meridionali, vântul va sufla tare, cu rafale de peste 80…90 km/h”, precizează ANM.

În intervalul 17 martie, ora 18.00 – 18 martie, ora 08.00 va fi tot cod galben în jumătatea de nord a Moldovei și zona Carpaților Orientali. Fenomene vizate: precipitații moderate cantitativ sub formă de lapoviță și ninsoare, cu depunere de strat de zăpadă, intensificări ale vântului.

În jumătatea de nord a Moldovei, precum și în zona Carpaților Orientali vor fi precipitații la început mixte, ce vor favoriza local depuneri de polei, apoi sub formă de ninsoare. Local se va depune strat de zăpadă. Vântul va prezenta intensificări, cu viteze de 50…55 km/h, iar la munte peste 70 km/h viscolind temporar ninsoarea.

Pe data de 18 martie, între orele 08.00 – 23.00 aproape întreaga țară va sub o avertizare de precipitații însemnate, intensificări ale vântului și răcire accentuată.

În intervalul menționat vor fi precipitații pe arii extinse în jumătatea de sud-est a teritoriului. În Moldova, precum și în zona Carpaților Orientali vor predomina ninsorile și se va depune strat consistent de zăpadă. În Muntenia și în cea mai mare parte a Transilvaniei, la început va ploua, apoi vor fi precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare. Vor fi condiții de polei. În Oltenia și în Dobrogea vor fi mai ales ploi. Cantitățile de apă vor depăși local 20…25 l/mp și izolat 40 l/mp.

Vântul va avea intensificări în majoritatea zonelor, mai susținute în est și în sud-est, cu viteze de 55…65 km/h, precum și la munte, unde rafalele vor depăși 70 km/h, temporar viscolind ninsoarea.

Vremea se va răci accentuat, devenind deosebit de rece pentru această perioadă, astfel că se vor înregistra temperaturi cu peste 10…15 grade mai coborâte decât valorile normale pentru această perioadă.

Vremea se va menține deosebit de rece pentru această perioadă până spre sfârşitul săptămânii viitoare.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Medici agresați în timp ce resuscitau pacienți. Raed Arafat: „Toleranță zero față de violență, mai ales atunci când aceasta este îndreptată împotriva salvatorilor”

Ioana Oprean

Publicat

în

Medici agresați în timp ce resuscitau pacienți. Raed Arafat: „Toleranță zero față de violență, mai ales atunci când aceasta este îndreptată împotriva salvatorilor” Un medic a fost atacat, în seara zilei de vineri, 20 februarie 2026, de rudele unei paciente aflate în stop cardio-respirator chiar în timp ce făcea manevrele de resuscitare, în spitalul din […]

Citește mai mult

Actualitate

Economistul Radu Georgescu: Creșterea taxelor a dus la prăbușirea consumului. Nu-mi aduc aminte când s-au mai închis atât de multe restaurante

Bogdan Ilea

Publicat

în

Economistul Radu Georgescu: Creșterea taxelor a dus la prăbușirea consumului. Nu-mi aduc aminte când s-au mai închis atât de multe restaurante Economistul Radu Georgescu susține că majorările de taxe încep să producă efecte vizibile în economie, semnalând o scădere accentuată a consumului și dificultăți tot mai mari pentru companii, care ajung să își reducă activitatea […]

Citește mai mult

Actualitate

Peste 7.000 de ghizi de turism atestați în România: „Ghidul de turism este cel care transformă informația în experiență și patrimoniul în poveste”

Ioana Oprean

Publicat

în

Peste 7.000 de ghizi de turism atestați în România: „Ghidul de turism este cel care transformă informația în experiență și patrimoniul în poveste” Din 1990, la inițiativa World Federation of Tourist Guide Associations, data de 21 februarie este dedicată ghizilor de turism din întreaga lume. „Este un moment potrivit pentru a recunoaște rolul profesioniștilor care […]

Citește mai mult