Actualitate

Atenție: Apelarea abuzivă la 112 poate duce la restricționarea numărului de urgență pentru apelant. Proiect în dezbatere

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Atenție: Apelarea abuzivă la 112 poate duce la restricționarea numărului de urgență pentru apelant. Proiect în dezbatere

Un parlamentar propune o sancțiune drastică pentru apelarea abuzivă la numarul de urgență 112.
Restricționarea serviciului de apeluri de urgență pentru numărul respectiv.

Pe lângă asta, aplicațiile oficiale pentru apelarea în caz de urgență ar trebui să fie instalate obligatoriu pe telefoanele care se vând la noi, potr

Propunerea legislativă pentru completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.34/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului național unic pentru apeluri de urgență abia a fost înregistrată la Senat și se află la începutul procedurii legislative.

Cel care a inițiat documentului propune ca cei care sună de cel puțin zece ori într-un interval de 15 minute la numărul de urgență 112 (sau dau cel puțin zece mesaje la 113) să nu mai poată să apeleze apoi serviciul de urgențe. Astfel, consideră inițiatorul, cei care folosesc abuziv acest număr nu ar mai fi tentați să o facă dacă ar ști că, altădată, în cazul unei urgențe reale, nu ar mai avea cum să apeleze 112 de pe respectivul telefon.

„Apelul agresiv și mesajul agresiv atrag restricționarea accesului la SNUAU a postului telefonic respectiv, cu efect imediat”, prevede propunerea.

Operatorul de telefonie trebuie  să identifice persoana, înainte, după care ar urma să transmită postului de telefonie restricționarea serviciului de apeluri de urgență.

Nu este însă singura propunere din acest document. Inițiatorul mai vrea și vânzarea doar a telefoanelor mobile care au instalate aplicațiile de apel/mesaj de urgență al Serviciului de Telecomunicații Speciale (STS). În 12 luni de când ar intra legea în vigoare, telefoanele care nu au preinstalate aplicațiile STS nu ar mai putea fi comercializate la noi.

Există la acest moment o aplicație a STS pentru apelarea în situații de urgență, se cheamă Apel 112 și poate fi instalată pe telefoanele mobile cu Android sau iOS. Utilizatorii trebuie să aibă serviciul de date activat pe abonamentul sau cartela prepaid pe care o dețin pentru a folosi aplicația. Desigur, ea este disponibilă gratuit.

„Aplicaţia foloseşte conexiunea de date (internet) şi serviciul de localizare ale telefonului mobil (GPS) pentru a transmite către sistemul informatic al serviciului de urgenţă 112 informaţia de localizare în format AML (Advanced Mobile Location), conţinând coordonatele geografice ale telefonulului mobil”, precizează STS.

Atenție! Propunerea legislativă NU se aplică momentan. Aceasta trebuie aprobată în Parlament, apoi, prin decret, de șeful statului și publicată în Monitorul Oficial pentru a intra în vigoare.

Sursa: avocatnet.ro

FOTO: arhivă


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

FOTO | Trei prelevări de organe în doar 48 de ore într-un spital din România: „Mulțumiri familiilor donatorilor, care în momente de profundă durere au ales să ofere altora darul neprețuit al vieții”

Ioana Oprean

Publicat

în

Trei prelevări de organe în doar 48 de ore într-un spital din România: „Mulțumiri familiilor donatorilor, care în momente de profundă durere au ales să ofere altora darul neprețuit al vieții” În perioada 13–14 martie 2026, la Spital Clinic Județean de Urgență Bihor – Oradea (SCJU Bihor) au fost realizate trei intervenții de prelevare de […]

Citește mai mult

Actualitate

23-27 martie 2026 | Curs certificat dedicat ghidajului interpretativ al patrimoniului, la Roșia Montană: „5 zile de creativitate”

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Curs certificat dedicat ghidajului interpretativ al patrimoniului, la Roșia Montană: „5 zile de creativitate” La Roșia Montană se va desfășura, în perioada 23-27 martie 2026, un curs certificat dedicat ghidajului interpretativ al patrimoniului. Cursul dedicat ghidajului interpretativ pentru patrimoniu este organizat de Institutul Național al Patrimoniului, în parteneriat cu Biroului Regional UNESCO pentru Știință și […]

Citește mai mult

Actualitate

FOTO | RESTRICȚIILE MAJORE de circulație de pe Valea Oltului au intrat în vigoare: Rute ocolitoare pentru vehiculele cu tonaj mare

Ioana Oprean

Publicat

în

RESTRICȚIILE MAJORE de circulație de pe Valea Oltului au intrat în vigoare: Rute ocolitoare pentru vehiculele cu tonaj mare Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române a informat, luni, 16 martie 2026 că în perioada 17 martie – 15 iunie 2026, în intervalul orar 08:00 – 17:30, circulația rutieră va fi interzisă pentru autovehiculele […]

Citește mai mult