Atenție: Apelarea abuzivă la 112 poate duce la restricționarea numărului de urgență pentru apelant. Proiect în dezbatere
Atenție: Apelarea abuzivă la 112 poate duce la restricționarea numărului de urgență pentru apelant. Proiect în dezbatere
Un parlamentar propune o sancțiune drastică pentru apelarea abuzivă la numarul de urgență 112.
Restricționarea serviciului de apeluri de urgență pentru numărul respectiv.
Pe lângă asta, aplicațiile oficiale pentru apelarea în caz de urgență ar trebui să fie instalate obligatoriu pe telefoanele care se vând la noi, potr
Propunerea legislativă pentru completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.34/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului național unic pentru apeluri de urgență abia a fost înregistrată la Senat și se află la începutul procedurii legislative.
Cel care a inițiat documentului propune ca cei care sună de cel puțin zece ori într-un interval de 15 minute la numărul de urgență 112
(sau dau cel puțin zece mesaje la 113) să nu mai poată să apeleze apoi serviciul de urgențe. Astfel, consideră inițiatorul, cei care folosesc abuziv acest număr nu ar mai fi tentați să o facă dacă ar ști că, altădată, în cazul unei urgențe reale, nu ar mai avea cum să apeleze 112 de pe respectivul telefon.
„Apelul agresiv și mesajul agresiv atrag restricționarea accesului la SNUAU a postului telefonic respectiv, cu efect imediat”, prevede propunerea.
Operatorul de telefonie trebuie să identifice persoana, înainte, după care ar urma să transmită postului de telefonie restricționarea serviciului de apeluri de urgență.
Nu este însă singura propunere din acest document. Inițiatorul mai vrea și vânzarea doar a telefoanelor mobile care au instalate aplicațiile de apel/mesaj de urgență al Serviciului de Telecomunicații Speciale (STS). În 12 luni de când ar intra legea în vigoare, telefoanele care nu au preinstalate aplicațiile STS nu ar mai putea fi comercializate la noi.
Există la acest moment o aplicație a STS pentru apelarea în situații de urgență, se cheamă Apel 112 și poate fi instalată pe telefoanele mobile cu Android sau iOS. Utilizatorii trebuie să aibă serviciul de date activat pe abonamentul sau cartela prepaid pe care o dețin pentru a folosi aplicația. Desigur, ea este disponibilă gratuit.
„Aplicaţia foloseşte conexiunea de date (internet) şi serviciul de localizare ale telefonului mobil (GPS) pentru a transmite către sistemul informatic al serviciului de urgenţă 112 informaţia de localizare în format AML (Advanced Mobile Location), conţinând coordonatele geografice ale telefonulului mobil”, precizează STS.
Atenție! Propunerea legislativă NU se aplică momentan. Aceasta trebuie aprobată în Parlament, apoi, prin decret, de șeful statului și publicată în Monitorul Oficial pentru a intra în vigoare.
Sursa: avocatnet.ro
FOTO: arhivă
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Focar de pestă porcină africană în județul vecin: Mai multe localități, vizate de restricții
Focar de pestă porcină africană în județul vecin: Mai multe localități, vizate de restricții Un focar de pestă porcină africană (PPA) a fost confirmat într-o gospodărie din localitatea Veseud, comuna Slimnic. În urma confirmării, Centrul Local de Combatere a Bolilor Sibiu a aprobat un plan de măsuri pentru limitarea răspândirii bolii, potrivit Prefecturii Sibiu. ,,Centrul […]
Majorări salariale de 16%, cerute de angajații din sănătate, începând cu 1 ianuarie 2027: „Nu vom accepta amânarea reformei”
Majorări salariale de 16%, cerute de angajații din sănătate, începând cu 1 ianuarie 2027: „Nu vom accepta amânarea reformei” Angajații din sănătate din România cer majorări salariale de 16%, începând din ianuarie 2027 și reluarea negocierilor pentru noua Lege a salarizării până la sfârșitul anului. Sindicaliștii avertizează că nu vor accepta amânarea reformei și invocă […]
Valoarea tichetelor de masă ar putea crește din noiembrie 2026: Câți bani ar putea primi în plus angajații din România
Valoarea tichetelor de masă ar putea crește din noiembrie 2026: Câți bani ar putea primi în plus angajații din România Valoarea maximă a tichetelor de masă ar putea crește de la 45 la 50 de lei pe zi, începând din luna noiembrie 2026. Deputașii PSD Marius Budăi și Adrian Solomon au depus în Parlament un […]
